Sport

Steven Gerrard i-a lăudat pe Stanciu și Ianis Hagi: “Trebuie să ridici mâna şi să recunoşti”

11.03.2021 | 23:25
Steven Gerrard ia laudat pe Stanciu si Ianis Hagi Trebuie sa ridici mana si sa recunosti
ADVERTISEMENT

Românii au fost la putere în confruntarea dintre Slavia Praga și Rangers, din turul optimilor din Europa League, încheiat 1-1. Nicu Stanciu a înscris un eurogol, în timp ce Ianis Hagi a dat un assist pentru reușita lui Helander. Steven Gerrard i-a lăudat pe cei doi români. 

Nicu Stanciu a deschis scorul rapid, în minutul 7, cu un șut de la limita careului care l-a lăsat mască pe McGregor, portarul scoțienilor. Reușita românului a făcut înconjurul Europei, fiind unul dintre golurile serii.

ADVERTISEMENT

Steven Gerrard i-a lăudat pe Stanciu și Ianis Hagi

Ianis Hagi nu a rămas nici el dator. Mijlocașul lui Rangers a dat pasa decisivă la golul egalizator marcat de Helander în minutul 37. Românul i-a pus mingea pe tavă coechipierului său care a avut de reușit o simplă formalitate.

Antrenorul scoțienilor, Steven Gerrard, i-a lăudat pe Nicu Stanciu și Ianis Hagi, protagoniștii meciului. Legenda lui Liverpool a recunoscut că execuția lui Stanciu a fost una fabuloasă, iar despre Hagi spunea că a fost foarte activ:

ADVERTISEMENT

“Ianis a făcut o treabă fantastică”

„Au marcat un gol fantastic, câteodată trebuie să ridici mâna şi să recunoşti că ai fost învins de un gol fantastic.

Cred că remiza e rezultatul corect. Am întâlnit o echipă puternică, care joacă la mare intensitate. Ne-au șocat la început.

ADVERTISEMENT

Este un stadion foarte dificil pe care să vii şi să înscrii. De aceea suntem încântați. Este o regulă care nu se negociază în echipa noastră, dacă o minge se apropie de linia de fund, să alergi după ea până în poartă.

Mă aştept de la Ianis să fie un jucător mai mult de atac, dar trebuie lăudat că nu a stat o clipă. Ianis a făcut o treabă fantastică. Şi cred că, după cum au arătat cele 90 de minute, meritam acel gol.

ADVERTISEMENT

E foarte important că am reușit să marcăm în deplasare. Uneori dorești să simți adversarul și nivelul său, dar astăzi cred că suntem vinovați că i-am așteptat. Am găsit și vulnerabilități în jocul lor, de care sper să profităm la retur”, a spus Gerrard.

 

ADVERTISEMENT
Tags: