Sport

Știrile zilei din sport, marți, 25 ianuarie. Federația de Fotbal din Turcia l-a „pedepsit” pe Marius Șumudică!

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de marți, 25 ianuarie. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport.
Stirile zilei din sport marti 25 ianuarie Federatia de Fotbal din Turcia la pedepsit pe Marius Sumudica
ADVERTISEMENT
25-01-2022
20:30

Federația de Fotbal din Turcia l-a „pedepsit” pe Marius Șumudică

Federația de Fotbal din Turcia l-a suspendat pe Marius Șumudică pentru următorul meci al lui Yeni Malatyaspor, cu Karagumruk. Ba mai mult, tehnicianul român a primit o amendă de 13000 de lire turcești, adică aproximativ 850 de euro.

Totul după ce Marius Șumudică a făcut scandal în timpul partidei Gaziantep – Yeni Malatyaspor, din etapa 22 din Super Lig. Acesta i-a reproșat arbitrului, în mod vehement, faptul că a decis să suspende partida, la pauză, din cauza ninsorii. La acel moment, arbitrul i-a arătat cartonașul roșu lui Șumudică, însă, acum, a venit „nota de plată” și din partea Federației de Fotbal din Turcia.

„Marius Ninel Șumudică, managerul tehnic de la Yeni Malatyaspor, a fost sancționat cu o amendă de 13 mii de lire turcești și suspendare la un meci oficial, din cauza comportmentului nesportiv”, a fost anunțul Federației de Fotbal din Turcia, potrivit Fanatik.com.tr.

25-01-2022
19:37

Noi transferuri de marcă pentru Rapid, liderul ligii naționale de handbal feminin

Rapid București continuă seria transferurilor de marcă din această iarnă. Pivotul angolez Albertina Kassoma (25 de ani) și-a încheiat conturile cu Primero de 4 Augusto și s-a întors în Giulești, unde a mai evoluat și în stagiunea precedentă. Acesteia îi expirase împrumutul, iar echipa din țara natală nu i-a permis să rămână în România.

Tot cu liderul Ligii Florilor a semnat și Lorena Ostase, componentă a echipei naționale, legitimată ultima dată la CSM Slatina. Ea va avea, însă, concurență pentru postul de titular, întrucât va trebui să se lupte cu Albertina Kassoma, dar și cu spanioloaica Ainhoa Hernandez.

De altfel, colonia iberică din Giulești e pe cale să se mărească. Potrivit eurosport.ro, Jennifer Gutierrez Bermejo – care acum evoluează pentru campioana Germaniei, Borussia Dortmund – va îmbrăca din vară tricoul Rapidului.

25-01-2022
18:36

Bănel Nicoliță, transfer surprinzător la CS Făurei

CS Făurei, formație condusă de Bănel Nicoliță, l-a transferat pe Cristian Bud (36 de ani).

Alături de CFR Cluj, Cristian Bud a cucerit două titluri de campion și două Cupe ale României.

În prezent, CS Făurei se află pe locul 8 din Liga 3, cu opt puncte obținute după 15 meciuri jucate.

25-01-2022
18:01

Situație critică la PSG: nu are portari pentru meciul de Cupă cu Nice

Echipa franceză PSG trece printr-o situație fără precedent. Formația antrenată de Mauricio Pochettino va juca luni, 31 ianuarie, în optimile Cupei Franței, pe teren propriu, cu Nice, dar nu are portari, informează as.com.

Accidentarea lui Gianluigi Donnarumma nu este gravă, dar italianul trebuie să aștepte zece zile pentru a reveni la antrenament. Situația cu Keylor Navas este diferită. Acesta a fost convocat la naționala statului Costa Rica pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial 2022.

În plus, al treilea portar, Alexandre Letellier, este accidentat și nu se știe dacă va fi disponibil luni împotriva actualei echipe pe locul 2 din Ligue 1. Pe cale de consecință, Pochettino mai are două opțiuni, Denis Franchi (19 ani) și Lucas Lavallee (18 ani), care nu au jucat niciun meci la echipa de seniori.

25-01-2022
16:02

Steagul Roșu Brașov are antrenor și manager noi

Sorin Corâiu a fost prezentat oficial în funcția de antrenor principal al echipei SR Brașov. Totodată, conducerea clubului l-a numit și pe Cenk Firat în poziția de manager al grupării din liga a treia.

