Sport

„Tricolorii”, frustrați după eșecul cu Austria de la CE de handbal: „Scorul nu reflectă realitatea din teren!”

România a debutat cu stângul la Campionatul European de handbal. "Tricolorii" s-au văzut surclasați de către Austria cu scorul de 31 la 24.
12.01.2024 | 23:08
Tricolorii frustrati dupa esecul cu Austria de la CE de handbal Scorul nu reflecta realitatea din teren
Romania a pierdut meciul de debut la Campionatul European de handbal contra Austriei
ADVERTISEMENT

În debutul Campionatului European de handbal masculin desfășurat în Germania, echipa națională a României a suferit o înfrângere, cedând în fața Austriei cu scorul de 31-24. Deși elevii lui Xavier Pascual au condus de două ori, austriecii au intrat în pauză cu un avantaj minim, având scorul de 15-14.

România, înfrângere la primul meci de la Campionatul European. „Cu atâtea ratări e greu să câștigi un meci”

“Din păcate, nu s-a încheiat cum ne-am fi dorit. Din păcate am făcut anumite greșeli la care ne așteptam. Vom merge înainte și vom face meciuri mai bune. Nu cred că e neîncredere, cred că e lipsă de experiență internațională.

ADVERTISEMENT

Avem o echipă tânără, Austria este o echipă foarte bună, au dovedit acest lucru, noi trebuie să mergem înainte și să facem jocuri bune. Cred că în apărare au fost niște greșeli pe care nu trebuia să le facem, lipsa de concentrare pe repriza secundă ne-a costat”, a declarat Vlad Rotaru.

“Un meci foarte tare. Eu cred că dacă nu luam acele cartonașe roșii meciul era altfel. Din păcate, acesta este handbalul, am greșit, iar cu atâtea ratări e greu să câștigi un meci. Credeam și când aveau 4, credeam și când aveau 5, dar când vin atâtea ratări e greu.

ADVERTISEMENT

E o experiență unică la un Campionat European după 28 de ani, atâta lume în tribună, e ceva wow. Dar dacă nu câștigi nu poți să treci mai departe. O să luăm meciul următor, ne odihnim și o să vedem mai departe. Nu am avut emoții, mi-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci, din păcate mai avem de muncit”, a spus Ionuț Iancu.

Daniel Stanciuc, frustrat după România – Austria 24-31: „Scorul nu reflectă realitatea din teren”

În partea secundă, Austria a demonstrat superioritatea față de tricolori, reușind să se distanțeze la o diferență de cinci goluri la mijlocul reprizei, iar finalul meciului a adus o victorie categorică pentru Austria. Buzle, Grigoraș și Stanciuc au fost principalii marcatori ai României, contribuind fiecare cu câte patru reușite.

ADVERTISEMENT

“E greu să îmi găsesc cuvintele la cald. E cumva dezamăgitor, scorul nu reflectă ceea ce a fost în teren. Am făcut o primă repriză foarte bună, diferența a făcut-o acea perioadă în care nu am marcat și cu jucători de acest fel este foarte greu.

Nu știu, din păcate pentru noi nu este prima oară când se întâmplă. Și în meciurile de pregătire avem o scurtă perioadă în care se întâmpla ceva, suntem obosiți, nu mai gândim, nu suntem echilibrați și se întâmplă ceea ce se întâmplă. Este frustrant, nu am simțit că sunt peste noi, dar acea perioadă scurtă a făcut diferența.

ADVERTISEMENT

Cu siguranță, pentru mulți dintre noi este debutul pentru un asemenea turneu, este incredibil pentru noi. Este un prim meci, am știut că întâlnim echipe de o valoare incontestabilă. Vom trage concluziile după acest meci și urmează meciul cu Spania, vom încerca să dăm tot pentru noi și pentru familiile noastre.

Scorul nu reflectă ceea ce se întâmplă în teren. Prima repriză am fost acolo, a fost un meci echilibrat, am simțit că suntem acolo, dar din nou, acea scurtă perioadă pe care am întâlnit-o și în pregătire și-a spus cuvântul”, a declarat Daniel Stanciuc.

Naționala României a revenit la un Campionat European după o absență îndelungată, ultima participare având loc în 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.

ADVERTISEMENT
Tags: