Albert a nominalizat-o pe Adelina: „Sunt alți trei oameni mai buni decât tine”. Adelina a nominalizat-o pe Maria, iar Maria tot pe Adelina. Adelina a fost și opțiunea scrisă pe carton de Marius și Andrei.
Maria Chițu nu-și poate ierta faptul că a pierdut finalul probei pentru imunitate în fața Andreei. Războinica spune că se simte obosită și nu și-ar dori ca cineva din echipa ei să plece acasă mâine.
Andreea a adus punctul decisiv la jocul de imunitate! Faimoșii câștigă meciul de astăzi cu 10 la 5.
8-5. Acesta este scorul în acest moment la jocul pentru imunitate. Marius Crăciun a ajuns înaintea lui Zanni la locul de unde concurenții trebuie să lovească cu niște mingi plăcile de ceramică. Faptul că a ajuns primul l-a ajutat foarte mult pe concurentul din echipa albastră.
Culiță Sterp a fost plâns de colegii săi la plecarea din competiție. Acesta a fost descalificat dorindu-și să se întoarcă acasă la familia lui. Cel mai afectat dintre toți a fost Ștefan, care i-a devenit prieten.
Scorul a ajuns la 6-3 în favoarea Faimoșilor. Elena Marin a adus până acum două puncte din două. La runda aceasta a bătut-o pe Adelina.
Războinicii au deja două puncte, în timp ce Faimoșii au 5. Maria Chițu a câștigat duelul cu Raluca Dumitru.
Elena Marin a adus al treilea punct pentru Faimoși în lupta pentru imunitate disputată cu Războinici, la proba pendulului.
Sebastian Chitoșcă nu are acordul medicului de a participa la jocul de imunitate în urma accidentărilor. Concurenții trebuie să spargă niște plăci ceramice atașate de un pendul gigant. Cel care sparge cele trei ferestre primul câștigă punctul.
Ediția din 29 mai a emisiunii Survivor România 2021 a fost una emoționantă, după ce Culiță Sterp, descalificat de producători, și-a luat rămas bun de la colegii săi.
Faimosul și-a dorit să fie alături de iubita lui, în România, la nașterea băiețelului pe care îl așteaptă.
Eemoția concurenților a fost dublată și de tensiunea din cauza celui de-al doilea joc de imunitate, unul decisiv în vederea eliminării celor care se mai află în concurs, mai ales după unificarea echipelor.
Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate acum mai bine de două săptămâni, Culiță Sterp a renunțat la Survivor România 2021 pentru a fi alături de iubita lui, Daniela, în momentul în care aceasta va deveni mama băiețelului lor.
După ce a fost descalificat de producătorii de la Survivor România 2021, lui Culiță Sterp i s-a permis, totuși, să își ia rămas bun de la colegii săi, iar din imaginile publicate de Kanal D, se poate vedea că momentul este unul cât se poate de emoționant.
Cel mai afectat de plecarea lui Culiță Sterp este Faimosul Ștefan, cel mai eficient concurent al echipei, acesta plângând la modul serios la despărțirea lor.
”Așa cum se spune, aici vii singur și pleci singur. Va fii puțin greu fără el pentru că eu cu Elena nu pot discuta așa liber cum am făcut-o cu el”, spune Ștefan, vizibil afectat de plecarea prietenului său, Culiță Sterp.
După câteva certuri cât se poate de serioase cu Raluca Dumitru, certuri din care nu au lipsit cuvinte grele și nici momente încărcate de violență, relația dintre Culiță Sterp și Raluca Dumitru pare să fi devenit, totuși, una bună.
La plecarea de la Survivor România 2021, Culiță Sterp a fost cel care a făcut primul pas spre împăcare și i-a cerut scuze colegei sale, Raluca Dumitru.
”Îmi cer scuze că noi ne-am mai certat, dar nu a fost din suflet”, a spus Culiță Sterp în timp ce o îmbrățișa pe Raluca Dumitru, iar Faimoasa a replicat, zâmbind: ”A trecut”.
Plecarea lui Culiță Sterp, unul dintre cei mai puternici concurenți din echipa Faimoșilor este văzută ca un avantaj cert de rivalii din echipa Războinicilor, mai ales că astăzi este un joc de imunitate foarte important.
”Pentru noi este un mare avantaj pentru că era un adversar foarte bun”, a explicat Marius din echipa Războinicilor de la Survivor România 2021, comentând plecarea lui Culiță Sterp.