Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” din București. Fostul preşedinte, acum în vârstă de 72 de ani, se află la secţia Boli Infecţionase, unde va fi supus mai multor investigaţii.
Surse medicale din interiorul spitalului au confirmat pentru gandul.ro că Traian Băsescu se află internat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”, din București, secţia Boli Infecţioase.
Dată fiind secţia la care internat şi această perioadă în care bântuie virozele respiratorii, este foarte posibil ca fostul preşedinte să fi contactat un virus puternic. El se află sub tratament, iar starea sa este stabilă.
Este pentru a doua oară în mai puţin de doi ani în care Traian Băsescu este internat în spital. În martie 2022 el a ajuns într-un spital din Bruxelles, după ce i s-a făcut rău în capitala Belgiei, unde îşi exercita mandatul de europarlamentar.
S-a speculat atunci despre fostul preşedinte că ar fi făcut un infarct, mai ales că incidentul a venit la doar câteva zile după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv şi irevocabil că Băsescu a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică, o lovitură grea primită de acesta.
În cele din urmă, versiunea oficială a fost că Băsescu a fost internat în martie 2022 pentru o bronhopneumopatie cronică și insuficiență respiratorie.
De asemenea, Traian Băsescu a făcut vâlvă în 2006, când a preferat să meargă la Viena pentru o operaţie de hernie de disc, el fiind acuzat atunci că nu are încredere în sistemul medical românesc.
Ulterior, el avea să dezvăluie că operaţia din capitala Austriei l-a costat 18.000 de euro, dintre care 12.000 i-au revenit chirurgului. Intervenţia a durat o oră şi jumătate.
De asemenea, în istoricul medical al fostului şef al statului mai figurează o intervenţie făcută la tiroidă, în anul 2007. Operaţia a constat în extirparea lobului drept tiroidian, un nodul bening, şi a durat două ore.