Sport

Șumudică, replică după atacurile lui Balaj de la Fanatik SuperLiga: „Nu-i permit!”

După eliminarea din Conference League a celor de la CFR Cluj, între Balaj și Șumudică a început să apară un șir de cuvinte dure.
04.08.2023 | 17:30
Sumudica replica dupa atacurile lui Balaj de la Fanatik SuperLiga Nui permit
Cuvinte dure între Cristi Balaj și Marius Șumudică.
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică i-a dat replica lui Cristi Balaj, după ce președintele de la CFR Cluj i-a adresat câteva cuvinte dure analistului TV. Fostul arbitru a oferit mai multe declarații după duelul pierdut de CFR Cluj, în exclusivitate pentru FANATIK.

Cuvintele dure ale lui Cristi Balaj la adresa lui Șumudică

În cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Cristi Balaj a adresat mai multe cuvinte dure către Șumudică. Președintele celor de la CFR Cluj a răbufnit după declarațiile fostului antrenor, legate de șansele la calificare în fața Adanei. Fostul arbitru a simțit că analistul s-ar fi bucurat pentru eșecul ardelenilor din Conference League și a răbufnit.

ADVERTISEMENT

“Știi cum e? La TV toți sunt mari antrenori. Au probleme doar atunci când activează. A fost dat afară de peste tot pe unde a fost. Păi nu își termină niciodată contractele, e dat afară de peste tot pe unde umblă. 

O spune statistica, nu eu. Pentru că nu noi l-am dat afară. Se pare că el și-a pierdut respectul față de mine. Nu mai are același respect pe care îl avea când îl arbitram și a câștigat campionatul. La cum vorbește… L-am auzit într-o intervenție la TV și m-a deranjat atitudinea lui. Repet, și-a pierdut respectul față de mine la cum vorbește. Probabil răbufnesc acum fiind și foarte supărat”, a spus Cristi Balaj, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Replica lui Marius Șumudică după declarațiile lui Balaj

Marius Șumudică nu s-a lăsat mai prejos după aceste cuvinte dure, venite din partea lui Balaj. Analistul TV a venit repede cu replica către președintele CFR-ului. Șumi își menține poziția și spune că doar a analizat partida din punct de vedere fotbalistic.

“M-am hotărât cu greu să-i ofer o replică fostului arbitru și actualului președinte al CFR-ului, Cristi Balaj. Dar ultimele sale atacuri la adresa mea au fost prea directe și, aș putea spune, chiar murdare! Am vorbit în calitate de analist TV, ceea ce sunt în momentul de față, și cu ochiul unui antrenor. 

ADVERTISEMENT

Concluzia mea a fost aceea că echipa CFR a jucat 11 contra 10 și a fost mai periculoasă cât a fost egalitate numerică. La formația turcă a fost evident că n-are ritm de joc din cauza faptului că liga turcă încă nu a început. Încă o dată, este vorba doar despre o scurtă analiză pur fotbalistică.

De aceea nu înțeleg atacul lui Cristi Balaj, cu atât mai mult cu cât eu nu l-am atacat niciodată. El nu poate să vorbească despre cariera mea! Nu-i permit și nici nu cred că-și permite să se refere la activitatea mea! Am realizat lucruri importante pe unde am antrenat.

ADVERTISEMENT

În România am câștigat trofee, în condiții extrem de dificile, în Turcia sunt un tehnician respectat, la fel ca și în Arabia Saudită. Astfel, cred că mi-am câștigat dreptul de a vorbi despre fotbal! Nu-mi aduc aminte să mă fi ajutat Cristi Balaj să iau campionatul cu Astra. Dacă el consideră, cumva, că a făcut asta, atunci e grav! Înseamnă că se acuză! Am cucerit titlul pentru că am meritat și să nu îndrăznească să pună în umbră performanțele foștilor mei jucători de la Astra, ale președintelui meu din acea perioadă și pe ale mele!”, a declarat Marius Șumudică pentru GSP.ro.

Ce l-a supărat pe Cristi Balaj

Președintele celor de la CFR Cluj era destul de supărat și după eșecul ardelenilor din CFR Cluj. Gruparea lui Neluțu Varga a întâlnit un adversar mult mai bine cotat valoric și nu a reușit să se impună, pentru a merge mai departe în competiție. De asemenea, Balaj a fost iritat și de cuvintele lui Marius Șumudică, făcute înaintea duelului cu turcii.

“Zero la sută! Nicio șansă nu are CFR-ul! Eu vorbesc valoric, știind ceea ce înseamnă Adana, știind atmosfera de pe stadion, știind valoarea jucătorilor”, a spus Marius Șumudică, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT