News

Studiile sau locul de muncă? Studenții care revin la cursuri riscă să-și piardă joburile obținute în pandemie

Eliminarea restricțiilor complică într-un fel viața studenților. Mulți dintre tineri au de ales între continuarea studiilor sau locul de muncă pe care l-au găsit în pandemie.
28.03.2022 | 10:17
Studiile sau locul de munca Studentii care revin la cursuri risca sasi piarda joburile obtinute in pandemie
ADVERTISEMENT

Din 9 martie 2022, odată cu ridicarea stării de alertă, majoritatea restricțiilor au dispărut, inclusiv cele referitoare la modul de funcționare al școlilor și universităților.

Mai mulți studenți și-ar putea pierde joburile obținute în pandemie

După doi ani de pandemie în care au făcut cursuri în special online, din această primăvară studenții sunt obligați să revină în bănci.

ADVERTISEMENT

Vestea e bună doar pentru unii dintre ei, mai exact pentru cei care nu au apucat să se angajeze în pandemie. În ceea ce-i privește pe cei care și-au găsit un job, aceștia nu par dispuși să-și piardă slujbele și ar prefera să învețe tot de la distanță.

Într-o poziție similară se află și cei care nu au locuri în cămin sau bani să închirieze o garsonieră. O parte dintre ei vor să amâne examenele din acest an universitar. Unii iau în calcul chiar renunțarea la studii.

ADVERTISEMENT

O studentă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca locuiește acum în Sălaj, de unde lucrează online. A obținut în pandemie un post de consultant financiar și se gândește cum să-și împartă timpul între cursuri și muncă.

”Mi-ar fi dificil să fac această tranziție la mediul fizic, pentru că trebuie să mă adaptez din nou. Chiar ideea aceasta de a fugi dintr-un loc în altul, de la o sedință online, la un curs și un seminar fizic”, spune Andreea, pentru Știrile ProTv.

ADVERTISEMENT

Ana Maria, o altă studentă, recunoaște că i-ar fi extrem de greu să meargă fizic la cursuri, dat fiind faptul că are acum un loc de muncă.

”Să merg fizic mi-ar fi imposibil. M-am gândit în cazul în care nu voi găsi înțelegere din partea profesorilor singura soluție care mi-a rămas este să abandonez, deși nu mi-aș dori”.

ADVERTISEMENT

Ce spun reprezentanții universităților. Soluțiile căutate

Laura Irimieș, purtător de cuvânt la Universitatea Babeș- Bolyai Cluj-Napoca, spune că se încearcă găsirea unor soluții pentru acești studenți. Una dintre ele ar fi rămânerea în sistemul hibrid sau online până la sfârșitul acestui an universitar.

”Mulți dintre ei și-au găsit un loc de muncă, altora le este foarte greu acum să își găsească o chirie, știindu-se că în Cluj nu sunt ieftine. Am încercat să solicităm rămânerea în sistemul hibrid sau online până la sfârșitul acestui an universitar”, spune Irimieș, conform sursei citate.

Și conducerea de la Politehnica din Timișoara spune că analizează soluții pentru studenți.

”În funcție de cazurile acestea speciale vor avea o situație în care pot să își predea diferite proiecte, să vină cu o altă grupă sau subgrupă, să permitem puțin mai mult”, spune Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnica Timișoara.

ADVERTISEMENT
Tags: