La oaspeți, Liviu Antal a fost rezervă și a intrat pe teren în minutul 74.
Ultrașii lui Petrolul sunt înfrățiți cu galeria lui Genk, așa că au vrut să fie prezenți în Grecia la meciul din turul trei preliminar al Europa League. 7 ultrași ai „lupilor galbeni” au fost însă reținuți de poliție după ce au trecut de graniță.
Aceștia se îndreptau spre Pireu, în momentul în care au fost opriți de poliție după intrarea în Grecia dinspre Bulgaria. Pe lângă spray-uri, cagule și boxuri pentru pumni, aceștia aveau asupra lor și două cuțite și un briceag, notează protothema.gr.
Europa League nu a figurat pe parcursul primelor două tururi preliminare în agenda de lucru a UEFA. Începând cu turul 3 preliminar a doua competiție europeană intercluburi intră în acțiune, având cel mai scurt program de meciuri, numai șase, cele șapte echipe calificate urmând apoi să joace în play-off pentru intrarea în grupele competiției.
Sunt așadar șapte meciuri în faza turului 3 preliminar al Europa League, învingătoarele urmând a se bate apoi în play-off pentru intrarea în grupe. Dintre acestea partida de la Atena, dintre cea mai cunoscută echipă elenă, Olympiacos și gruparea belgiană. Racing Genk era considerată mare favorită la calificarea în turul 3 preliminar al Champions League în fața elvețienilor de la Servette Geneva, dar aceștia au produs surpriza, calificându-se dupăv executarea loviturilor de departajare la Genk, deși au jucat cu prelungiri cu tot mai bine de o oră în inferioritate numerică.
La Atena vor fi luate măsuri cu totul speciale pentru acest meci în urma gravelor incidente petrecute pe străzile capitalei Greciei în noaptea de luni spre marți între fanii lui AEK și cei ai echipei croate Dinamo Zagreb, aceștia din urmă ajutați și de ultrașii de la Panathinaikos, incidente care au dus la înjunghierea mortală a unui suporter AEK, alți opt fiind la spital în stare critică, iar 96 de persoane au fost arestate.
Unul dintre meciurile care ne interesează în mod direct va avea loc în Azerbaidjan, la Baku. Qarabag, echipă cu un lot full de străini, în special sud0-americani,a fost favorită în turul 2 preliminar al Champions League în disputa cu campioana Poloniei, Rakow, echipa românilor Deian Sorescu și Bogdan Racovițan. Însă socoteala de pe hârtie nu s-a potrivit cu cea din teren. Rakow s-a impus greu acasă, 3-2, după care a scos egalul suficient pentru a urca în turul 3 preliminar Champions League.
Astfel, clubului cu bugetul mult mai mare, Qarabag, i-a rămas acum varianta de a continua în Europa League, iar adversarul, HJK Helsinki, este unul accesibil. Confruntarea lor este foarte importantă pentru Farul, admițând că dobrogenii nu mai fac probleme cu echipele mici, cum a fost în turul 2 preliminar cu Urartu Erevan și se califică. Pentru că echipa care va pierde aici va deveni adversara echipei lui Gică Hagi în play-off.
Sheriff Tiraspol, echipa care scos în turul 1 preliminar pe Farul din drumul Champions League, nu a putut face același lucru în turul 2 preliminar și cu israelienii de la Maccabi Haifa, care după ce au pierdut în tur, la limită, în Moldova, au prins un forcing la retur în ultimele minute, când s-au desprins și Maccabi s-a impus cu scorul de 4-1.
Acum gruparea din Transnistria, care reprezintă Moldova, va juca în turul 3 preliminar al Europa League împotriva campioanei din Belarus, BATE Borisov, care vine după o dublă ciudată, pentru că în ambele meciuri jucate cu Aris Limasol a pierdut dar s-au marcat câte opt goluri(6-2 și 5-3). În mod normal Sheriff ar trebui să meargă mai departe, dar un meci Moldova – Belarus se poate încheia în orice fel.
Nu sunt multe meciuri în programul turului 3 preliminar al Europa League, în comparație cu pogonul de evenimente similar din Conference League. Un joc inedit, chiar dacă vorbim doar despre fazele preliminare, va avea loc și între echipa din Bosnia și Herțegovina, Zrinjski Mostar și cea din Islanda, Breidablik. Nici una dintre ele nu a mai ajuns vreodată aici, după ce au depășit deja două tururi preliminare.
Breidablik a fost poligon de tir în turul 2 preliminar al Champions League, pierzând pe terenul lui FC Copenhaga la un scor mai rar întâlnit la fotbal, dar cu siguranță frevent la tenis, 6-3 pentru echipa daneză. Apărarea islandeză a semănat cu celebrul schweizer, dar acum nu va mai avea adversară pe FC Copenhaga, o echipă net superioară, ci pe Zrinjski Mostar, care nu are nici pe departe calitatea celor de la FC Copenhaga.