Kanal D pregătește mai multe schimbări în grilă! Emisiunea Teo Show intră în vacanță… până în toamnă! Cel puțin asta susține postul de televiziune turcesc. După ce au apărut informații conform cărora celebra Teo Trandafir și show-ul ei ar urma să fie out de pe micul ecran, Kanal D vine cu precizări.
Potrivit unui comunicat transmis de Kanal D, vara aduce mai mult joc al minţii, poveşti de iubire şi multă distracţie şi relaxare în grilă, iar emisiunea Teo Show intră în vacanță. Reprezentanții trustului neagă astfel informațiile apărute și insistă asupra faptului că vor continua colaborarea cu Teo Trandafir din toamnă, când vedeta ar urma să revină pe post cu forțe proaspete.
“Kanal D trece, începând de saptămâna viitoare, la grila de vară, iar anotimpul vacanţelor aduce cu sine câteva modificari în grila staţiei. Mai mult joc al minţii cu Dan Negru, distracţie maximă la cele mai frumoase petreceri prin ţară, cu noul sezon “Se strigă darul”, precum şi o reconfigurare a orelor de difuzare pentru “Casa iubirii”, odată cu intrarea “Teo Show” în vacanţă.
Perioada care urmează va fi una relaxată, dar şi dedicată antrenamentului minţii, pentru că Dan Negru va fi alături de telespectatorii Kanal D de luni pana vineri, de la ora 17:30, dar şi de miercuri până vineri, de la ora 22:30. Emisiunea fenomen “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” va putea fi urmarită, aşadar, atât în Day Time cât şi în Prime Time, oferindu-le celor din faţa micilor ecrane experienţa plăcută a exerciţiilor de vocabular în mijlocul familiei.
Emisiunea “Teo Show” intră în vacanţă începând de săptămâna viitoare, Teo Trandafir şi echipa sa urmând să revină pe micul ecran din toamnă într-o formă fresh şi cu multe surprize pentru telespectatori”, se arată în comunicatul transmis de Kanal D.
De altfel, începând de luni, în locul emisiunii Teo Show pe post o să fie Casa Iubirii, reality show-ul prezentat de Andreea Mantea. Show-ul matrimonial va fi transmis de luni până vineri, de la ora 10:00 şi de la 15:00, dar și sâmbăta şi duminica, atunci când va putea fi urmărit, ca şi pâna acum, de la 16:00 şi de la 19:00.
Și asta nu e tot! După încheierea primului sezon al serialului “Strada Speranţei”, din 18 iunie, începe un nou sezon “Se strigă darul”. Graţiela Duban şi Mihai Mitoşeru sunt cei care vor aduce în casele telespectatorilor cele mai frumose nunţi din România, cu obiceiuri şi tradiţii spectaculoase.
Rămâne de văzut dacă Teo Trandafir – care a fost sărbătorită, joi, 2 mai, în direct – continuă colaborarea cu Kanal D. Până la publicarea acestui articol, vedeta nu a putut fi contactată.