”Împreună cu dumneavoastră, suporterii, fiecare echipă care va juca împotriva noastră se va afla mereu în dificultate. Vreau să înțelegeți că o să fim nevoiți să construim o echipă într-un timp cât mai scurt. Avem jucători tineri cu potențial”, a spus Corâiu, citat de FRF.ro.

De asemenea, fostul atacant al echipei, Cenk Firat, a declarat că este încântat de noua poziție din organigrama clubului.

”Este o onoare pentru mine noul rol la SR Brașov. Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru atașamentul pe care mi l-au arătat. Îmi doresc să vă pot întoarce dragostea și să ne bucurăm de fotbal împreună”, a punctat Firat.

25-01-2022
14:50

Roy Hodgson revine „în iarbă” la 74 de ani

Tehnicianul englez Roy Hodgson a acceptat să preia echipa Watford, pentru a o pregăti până la finalul actualului sezon competițional, iar dailymail.co.uk informează că actele vor fi semnate în cursul zilei de marți.

Roy Hodgson, care a mai pregătit, printre altele, pe Fulham Liverpool, naționala Angliei și Crystal Palace, are 74 de ani și nu s-a mai ocupat de nicio formație din luna mai a anului 2021.

Chiar vreau să mă îndepărtez de fotbal pentru o vreme, dar cine știe care va fi viitorul? Este un moment în care nu spun ‘niciodată’. Am văzut atât de mulți oameni retragându-se cu în luminile rampei, doar ca să revină după o perioadă destul de scurtă de timp. Aș prefera să nu fac asta”, spunea Hodgson în luna mai a anului trecut, când pleca de la Crystal Palace.

El îl înlocuiește pe italianul Claudio Ranieri, care a fost demis luni, după 112 zile de când preluase echipa.

25-01-2022
13:11

Un fost jucător al campioanei CFR Cluj a semnat cu CSA Steaua

CSA Steaua reușește să atragă în Liga a doua jucători cu experiență pe prima scenă a fotbalului românesc. Fost jucător al campioanei CFR Cluj, Răzvan Andronic (22de ani) a semnat cu „militarii” și urmează să se alăture lotului condus de Daniel Oprița.

În urma acestei mutări, ardelenii – care îl cumpăraseră în 2020, de la FC Botoșani – vor păstra un procent de 40% dintr-un viitor transfer. Chiar dacă nu a evoluat deloc în Gruia, mijlocașul ofensiv se poate lăuda cu 30 de meciuri la nivelul Ligii 1 (n.r. 22 pentru Academica Clinceni, 8 pentru FC Botoșani), precum și cu trei goluri marcate.

25-01-2022
10:19

Programul etapei a 24-a din Casa Pariurilor Liga 1 a fost modificat de LPF

Liga Profesionistă de Fotbal a modificat programul etapei a 24-a din Casa Pariurilor Liga 1, care se va disputa în perioada 4-7 februarie.

Vineri, 4 februarie

  • Ora 17:30 CS Mioveni – FC Voluntari
  • Ora 19:55 Gaz Metan Mediaș – Rapid

Sâmbătă, 5 februarie

  • Ora 13:30 UTA Arad – Sepsi Sf. Gheorghe
  • Ora 16:00 Farul Constanța – Chindia Târgoviște
  • Ora 21:00 Universitatea Craiova – CFR Cluj

Duminică, 6 februarie

  • Ora 14:30 FC Argeș – Academica Clinceni
  • Ora 19:55 FCSB – FC U Craiova 1948

Luni, 7 februarie

  • Ora 19:55 FC Botoșani – FC Dinamo

Toate partidele vor fi transmise în direct pe posturile Digi Sport, Telekomsport și Look Sport.

25-01-2022
09:47

Ovidiu Bic nu s-a adaptat în Israel. Revine în România

Fostul mijlocaș al Universității Craiova, Ovidiu Bic, a reziliat contractul cu formația Kiryat Shmona. Fotbalistul nu s-a adaptat în campionatul din Israel și se va întoarce în România a anunțat patronul celor de la Kiryat.

”La început s-a acomodat mai greu, însă când echipa a mers bine și a avut victorii, s-a schimbat în bine și el. Din nou, când echipa nu a mai jucat ce ne-am dorit, nici el nu a mai contribuit cu nimic în economia echipei. 

Mi-a spus că vrea să rămână până se termină campionatul, dar eu i-am oferit 90% din suma care i se cuvine și zilele următoare revine în România”, explicat finanțatorul israelienilor, Izzy Sheratzky.

25-01-2022
08:58

CCA l-a delegat pe Ovidiu Hațegan la derby-ul Dinamo – FCSB

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Ovidiu Hațegan să conducă la centru derby-ul Dinamo – FCSB, programat duminică, de la ora 20:00.

Hațegan nu a oficiat în prima etapă din noul an pentru că a participat la un curs organizat de FIFA la Abu Dhabi, anunță GSP.ro.

Ovidiu Hațegan este cel mai bine cotat arbitru român și este o prezență constantă la meciurile din cupele europene. Cu Hațegan la centru, Dinamo a obținut 19 victorii, 20 remize și 14 înfrângeri de-a lungul timpului.

25-01-2022
08:29

Egan Bernal, operat cu succes în Columbia, va lipsi minimum un an

Ciclistul columbian Egan Bernal, câştigător al Turului Franţei 2019, a fost operat de urgență după accidentul grav suferit la antrenament în urma căruia s-a ales cu mai multe fracturi şi un traumatism toracic.

”Intervenţia neurochirurgicală a ciclistului de 25 de ani a fost finalizată cu succes şi aşteptăm să vedem evoluţia lui în următoarele 72 de ore în secţia de terapie intensivă.

Intervenţia chirurgicală la coloana vertebrală a fost efectuată menţinând integritatea neurologică şi păstrând funcţionalitatea segmentelor afectate. Am început imediat procesul de reabilitare pentru a obţine cele mai bune rezultate posibile pentru pacientul nostru”, a anunţat Clinica Universitară Sabana, unde este tratat sportivul, conform L’Equipe.

Bernal, câștigător al Turului Franței în 2019 și al Turului Italiei în 2021, s-a izbit de un autobuz aflat în staţionare, în oraşul Gachancipa, la aproape 30 de kilometri nord de Bogota, în timp ce se antrena. Medicii l-au diagnosticat cu ”traumatism toracic” şi fracturi ale femurului şi rotulei.

De două săptămâni, columbianul se pregătea de startul sezonului alături de colegii săi Richard Carapaz, Brandon Rivera, Andrey Amador, Omar Fraile și Carlos Rodriguez, sub conducerea directorului sportiv spaniol Xabier Artetxe.

În cel mai fericit caz, el va lipsi până la sfârșitul anului. „Ar fi minunat dacă Bernal va lipsi doar în acest an. Depinde de tipul de fracturilor. Sunt foarte îngrijorat de problema fracturilor cervicale și ale gâtului.

Evident că se poate recupera bine nu doar pentru că este sportiv, ci și datorită vârstei.Este un baiat care are toata capacitatea de a reveni. Dar estimez că perioada de recuperare va dura între 18 și 24 de luni”, a declarat medicul Edgar Munoz pentru médico Édgar Muñoz en diálogo con El VBar de Caracol Radio, conform marca.com.

25-01-2022
07:22

Dorin Rotariu va evolua până în vară în Grecia

Internaționalul român Dorin Rotariu va juca, sub formă de împrumut, în Grecia, la Atromitos. Sub contract cu Ludogoreț Razgrad până în 2024, atacantul a dezamăgit în campionatul Bulgariei.

Oficialii de la sud de Dunăre au decis să-l împrumute la Atromitos, penultima clasată din Grecia, unde fotbalistul ar putea avea șanse mai mari să joace meci de meci.

”Atromitos a finalizat transferul mijlocaşului Dorin Rotariu, venit de la Ludogoreţ. Acesta a mai trecut pe la echipe Alkmaar, Breeze, Dinamo Bucureşti, Astana şi Muskron”,  au anunţat grecii pe pagina oficială de Facebook.

 

25-01-2022
05:48

Dublu medaliat olimpic, mort din cauza Covid-19

Fostul gimnast maghiar Szilveszter Csollany, dublu medaliat olimpic, a murit la vârsta de 51 de ani din cauza Covid-19.

”Cu profundă tristeţe anunţăm moartea lui Szilveszter Csollany”, au anunţat într-o declaraţie comună federaţia naţională de gimnastică şi Comitetul Olimpic, salutând un sportiv ”de excepţie”.

Fostul sportiv s-a îmbolnăvit de coronavirus la începutul lunii decembrie şi fusese internat la Budapesta în stare gravă, având nevoie de asistenţă respiratorie.

Campion european în 1998, el a câştigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta în 1996, înainte de a câştiga aurul la Sydney în 2000, de fiecare dată la inele. După ce s-a retras în 2003, a devenit antrenor şi a lucrat pentru un mic club din Austria.

Szilveszter Csollany, care a distribuit mai multe postări antivaccin pe rețelele de socializare, nu a vrut să fie vaccinat împotriva Covid-19. El a fost nevoit să se vaccineze cu doza unică Janssen din cauza muncii sale cu copiii. Presa din Ungaria scrie că a fost, însă, cu puţin timp înainte să se îmbolnăvească şi nu a reuşit să dezvolte un nivel suficient de anticorpi.

”Adio, campionule”, a scris premierul Viktor Orban, într-un mesaj însoţit de o fotografie alb-negru, în timp ce Zoltan Magyar, dublu campion olimpic la gimnastică, a deplâns ”o pierdere uriaşă, la o vârstă atât de tânără”.

Turul Franței ar putea pleca în viitor de la București

Ministrul Sportului, Eduard Novak, s-a întâlnit cu Christian Prudhomme, directorul general al Turului Franței, și au discuta despre posibilitatea organizării Marii Bucle cu plecare de la Bucureşti.

”Acest lucru ar fi ca o punte peste timp, un fapt istoric ce ar marca legătura specială dintre cele două ţări, importantă atât pentru noi, cât şi pentru Franţa: de la micul Paris, la marele Paris. De la Arcul de Triumf din Bucureşti, la Arcul de Triumf din capitala Franţei.

ADVERTISEMENT

Tour de France este cel care, în august 1910, a inspirat organizarea Circuitului Munteniei, o competiţie ciclistă pe etape, precursoarea Turului României, numit, din acest motiv, şi Mica Buclă”, a scris Novak pe Facebook.

România va avea 22 de reprezentanţi la JO de la Beijing

Săritorul cu schiurile Sorin Mitrofan a devenit al 22-lea membru al Team Romania după ce Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a primit încă un loc cotă la această disciplină.

ADVERTISEMENT

Astfel, el se alătură colegilor lui, Daniela Haralambie, Andrei Feldorean şi Daniel Cacina, în competiţia de la Zhangjiakou.

Cei 22 de sportivi tricolori care vor concura la Jocurile Olimpice – 8 sportive şi 14 sportivi , la 7 discipline – sunt:

ADVERTISEMENT
  • Sanie – Raluca Strămăturaru (feminin, ştafetă), Valentin Creţu (masculin, ştafetă), Marian Gîtlan – Darius Şerban (dublu masculin, ştafetă)
  • Bob – Andreea Grecu (monobob, bob 2 feminin), Katharina Wick (bob 2 feminin); Mihai Tentea (bob 2 masculin, bob 4 masculin), Ciprian
    Daroczi (bob 2 masculin), Raul Dobre (bob 4 masculin), Cristian Radu (bob 4 persoane)
  • Schi Alpin – Maria Constantin (slalom, slalom uriaş – feminin), Alexandru Ştefănescu (slalom, slalom uriaş – masculin)
  • Sărituri cu schiurile – Daniela Haralambie (NH feminin), Andrei Feldorean (NH, LH – masculin), Daniel Cacina (NH, LH – masculin), Sorin Mitrofan (NH, LH – masculin)
  • Schi fond – Timea Lorincz (skiatlon, sprint liber – feminin), Paul Pepene, Raul Popa (skiatlon, sprint liber, sprint echipe – masculin)
  • Biatlon – Natalia Ushkina (individual, sprint, urmărire – feminin), George Colţea (sprint, individual, urmărire – masculin)
  • Patinaj Viteză – Mihaela Hogaş (feminin 500 m, 1000 m)

Benzema, indisponibil zece zile

Atacantul echipei Real Madrid, Karim Benzema, a suferit o contractură la coapsa stângă şi va fi indisponibil aproximativ zece zile.

ADVERTISEMENT

Francezul s-a accidentat la remiza cu Elche, scor 2-2, din campionatul Spaniei, şi a fost înlocuit în minutul 58. Staff-ul medical al madrilenilor nu a anunţat cu exactitate perioada de indisponibilitate, dar a subliniat că atacantul va fi apt pentru meciul cu Athletic Bilbao, din 3 februarie, din Cupa Spaniei.

ADVERTISEMENT