Pe 24 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele. Această zi vine cu multe tradiții, obiceiuri și superstiții.
Din 2013, în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea. Astfel că, femeile, îndeosebi, poartă această cămașă în ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.
Noaptea de Sânziene, cea care precede această sărbătoare, este considerată magică pentru că orice minune este posibilă, puterea binelui învinge, iar fetele nemăritate își află ursitul. Este noaptea în care se poate întâmpla orice.
Ziua de Sânziene este considerată sfântă. Nimeni nu are voie să lucreze până la apusul soarelui. Cele mai importante obiceiuri și supertiții sunt legate de iubire, dragoste și căsătorie.
Se spune că, în noaptea de Sânziene se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. De aceea este bine ca familiile celor răposați să facă pomenire pentru cei adormiți.
În Moldova, creștinii ortodocși se roagă la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei speră că vor scăpa astfel de necazuri și de boli. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, că reprezentări fitomorfe.
În credința populară, Sanzienele erau considerate a fi femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Conform tradiției, Sanzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, aduc prunci noi femeilor, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Fetele strâng flori de Sânziene
pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sarbatoarii, în speranța că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își fac coronițe din Sânziene pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate.
Sânzienele marchează mijlocul verii, momentul potrivit pentru culegerea plantelor tămăduitoare. Fetele mai aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei.
Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.
Din sânziene sau spice de grâu, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor.
În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Tot în ziua de Sânziene se ţineau bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.