Sport

Clubul blestemat! O generaţie a dispărut într-un accident aviatic, vedeta echipei ucisă de viitorul preşedinte şi fostul căpitan a murit după două operaţii

Torino poate fi considerat cu uşurinţă un club blestemat, după ce echipa a trecut prin tragedii de amploare în istoria de aproape 116 ani. Totul a început în 1949, când un lot întreg a dispărut într-un accident aviatic.
26.01.2022 | 13:10
Clubul blestemat O generatie a disparut intrun accident aviatic vedeta echipei ucisa de viitorul presedinte si fostul capitan a murit dupa doua operatii
Istoria lui Torino a fost marcată de mai multe tragedii
ADVERTISEMENT

Niciun club nu a trecut prin atâtea drame şi tragedii precum Torino, iar cu toate acestea mereu a revenit. În aproape 116 ani de istorie, fanii echipei au văzut cum generaţia de aur de la finalul anilor ’40 a dispărut într-un accident aviatic, cum vedeta echipei a fost ucisă de viitorul preşedinte şi cum fostul căpitan s-a stins la 37 de ani. Iar peste toate, au tărit şi falimentul clubului.

Torino, clubul blestemat din Italia. Tragedia care a îndoliat lumea fotbalului

La mijlocul anilor ’40, fotbalul italian era dominat de Torino, club care a câştigat cinci titluri de campioană în Serie A, între 1943 şi 1949. Valentino Mazzola era liderul din teren al lui “Grande Torino”, generaţia de aur a clubului, şi părea că hegemonia se va prelungi. Povestea frumoasă a “Il Toro” s-a oprit brusc, pe 4 mai 1949.

ADVERTISEMENT

Torino revenea acasă, după un meci amical cu Benfica, la bordul unui avion Fiat G.212 CP, construit chiar în oraşul care dădea cea mai puternică echipă a Italiei. La ora 17:03, în plină furtună, aeronava s-a ciocnit de unul dintre pereţii bazilicii de pe dealul Superga, de lângă Torino.

Toţi cei 27 de pasageri, printre care se numărau 18 jucători ai echipei, dar şi echipajul au murit la impact. Două zile mai târziu, pe 6 mai, Torino a fost declarată campioană a Italiei, iar în ultimele etape ale sezonului, adversarii au folosit echipe de tineret, după ce “Il Toro” îşi pierduse cei mai buni fotbalişti.

ADVERTISEMENT

Tragedia a lovit în plin clubul, care a intrat imediat în declin. La zece ani de la catastrofa aviatică, Torino retrograda, pentru prima oară, în Serie B, însă avea să se întoarcă în Serie A după un singur an. Clubul şi-a revenit, iar în 1964 reuşea să-l transfere pe Gigi Meroni.

O nouă tragedie a lovit-o pe Torino, în 1967. Gigi Meroni, ucis într-un accident auto

Gigi Meroni a devenit rapid vedeta lui Torino, iar fanii începeau să viseze la un nou “Scudetto”. Pe 12 martie 1967, “Il Toro” o învingea, pe “Giuseppe Meazza”, pe Inter, echipă care nu mai pierduse pe teren propriu în ultimii trei ani. Fotbalistul de 24 de ani marca golul victoriei şi mai punea o cărămidă la succesul de care se bucura.

ADVERTISEMENT

Şapte luni mai târziu, pe 15 octombrie 1967, Torino câştiga, pe teren propriu, meciul cu Sampdoria, unul în care Gigi Meroni a fost eliminat. După terminarea partidei, “La Farfalla Granata” a plecat, alături de Fabrizio Poletti, colegul său, în oraş. Cei doi voiau să ia masa la un local din centrul oraşului, când un Fiat 124 Coupe i-a lovit pe cei doi.

Fabrizio Poletti a fost puţin şters de maşină, în timp ce Gigi Meroni fusese lovit în plin şi proiectat într-o altă maşină. Transportat de urgenţă la spital, fotbalistul s-a stins din viaţă în jurul orei 22:30. Şofeul maşinii era un tânăr de 19 ani, mare fan al lui Torino şi al lui Meroni. Attilio Romero s-a dus imediat la secţia de poliţie ca să raporteze accidentul. După un interogatoriu lung, puştiul a fost lăsat să plece acasă, cei doi fotbalişti fiind consideraţi vinovaţi pentru că au traversat strada fără să se asigure. Attilio şi-a revenit cu greu, însă în această poveste îl vom mai reîntâlni.

ADVERTISEMENT

În final, o coincidenţă stranie. Pilotul avionului care s-a prăbuşit în 1949 se numea… Pierluigi Meroni!

Fostul căpitan al lui Torino, coleg cu Gigi Meroni, a murit la scurt timp după retragere

Pe Gigi Meroni l-a plâns tot oraşul şi întreaga Italie, iar printre cei care i-au stat la căpătâi s-a numărat şi Giorgio Ferrini, căpitanul echipei. Torino a trecut şi peste această tragedie, iar clubul a câştigat Cupa Italiei de două ori, în 1968 şi 1971.

La finalul sezonului 1974-1975, Giorgio Ferrini s-a retras din activitate şi a fost cooptat în staff-ul tehnic al lui Luigi Radice. În stagiunea următoare, Torino a câştigat titlul în Serie A, chiar în faţa rivalei Juventus, iar fanii se puteau bucura din nou.

Bucuria a ţinut puţin. Pe 27 august 1976, Giorgio Ferrini a suferit o hemoragie cerebrală, însă fostul căpitan a reuşit să supravieţuiască. Ba mai mult, secundul lui Radice a avut parte de o recuperare rapidă, după o primă operaţie. Cu toate acestea, pe 17 octombrie, Ferrini suferă un al doilea anevrism şi intră în comă. Din nou este operat, dar medici nu îi dau prea mari şanse. Nu şi-a mai revenit niciodată, iar pe 8 noiembrie, la 37 de ani, a cedat lupta.

Gianluigi Lentini, cel mai bun produs al lui Torino, la începutul anilor ’90, lovit de ghinion după ce s-a transferat la AC Milan

La începutul anilor ’90, Torino avea un nou jucător de excepţie. Gianluigi Lentini, produs al centrului de copii şi juniori al “Il Toro”, era fenomenal pe teren şi îşi ajutase echipa să ajungă în finala Cupei UEFA din 1992, pierdută în faţa lui Ajax.

Fotbalistul a intrat imediat pe radarul lui AC Milan, iar în vara lui 1992 era transferat pe “San Siro”. Suma, una record pentru acele timpuri: 14.000.000 de dolari. La un an de la marele transfer, în august 1993, la 24 ani, Lentini a suferit un accident grav de maşină. Intra în comă, iar presa din Italia anunţa că sunt şanse mici să mai joace fotbal.

După două zile, Gianluigi Lentini iesea din comă şi chiar revenea pe teren, însă driblingurile fantastice, marcă proprie, dispăruseră. Problemele cu memoria şi cu vedere îşi spuneau cuvântul. Prinde rar echipa la AC Milan, iar în 1996 e cedat la Atalanta. După un sezon la Bergamo, Lentini s-a întors acasă, la Torino, şi în sezonul 2000-2001 şi-a ajutat echipa să revină în Serie A.

Attilio Romero ajunge preşedintele lui Torino şi aduce falimentul echipei

Am revenit la Attilio Romero, şoferul care l-a ucis pe Gigi Meroni. A trecut cu greu peste tragedie, iar judecătorii au decis că nu poate fi considerat vinovat, din moment ce nu ar fi putut să-i evite pe cei doi fotbalişti.

Peste ani, după absolvirea facultăţii, Attilio Romero s-a angajat la Fiat, în biroul de presă al companiei, iar la un moment dat a devenit purtătorul de cuvânt al lui Gianni Agnelli. În iunie 2000, bărbatul părăseşte celebra firmă şi devine preşedintele lui Torino. Clubul adună datorii din cauza patronului Francesco Cimminelli şi pică în Serie B, la finalul sezonului 2002-2003.

După două stagiuni în Serie B, în vara lui 2005, Torino promova în Serie A, dar totul s-a năruit imediat. Datoriile blochează promovarea, iar Attilio Romero anunţă falimentul clubului pe 9 august 2005. Povestea lui “Il Toro” se oprea pentru moment. O săptămână mai târziu, pe 16 august 2005, se năştea FC Torino, cu o nouă conducerea, şi reuşea din nou promovarea în Serie A, la finalul sezonului 2005-2006.

ADVERTISEMENT