News

Sute de mii de lei la pensie, în plus pentru Tudorel Toader. Banii primiți după ce magistrații și-au majorat singuri salariile

Fostul ministru de justiție și actual rector al Universității AI Cuza din Iași a beneficiat anul trecut de un plus considerabil la pensia deja uriașă
10.08.2023 | 17:28
Sute de mii de lei la pensie in plus pentru Tudorel Toader Banii primiti dupa ce magistratii siau majorat singuri salariile
Tudorel Toader, sute de mii de lei în plus la pensie. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Tudorel Toader, fostul ministru de justiție din perioada Dragnea, a încasat anul trecut o pensie de câteva sute de mii de lei, însă cu aproape 200.000 lei mai puțin față de anul precedent. Chiar și așa, fostul judecător CCR a beneficiat de un spor de câteva sute de mii de lei, după ce magistrații și-au mărit singuri veniturile.

Sute de mii de lei în plus pentru Tudorel Toader

Tudorel Toader a încasat în anul 2022 o pensie de 312.345 lei, ceea ce este echivalentul a 26.000 lei pe lună. Fost procuror între 1986 și 1990, fostul ministru s-a concentrat pe o carieră academică după Revoluție, până în anul 2006, atunci când a fost numit judecător la CCR, iar apoi ministru al justiției în epoca Dragnea. Totuși, pentru fostul ministru, o pensie de 312.000 lei a reprezentat o diminuare semnificativă a veniturilor sale, după ce în anul 2021 avusese o pensie de 493.124 lei (peste 40.000 lei pe lună). Scăderea este dramatică, și nu poate fi explicată doar prin măsurile fiscale ale Guvernului, care a introdus plata CASS-ului pentru pensiile de peste 4.000 lei.

ADVERTISEMENT

Totuși, Tudorel Toader poate să nu fi simțit această diminuare, în condițiile în care a primit 397.142 lei, reprezentând diferențe compensatorii după recalcularea valorii de referință sectoriale (VRS) pentru magistrați. Astfel, fostul ministru a avut o pensie totală de 709.487 lei, echivalentul a 59.000 lei lunar.

Tudorel Toader, pensie
Declarație de avere 2023, Tudorel Toader

La această sumă, Tudorel Toader a mai încasat alți 267.254, salariul de rector la Universitatea „A.I Cuza” din Iași, ceea ce înseamnă că fostul ministru a încasat, doar de la stat, peste 976.000 lei, adică nu mai puțin de 81.395 lei.

ADVERTISEMENT

La acești bani se mai adaugă 2.036 lei, încasați din drepturi de autor, dublu față de cei 1.000 de lei pe care-i obținea în 2021.

În ceea ce privește conturile de economii, dacă în 2022 declara 505.000 euro și 87.000 lei, plus alți 190.000 lei în titluri de stat, anul acesta Tudorel Toader a declarat circa 405.000 euro, 426.000 lei și 1.000 de dolari.

ADVERTISEMENT

Cum și-au mărit magistrații singuri salariile

Modul în care printre cei mai bine plătiți bugetari din țară, judecătorii de la Curtea Supremă, procurorii de la PÎCCJ sau magistrații din CSM, și-au mărit lefurile cu 25% este o poveste tipic românească. În anul 2016, printr-o ordonanță de urgență Guvernul a introdus un nou VRS, de 605 lei, dar limitat numai la o clasă din familia ocupațională, respectiv la serviciile de probațiune, acolo unde salariul mediu net era de circa 5.000 lei. Majorarea era una semnificativă, de la 484,18 lei cât era prevăzut în legea salarizării unitare.

A urmat o decizie a CCR la finalul anului 2016, care a stabilit că VRS 605 trebuie extins la toată familia ocupațională Justiție. Au urmat apoi mai multe procese în civil unde magistrații au cerut plata retroactivă a diferențelor salariale, toate aceste procese fiind câștigate în timp record. Potrivit publicației Europa Liberă, la Tribunalul Dâmbovița, acolo unde 65 de magistrați au cerut recalcularea salariilor, dosarul s-a judecat, în plină pandemie în anul 2020, în doar trei termene, unul dintre acestea fiind de natură procedurală.

ADVERTISEMENT

Această problemă a fost evitată de către Curtea de Apel Ploiești, unde dosarul s-a judecat într-un singur termen. În anul 2021 vine și o decizie a Curții Supreme, care a stabilit că indicele VRS de 605 lei îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din sistemul judiciar. Urmează apoi decizii ale acestor instituții, Corina Corbu, șefa Instanței Supreme, semnează un ordin pe 29 martie 2023 prin care stabilește că instituția trebuie să plătească retroactiv pe ultimii cinci ani diferențele salariale la care au dreptul judecătorii. Exemplul acesteia este urmat și de Procurorul General, Alex Florența, dar și de către președintele CSM, Daniel Grădinaru.

