Un spectacol pirotehnic de zile mari a aprins cerul în toată zona stadionului din Giulești. Rapid 100 a fost primul mesaj apărut, scris din drone. Apoi un îndemn războinic pentru fani și jucători: “De NECLINTIT”
“Inimi vișinii”, “Rapid suntem noi” și “Aici e Giulești”, au fost alte mesaje afișate de fani. Mesaje, însoțite și de o inimă din luminițe
Concertul special susținut de Connect-R a asigurat voia bună în Giulești. S-a simțit excelent și Victor Angelescu, acționar minoritar al giuleștenilor, care și-a etalat mișcările de dans.
Desigur, nu doar Angelescu a dat drumul la mișcări pe ritmurile lui Conncect-R, cel care nu a uitat să pună fularul cu Rapid la gât.
Momentul cel mai așteptat de fani, imnul cântat de toți cei prezenți la evenimentul istoric. A fost un moment special care i-a emoționat pe rapidiști și nu numai. Mulți dintre spectatori nu și-au putut ascunde lacrimile.
Giuleștiul este plin și a început nebunia creată de fani! Răzvan Oaidă și Iulian Cristea, oamenii veniți de la FCSB, au avut parte de o primire specială.
Cei doi au fost încurajați de fani și întâmpinați cu simpatie. “Vă stă mai bine în vișiniu, băieți”, a fost mesajul transmis pentru cei doi.
Fostul fotbalist brazilian Cesinha, care a jucat în Giulești în perioada 2007-2011, a declarat pentru FANATIK că ploaia nu poate strica o astfel de sărbătoare.
”Este fantastic. Nu contează ploaia. Este o bucurie uriașă pentru mine. Am ajuns ieri și îmi face o mare plăcere să celebrez centenarul cu Rapid”, a declarat Cesinha, pentru FANATIK.
Printre fostele legende ale Rapidului care au ajuns deja în lojele stadionului din Giulești se află Mircea Bornescu, Zeno Bundea, Ionuț Rada, Robert Ilyeș, Vasile Maftei și Marius Constantin.
Președintele CS Rapid, Bogdan Vasiliu, a sosit la stadionul din Giulești și a fost asaltat de fani și a răspuns cu plăcere cererilor acestora de a se fotografia cu ei.
La fan shop-ul de la stadion s-a format o coadă foarte mare, suporterii dorind să-și achiziționeze un suvenir cu ocazia Centenarului.
Între timp, în Giulești a început o ploaie torențială care strică sărbătoarea rapidistă.
Fanii Rapidului nu au parte de condițiile meteo pe care și le-ar fi dorit la sărbătorirea Centenarului. RO Alert a dat tonul îngrijorării, cu avertismentul că vin furtuni puternice chiar în perioada în care e programat să înceapă evenimentul.
După începerea furtunii, fanii au căutat să se adăpostească în mare viteză și au uitat de distracție. Mulți așteaptă în zona metroului momentul oportun să revină la stadion.
Alții au ales să se adăpostească sub umbrelele teraselor improvizate pe Calea Giulești și au continuat petrecerea.
Fost jucător emblematic al Rapidului, Marius Şumudică a transmis un mesaj fanilor cu ocazia Centenarului de la Rapid:
“Salut, frații mei de-o viață vișinie! Sunt Marius Șumudică și vreau să strig cu voi astăzi “La mulți ani, Rapid!”. Vreau să cânt alături de voi, în ritmurile noastre nebune, pentru centenarul clubului inimilor noastră.
Vreau să urlu alături de voi pentru suta de ani împlinită de clubul care mi-a marcat tinerețea, agățat de barele troleibuzelor sau tramvaielor care duceau spre Giulești sau spre stadionul Republicii, dar și cea mai dragă perioadă a carierei mele de jucător.
Îi doresc iubitului nostru Rapid chiar mai multe decât îmi doresc mie. Ar fi multe de spus, dar mi-e greu să exprim în cuvinte intensitatea celor ce se întâmplă acum în sufletul meu sau ritmul în care îmi bate inima. Ritmul este cel inegalabil al vechiului, al noului și al eternului nostru Giulești. La mulți ani, Rapidule!”, este mesajul lui Şumudică.
Fostul fotbalist brazilian Cesinha, unul dintre cei mai apreciați străini care au jucat pentru Rapid, a venit în România pentru a fi prezent la sărbătoarea Centenarului.
În vârstă de 43 de ani, Cesinha, care a jucat pentru giuleșteni în perioada 2007-2011 reușind să-și treacă în palmares Supercupa României, a fost prezent la dineul organizat sâmbătă seară.
”Este ca un vis să fiu aici, a trecut foarte mult timp de când am jucat aici, mă bucur să mă reîntâlnesc cu foștii colegi. Mă bucur să văd cât de mare este Rapidul acum, este un vis devenit realitate, e ceva magic.
