LIVE Actualizat 23-12-2021
13:15

Știrile zilei din sport, joi, 23 decembrie. Ce buget va avea Ministerul Sportului pentru 2022

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de joi, 22 decembrie. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport.
23.12.2021 | 14:45
Stirile zilei din sport joi 23 decembrie Ce buget va avea Ministerul Sportului pentru 2022
Ministrul Sportului Eduard Novak. Sursa foto: Ministerul Sportului facebook
ADVERTISEMENT
23-12-2021
13:15

Ministrul Eduard Novak vrea să deschidă noi secții în 2022

Parlamentul a votat bugetul pentru anul 2022, iar Ministerul Sportului a solicitat, și primit, 50 de milioane de lei în plus față de cât ceruse inițial. De precizat că, în 2022, instituția condusă de Eduard Novak va prelua o parte din cheltuielile COSR din anii trecuți.

Anul acesta execuţia bugetară pe Sport, fără Tineret, a fost de 481 de milioane de lei. Anul viitor avem un buget aprobat, doar pe sport, de 571 de milioane de lei. Este cel mai mare buget aprobat în ultimii foarte mulţi ani din sport. Sunt foarte fericit de acest lucru.

Cred că este o sumă decentă şi putem avea nişte planuri. În această sumă este cuprins tot ce înseamnă sport, inclusiv ‘Liga de Aur’.

Este o creştere semnificativă faţă de alţi ani şi putem face planuri şi pe investiţii, şi pe deschiderea noilor secţii, şi pe bugetare de copii şi juniori, şi pe sport paralimpic. Şi cu siguranţă ne va rămâne şi pentru Liga de Aur.

Ne dorim să finanţăm federaţiile în baza rezultatelor. Ne-am dat seama după un an că foarte mulţi, din păcate, nu ştiu să facă performanţă. Sunt puţine federaţiei organizate precum canotajul, tenisul de masă sau înotul.

Sunt puţine şi trebuie să le ajutăm, trebuie să le dăm nişte direcţii. Şi direcţiile sunt investiţii în copii şi juniori, le bugetăm, investiţii în sporturi paralimpice, le bugetăm.

Vor fi nişte investiţii importante, dar nu vor fi opţionale în primă fază, vor fi obligatorii. Este o reţetă reală, demonstrată peste tot”, a declarat Eduard Novak, conform digisport.ro.

„Liga de Aur” este un proiect prin care ministerul vrea să-i ajute pe sportivii români să câștige cel puțin 10 medalii la Jocurile Olimpice din 2024, care vor avea loc la Paris.

23-12-2021
05:53

Valentin Mihăilă a ratat 5 meciuri pentru Parma

Mijlocașul român al divizionarei secunde italiene Parma, Valentin Mihăilă, a revenit la antrenamente după accidentarea suferită pe 21 noiembrie și ar putea fi inclus în lot, pentru un meci oficial, mult mai repede decât se aștepta.

Inițial, revenirea internaționalului român era prevăzută pentru luna ianuarie, dar previziunile medicilor au fost infirmate de jucător, care s-a pregătit cot la cot alături de colegii lui.

Parma primește replica lui Crotone, pe 26 decembrie, de la ora 13:30 a României, în etapa a 18-a, iar parmalive.com scrie că jucătorul ar putea evolua câteva minute în respectivul meci. Din 21 noiembrie, Mihăilă a ratat cinci meciuri ale Parmei.

Eugen Trică simte că Steaua este CSA, nu FCSB: „Am jucat la FC Nimeni”

Fostul mijlocaș Eugen Trică susține că s-ar afla într-o situație confuză dacă cineva l-ar întreba unde a evoluat între anii 1998 și 2003, când a apărat tricoul roș-albastru. „Eu am jucat în perioada 1998-2003 la FC Nimeni. Nu mai există în istorie acea perioadă.

Am jucat în perioada care nu există nicăieri. Nu e nici a Armatei, nici a domnului Becali. E perioada FC Nimeni. Dacă mă întreabă cineva, nu știu unde am jucat. Poate nici n-am fost… Acolo sunt niște titluri, Cupa, Supercupa, dar nu există această perioadă.

ADVERTISEMENT

Am jucat un amical cu CSA (n.r. – la scurt timp după ce a fost numit antrenor la FC U Craiova). Pentru mine parcă acolo aș vedea ceva! Și culorile, și stema. Parcă acolo ar fi ceva.

La CSA văd eu că e Steaua unde aș fi jucat eu! Eu când am activat am jucat cu emblema pe care acum o văd la CSA. Și parcă mai văd și un pic de spirit, așa o văd eu acum. Poate o să mă certe unii, dar așa simt eu!”, a declarat Trică la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia la gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Antrenorul Florin Stîngă a plecat de la Astra

Divizionara secundă Astra Giurgiu a rămas fără antrenorul Florin Stângă, care a stat pe banca tehnică timp de aproape șase luni. Echipa este pe locul 19, penultimul din clasament, cu 5 p, 14 fiind pierdute din cauza unor restanţe financiare.

În urma unei discuţii avute cu domnul preşedinte Marian Costea, am realizat că avem viziuni diferite despre fotbal şi am concluzionat că este mai bine să ne despărţim pe cale amiabilă.

ADVERTISEMENT

Îi mulţumesc domnului Petre Buduru pentru oportunitatea oferită, de a antrena această echipă! De asemenea, le mulţumesc colaboratorilor, directorului sportiv şi jucătorilor pentru momentele unice petrecute împreună!

A fost o perioadă cu multe momente dificile, dar am demonstrat că am capacitatea necesară să pot antrena la nivelul ligii a doua, astfel că sunt deschis unei noi oportunităţi de a antrena în eşalonul secund.

ADVERTISEMENT

Sper din tot sufletul ca echipa Astra Giurgiu să se salveze de la retrogradare!”, a declarat Florin Stîngă pentru Liga2.ro. El fusese numit antrenor principal o dată cu reunirea echipei la începutul acestui sezon competițional, pe 24 iunie.

ADVERTISEMENT