Astfel, majorarea cu 25% se aplică retroactiv pe ultimii cinci ani pentru toți magistrații. Pentru personalul din instanțe, de la data de 1 ianuarie, iar pentru cei din parchete, de la 7 decembrie 2018. Majorarea bazei de calcul a salariului a avut însă efecte și asupra pensiilor speciale ale foștilor magistrați, cei care au ieșit la pensie în ultimii cinci ani au cerut noile adeverințe de salarizare pentru recalcularea pensiilor speciale (80% din ultimul salariu brut). Dintre toți însă, se pare că doar pentru ofițerii de probațiuni nu s-a aplicat recalcularea valorii de referință sectorială, cel puțin potrivit sindicatelor acestora.

Veniturile din avocatură, în scădere

Imediat după ce a părăsit conducerea Ministerului Justiției, Tudorel Toader și-a deschis propriul cabinet de avocatură, iar succesul părea garantat după ce i-a avut ca clienți pe Elena Udrea, pe care a apărat-o fără succes în dosarul Gala Bute, dar și pe Călin Popescu Tăriceanu. Astfel, în anul 2022, Tudorel Toader declara venituri din activitatea de avocat de 1,93 milioane lei.

Anul trecut însă, avocatul Tudorel Toader nu a reușit să obțină decât 720.645 lei, o scădere cu aproape două treimi a veniturilor de la un an la altul.

Recent, Tudorel Toader a declarat pentru presa locală că intenționează ca anul viitor să candideze pentru un nou mandat de rector, al treilea la rând, în fruntea Universității din Iași. Fostul ministru avea dreptul la a această candidatură chiar pe vechea lege a educației, care stipula dreptul la două mandate pline, fără întreruperi. După noua lege a educației rectorii ar putea candida la alte două noi mandate, indiferent dacă au mai ocupat această funcție. Unele universități, cum e cazul UBB, au luat decizia prin referendum intern, de a limita numărul acestor mandate la două. Universitatea AI Cuza din Iași nu a luat o asemenea decizie.

contracte cu universitatea Tudorel Toader
Declarație de avere 2023, Tudorel Toader

Chiar dacă e vorba de sume relativ mici, avocatul Tudorel Toader a încheiat în 2021 și 2022 două contracte de reprezentare, a câte 1.000 de lei, chiar cu Universitatea AI Cuza. Ele au fost acordate prin achiziție directă.

ADVERTISEMENT
Poliția caută o tânără din Maramureş, care a plecat cu tot cu încasările...
Poliția caută o tânără din Maramureş, care a plecat cu tot cu încasările barului unde lucra. Ajutată de iubit, fata de 19 ani ar fi furat peste 10.000 de lei
La un an și jumătate de la despărțirea de Francesco Totti, Ilary Blasi...
La un an și jumătate de la despărțirea de Francesco Totti, Ilary Blasi a "dat cărțile pe față"
Becali atacă un jucător care era preferatul lui: „Dacă în fiecare seară e...
Becali atacă un jucător care era preferatul lui: „Dacă în fiecare seară e împreunare, împreunare, împreunare, s-au dus seva și puterea”
Andreea Bălan, în lacrimi! Vestea uriaşă pe care a dat-o îndrăgita cântăreaţă, alături...
Andreea Bălan, în lacrimi! Vestea uriaşă pe care a dat-o îndrăgita cântăreaţă, alături de iubitul ei, Victor Cornea
Ultimul hotel UGSR de pe Valea Lotrului, închis după 42 de ani. „Noroc...
Ultimul hotel UGSR de pe Valea Lotrului, închis după 42 de ani. „Noroc cu privații“ FOTO
A izbucnit scandalul după moartea Ronei Hartner. Cu cine vrea fiica artistei să...
A izbucnit scandalul după moartea Ronei Hartner. Cu cine vrea fiica artistei să locuiască
IPS Teodosie, urmărit penal! Este cutremur total în Biserica Ortodoxă Română
IPS Teodosie, urmărit penal! Este cutremur total în Biserica Ortodoxă Română
Învățământul public din România, un dezastru! Pe penultimul loc din UE la testele...
Învățământul public din România, un dezastru! Pe penultimul loc din UE la testele PISA 2022
ȘOC TOTAL în showbiz! Tavi Colen a spus TOT adevărul despre scandalul cu...
ȘOC TOTAL în showbiz! Tavi Colen a spus TOT adevărul despre scandalul cu Alin Oprea
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras...
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras atenția tuturor celor care au văzut pozele
Persoanele publice în care românii au cea mai mare încredere. Șoșoacă pe 5,...
Persoanele publice în care românii au cea mai mare încredere. Șoșoacă pe 5, Iohannis pe 9
Se deschide un nou drum spectaculos în România. E mai frumos decât Transalpina...
Se deschide un nou drum spectaculos în România. E mai frumos decât Transalpina sau Transfăgărășan!
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română