Cel mai bun meci al meu în tricoul Rapidului a fost atunci când am bătut Steaua în Giulești, acel meci a fost incredibil, am făcut istorie atunci. Sunt îmbunătățiri la Rapidul de astăzi. Este unul dintre cele mai mari cluburi din țară și Rapid este din ce în ce mai bună.
Regret că nu am reușit să câștig campionatul, am avut o echipă bună, dar am luat Supercupa. Am avut o echipă foarte bună și niște rezultate bune, însă ne-a lipsit extrem de mult constanța. Spre sfârșitul sezonului nu am mai putut, însă cred că Rapid are ocazia sezonul viitor să câștige campionatul”, a declarat brazilianul, conform gsp.ro.
Începând cu ora 10:00 s-a deschis accesul pe Calea Giulești, între Podul Grant și strada 9 Mai, acolo unde fanii Rapidului pot asista la diverse activități, pot mânca, bea și vor putea urmări pe ecrane uriașe imagini cu ce se va întâmpla în interiorul stadionului.
În ciuda faptului că este o sărbătoare, oamenii de ordine sunt prezenți în număr mare pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului. De altfel, la intrare există controale amănunțite, inclusiv pentru cei mai mici dintre suporterii Rapidului.
Patronul Rapidului, Dan Șucu, i-a întâmpinat pe invitații la dineul oficial al centenarului într-un costum în culorile clubului, „alb-vișinii”.
Printre invitați s-au numărat Adrian Mutu, Robert Niță, Cristiano Bergodi, Cesinha, Viorel Moldovan, Ionuț Rada, Dorel Mutică, Adrian Iencsi, Alexandru Ioniță I, Bogdan Lobonț, Ilie Dobre, Felicia Filip, Daniel Niculae sau Bogdan Vasiliu.
Rapid a reușit să organizeze sărbătoarea acasă în Giulești, în ciuda desfășurării EURO U21 2023, iar FANATIK a dezvăluit ce surprize le-a pregătit conducerea suporterilor.
Rapid a început deja sărbătoarea, iar garnitura de metrou „Rapid 100” a fost pusă în circulație și a făcut furori la stația Crângași de lângă stadionul Giulești, fiind colantată cu imagini din istoria clubului „alb-vișiniu”.
Cu o zi înainte de marea sărbătoare, conducerea clubului în frunte cu Dan Șucu și Victor Angelescu au organizat un dineu oficial la un club cunoscut din București, unde vor fi prezenți Adrian Mutu și jucătorii Rapidului.
Clubul a anunțat că toate biletele pentru eveniment au fost epuizate, iar Calea Giulești va fi închisă începând cu ora 10:00, deși petrecerea începe cu adevărat la ora 18:00.
Toți rapidiștii din București și nu numai sunt invitați de club pe Calea Giulești între Podul Grant și strada 9 Mai, unde vor avea loc o sumedenie de activități în ziua de duminică, 25 iunie, începând cu ora 10:00.
Va fi amplasat un ecran uriaș unde vor putea fi urmărite imagini din exterioriul și interiorul stadionului Giulești, iar fanii vor putea cumpăra de la arenă produse noi ediție limitată, de Centenar.
Nu va lipsi nici muzica, o zonă de agrement pentru copii, o paradă cu diverse personaje, iar pasionații vor putea juca FIFA23. Street Food Festival își aduce de asemenea bunătățile în Giulești, unde vor fi amplasate nenumărate rulote cu mâncare.
Rapidiștii se vor putea picta pe față în culorile echipei favorite și va exista până și un perete de escaladă. Intrarea este liberă pentru toate activitățile.
Seria concertelor este deschisă de cunoscuta trupă din Republica Moldova, Zdop și Zdup, care va face show începând cu ora 12:00. Taraful Cleante intră în scenă la ora 14:00, iar Generic și Dan Ciotoi vor întreține atmosfera începând cu ora 16:00. Scena este amenajată în fața Sălii Polivalente Rapid, din vecinătatea stadionului.
Evenimentul de pe stadionul Giulești începe la ora 18:00, când cei 14.000 de suporteri norocoși care și-au achiziționat bilete vor trăi una dintre cele mai frumoase seri din istoria Rapidului.
Horia Brenciu continuă petrecerea, în timp ce soprana Felicia Filip va reveni din nou la microfon pe stadionul Giulești. Maestru de ceremonii va fi nimeni altul decât Andi Moisescu, un suporter declarat al Rapidului. Orchestra Națională va avea de asemenea un moment special. Pe scenă vor mai urca Granada Records, Delia sau Damian Drăghici.
Pe lângă muzică, vor exista însă nenumărate surprize pentru fanii de pe stadion. Legendele Rapidului și istoria zbuciumată a clubului va fi de asemenea în prim plan, așa cum s-a întâmplat și la inaugurarea stadionului.