News

Tragedie în Hunedoara. Un copil de trei ani s-a înecat în râul Cerna, sub privirile tatălui

26.04.2021 | 12:47
Tragedie in Hunedoara Un copil de trei ani sa inecat in raul Cerna sub privirile tatalui
ADVERTISEMENT

Tragedie fără margini în județul Hunedoara. Un copil de trei ani s-a înecat în râul Cerna, sub privirile tatălui care se afla pe mal și nu a mai putut face nimic.

Micuțul, din localitatea Toplița, a murit înecat în râu, după ce s-a dezechilibrat, a căzut şi a fost luat de apă fără ca tatăl său să-l mai poată salva, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

ADVERTISEMENT

Drama a avut loc duminică seara, iar corpul neînsuflețit al copilului a fost recuperat, din albia râului, la miezul nopții, la circa doi kilometri distanță de locul în care a dispărut.

Un copil de trei ani s-a înecat în râul Cerna, sub privirile tatălui

Un tată din județul Hunedoara a trăit, duminică seara, o dramă cumplită. Sub privirile sale neputincioase, copilul său de 3 ani a căzut în apele învolburate ale râului Cerna și nu a mai putut fi salvat.

ADVERTISEMENT

Din datele oferite de autorități, incidentul a avut loc duminică seara, trupul copilului fiind recuperat, din albia râului, la miezul nopţii, la circa doi kilometri de locul în care a dispărut.

Inițial, în jurul orei 20:30, părinții băiețelului au alertat autoritățile după ce acesta, în timp ce se juca pe malul râului Cerna, în zona localității Topliţa, s-a dezechilibrat și a căzut în apă.

ADVERTISEMENT

”Pompierii au desfăşurat un dispozitiv de căutare a minorului cu sprijinul poliţiştilor, jandarmilor şi sătenilor. În jurul orei 00,00, trupul micuţului a fost găsit în apa râului, la aproximativ doi km de locul în care a dispărut.

După culegerea primelor informaţii, poliţiştii au stabilit că minorul era însoţit de tatăl său când s-au deplasat pe malul râului Cerna, unde copilul a început să se joace, aruncând pietre în apă.

ADVERTISEMENT

La un moment dat, minorul s-a dezechilibrat, a căzut în apă şi a fost luat de apă, tatăl neputând să îl mai salveze”, a precizat ISU Hunedoara, conform Știrile Transilvaniei.

Cercetările în cazul decesului băiețelului continuă

Imediat după ce a fost scos din râul Cerna, trupul copilului a fost preluat de medicii legişti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs acest incident.

ADVERTISEMENT
Tags: