Cuplul Pintill – Charalambous este la mare modă în Liga I. Parteneriatul de pe banca tehnică a FCSB-ului a strâns 15 puncte din 15 posibile și a dus echipa roș-albastră pe primul loc în Liga I. În ciuda unui start fantastic de campionat, FCSB a părăsit Europa prematur, iar zvonurile din jurul echipei au vehiculat numele lui Șumudică.
“Îți dau în scris că trei ani de acum înainte iese campion an de an cu Șumudică antrenor. E trâznet domnule, e în primii 6-7 antrenori ai acestei țări în decursul ultimilor 20 – 25 de ani. E nivel mare, vedeți-vă de treabă. Scriu, semnez și fac și pariu. Nu unul, cel puțin trei ani la rând câștigă titlul.
Nu va avea probleme cu Becali. E expresia aceea, e născut “coardă” de bulevard Șumudică. Se întelege cu Gigi Becali din priviri. Dacă Gigi Becali îi spună să facă ceva, face, dar o nuanțează. Ai înțeles? Face o schimbare. Dacă spune să-l scoată pe unu și să-l bage pe altul, el se gândește cum ar fi să joace lângă Ivanovici”, a declarat Dumitru Dragomir.
În vârstă de 52 de ani, Marius Șumudică este în prezent liber de contract. Ultima oară a antrenat în Arabia Saudită pe Al Raed, unde a reușit să stea un sezon. Al Shabab și Yeni Malatyaspor din Turcia sunt echipele precedente unde Șumudică și-a pus amprenta ca tehnician. Ultimul club antrenat de Șumudică în România este CFR, în 2021.
Marius Șumudică a fost în nenumărate tatonări cu echipa lui Gigi Becali. În final, roș-albaștrii au mers pe alte variante. Motivul invocat de fiecare dată a fost trecutul de rapidist al lui Șumudică. A făcut performanță ca antrenor și jucător al trupei din Giulești, iar posibilele tensiuni cu suporterii FCSB a făcut ca mutarea să pice.
“Și face o schimbare imediat care îi dă satisfacție lui Gigi Becali. La fel cum făcea Olăroiu, la fel cum făcea Reghecampf. Crezi că ei nu ziceau da? Păi dacă nu zici da la Gigi ești pa! Crezi ca a fost unul să nu zica da? Toți au zis. În anumite elemente și Pițurcă a fost de acord cu Gigi. Am vorbit cu Pițurcă și mi-a zis Becali are dreptate în multe privințe, în altele nu, dar uneori are dreptate.
Șumudică în țara asta e singurul care ar putea vorbi pe limba lui Gigi Becali. Poate și Mircea Lucescu dar nu știu dacă rezistă la tăvăleala lui Becali. Șumudică rezistă la toate tăvălelile, are școala bulevardului, are școala trotuarului. Ar știi cum să explice. Faci ca Becali, dar mai faci o schimbare pentru a fi simbioză între jucători”, a declarat Dumitru Dragomir.
Șumudică s-a detașat de Rapid în acest an. Campion cu Astra, acesta a fost aproape să se întoarcă în Giulești la începutul acestui sezon. Din păcate pentru el, conducerea clubului nu l-a văzut compatibil cu noul proiect, iar italianul Bergodi a fost ales să conducă echipa. Șumudică s-a dezis de clubul său de suflet în urma acestui refuz.
MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ se vede în direct și în exclusivitate pe FANATIK.RO în fiecare luni, de la 13:15. imediat după FANATIK SUPERLIGA! Emisiunea va fi în premieră apoi pe canalul de YouTube Fanatik și pe pagina de Facebook Horia Ivanovici.