Conform ISU Sălaj, autoritățile au fost sesizate prin apel la 112 cu privire la prăbușirea acoperișului unui foișor din localitatea Hurez în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment.
Autoritățile au trimis la fața locului o autospecială de stingere, una de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj de la Ambulanță, potrivit Antena 3.
Patru persoane au fost rănite în urma accidentului, iar suprefectul Virgil Țurcaș a decedat în urma rănilor. Bărbatul a fost preluat și transportat inițial la horoatu Crasnei, de unde trebuia preluat de elicopterul SMURD. Din păcate, anunță sursa citată, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
“Imediat după nefericitul incident, subprefectul a fost preluat de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) Zalău şi a fost transportat la Horoatu Crasnei pentru a fi preluat de către elicopterul SMURD. În ciuda eforturilor cadrelor medicale prezente la faţa locului, care au încercat stabilizarea sa mai multe zeci de minute, acesta a fost declarat decedat“, a declarat Lucian Andrei Jacodi, purtător de cuvânt al ISU Sălaj.
Virgil Ţurcaş participa alături de alți politicieni din județ și de primari la o întâlnire a ADI Sălaj Ecodes. Scopul acestei întâlniri era găsirea unor soluții privitoare la gestionarea deșeurilor din Sălaj.
Virgil Țurcaș avea 53 de ani. Politicianul a fost găsit de echipajele de salvare în stare critică. Acoperișui unui foișor din localitatea Hurez, județul Sălaj, s-a prăbușit din cauza rafalelor puternice de vânt. Exceptându-l pe Țurcaș au mai fost rănite trei persoane, potrivit sursei citate.
România se confruntă cu un dom de căldură care vine din vestul Europei. Astfel, căldura excesivă este urmată de furtuni și vijelii, fiind posibile chiar tornade.
„Ne așteptăm ca aceste fenomene extreme, în condițiile în care există mai multă căldură în sistemul climatic, asociată și cu o mai mare cantitate de vapori de apă în atmosferă și un grad de umezeală ridicat, să fie din ce în ce mai dese și mai intense.
Și sunt confirmate an de an. În fiecare an se doboară recordurile stabilită în urmă cu un an. O simplă statistică a numărului de mesaje meteorologice confirmă această tendință”, a explicat Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie pentru Europa Liberă.