News

Statul Islamic, mesaj dur pentru Occident în timpul pandemiei: ”Ne bucurăm de modul în care sunteţi afectaţi de chinul lui Dumnezeu”

29.05.2020 | 08:08
Statul Islamic mesaj dur pentru Occident in timpul pandemiei Ne bucuram de modul in care sunteti afectati de chinul lui Dumnezeu
ADVERTISEMENT

Gruparea extremistă Statul Islamic a transmis un mesaj dur pentru țările Occident în timpul pandemiei de coronavirus care a provocat peste 360.000 de victime.

Statul Islamic, mesaj dur pentru Occident în timpul pandemiei

Conform Agerpres, care citează DPA, reprezentanții grupării Statul Islamic consideră că pandemia de COVID-19 este pedeapsa lui Dumnezeu pentru statele din Occident care au luptat împotriva sa.

ADVERTISEMENT

”Cruciaţii voştri au fost loviţi de mâna lui Dumnezeu… după ce aţi luptat împotriva religiei sale şi a protectorilor ei. Ne bucurăm astăzi de modul în care sunteţi afectaţi de chinul lui Dumnezeu”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării, Abu Hamza al-Qurashi, într-o înregistrare audio de 40 de minute.

Autenticitatea înregistrării nu a putut fi verificată independent. Ea a fost publicată de aripa media a grupării, al-Furqan, pe canalele grupării de pe platformele sociale.

ADVERTISEMENT

Noul lider al Statului Islamic le-a cerut susţinătorilor să crească numărul de atacuri

Purtătorul de cuvânt al SI a criticat şi închiderea unor moschei şi suspendarea Umrah, al doilea pelerinaj islamic ca importanţă după Hajj. Multe ţări au suspendat rugăciunile în moschei timp de circa două luni, în cadrul măsurilor de izolare care vizau limitarea răspândirii noului coronavirus.

Purtătorul de cuvânt a trimis şi un mesaj către noul lider al grupării, ales anul trecut după uciderea lui Abu Bakr al-Baghdadi. ”Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi binecuvântează lupta de uzură”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că noul lider al SI le-a cerut susţinătorilor să crească numărul de atacuri, să se răzbune şi să-i salveze pe cei care sunt încarceraţi.

ADVERTISEMENT

În 2014, gruparea a cucerit mari teritorii din Irak şi Siria şi a proclamat în acestea un califat. Gruparea a pierdut teritoriul din Irak în 2017 şi ultimul bastion din Siria doi ani mai târziu, după o campanie susţinută de coaliţia internaţională condusă de SUA.

Cu toate acestea, agenţii grupării Statul Islamic continuă să comită atacuri şi răpiri, vizând membri ai forţelor de securitate şi civili în ambele ţări.

ADVERTISEMENT

Cel puțin cinci persoane au decedat și alte 32 s-au ales cu răni grave în urmă cu zece zile, după ce un vehicul capcană a explodat în oraşul Ghazni, situat în partea de est a Afganistanului, iar atentatul a fost atribuit grupării Statul Islamic.

ADVERTISEMENT