CFR Cluj și-a luat fundaș crescut de Inter Milano, după eșecul cu Sivasspor 0-1 din Conference League. Noul apărător a câștigat Cupa Africii și are peste 120 de meciuri în Serie A.
CFR Cluj suferă la toate capitolele în acest sezon. Principalul marcator, Gabriel Debeljuh e accidentat, iar ceilalți fotbaliști din ofensivă nu se pot lăuda cu multe realizări.
Și compartimentul în care feroviarii excelau în sezoanele precedente arată semne de slăbiciune, spre dezamăgirea antrenorului Dan Petrescu și a fanilor. Ultima achiziție a clujenilor este tocmai un apărător de bandă care vine să întărească defensiva vișiniilor.
”Suntem bucuroși să vă anunțăm că Ibrahima Mbaye, fundaș lateral în vârstă de 27 de ani, a semnat cu CFR Cluj!
Ibrahima Mbaye a început fotbal la Inter Milano, iar în sezonul 2013-2014 a fost împrumutat la Livorno, echipă pentru care a bifat 25 de meciuri în Serie A. În 2015, fundașul a ajuns la Bologna, prima dată sub formă de împrumut, iar mai apoi a fost achiziționat definitiv și a bifat peste 130 de apariții în prima ligă, în tricoul formației din nordul Italiei.
Noul nostru fundaș de bandă a câștigat Cupa Africii anul acesta alături de naționala Senegalului, competiție în care a bifat 3 meciuri. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la CFR Cluj!”, a transmis CFR Cluj pe rețelele de socializare.
Nevoie unui nou apărător, al 10-lea din prima garnitură a CFR-ului, este justificată în contextul în care campioana României a încasat gol, sau goluri, în 9 din cele 19 meciuri jucate în toate competițiile în acest sezon.
În total s-au adunat deja 16 goluri încasate de feroviarii din Ardeal, în media 1,77 goluri per meci, o cifră de neacceptat pentru Dan Petrescu, recunoscut pentru stilul ultra defensiv pe care l-a implementat la CFR.
Este al treilea apărător de echipă națională din Africa achiziționat de CFR Cluj, după cele ale camerunezului Jean Claude Billong, mutare dezvăluită în exclusivitate de FANATIK, și alt senegalez, Ibrahima Mandefu.
Oficialii campioanei din SuperLiga nu au anunțat și perioada pe care se întinde contractul lui Ibrahima Mbaye, fotbalist cotat la 700.000 de euro de platforma transfermarkt.