Fotbal intern

U Craiova a ajuns la nivelul forţelor din Vestul Europei! Cum a dat lovitura Mihai Rotaru

18.01.2021 | 11:53
U Craiova a ajuns la nivelul fortelor din Vestul Europei Cum a dat lovitura Mihai Rotaru
ADVERTISEMENT

U Craiova visează să câştige titlul, după ce sezonul trecut a fost la 90 de minute de trofeul din Liga 1. În plină perioadă de mercato, oltenii au făcut două mutări care o duc la nivelul forţelor din Vestul Europei, chiar dacă nu e vorba de noi jucători.

FANATIK a anunţat în exclusivitate faptul că Ian Coll s-a înţeles cu oficialii Universităţii Craiova şi va deveni al treilea preparator fizic al echipei. Tot în această iarnă, în Bănie a ajuns şi Rui Santos, care a început activitatea de la primul meci al oltenilor în 2021.

ADVERTISEMENT

FANATIK a analizat staff-urile tehnice ale marilor echipe din Vestul Europei, iar U Craiova a ajuns la nivelul acestora sau chiar a întrecut câteva nume grele la capitolul preparatori fizici. Totul face parte din planul lui Mihai Rotaru, care vrea ca Ştiinţa să aibă un departament fizio la fel ca la formaţiile cu ştaif din străinătate.

U Craiova a ajuns la nivelul forţelor din Vestul Europei. Cum stă faţă de echipele din optimile Ligii Campionilor

Cornel Blejan, Rui Santos şi Ian Coll este echipa de preparatori fizici de la U Craiova, iar oltenii depăşesc la acest capitol nouă dintre cele 16 echipe calificate în optimile de finală ale Ligii Campionilor din acest sezon.

ADVERTISEMENT

U Craiova are mai mulţi preparatori fizici decât nume grele din fotbalul european, precum Manchester City, Atletico Madrid, Chelsea, PSG sau Real Madrid. De exemplu, jucătorii campioanei Spaniei sunt pregătiţi de Javier Mallo, care se ocupă şi de recuperarea medicală a fotbaliştilor, totul sub supravegherea lui Gregory Dupont, şeful departamentului fizio.

La Manchester City, Pep Guardiola se bazează pe Lorenzo Buenaventura, unul dintre cei mai cunoscuţi preparatori fizici din Spania. Cei doi lucrează împreună din 2008, când fostul internaţional spaniol a devenit antrenorul Barcelonei, iar colaborarea lor a continuat şi Bayern Munchen.

ADVERTISEMENT

U Craiova, egală cu Barcelona, dar catalanii au o super echipă de fizioterapeuţi

Ronald Koeman se bazează pe trei preparatori fizici la FC Barcelona, printre care se numără şi Albert Roca. Fost jucător la Real Zaragoza sau Sabadell, acesta a ajuns pe “Camp Nou” alături de tehnicianul olandez, după ce o antrenase pe Hyderabad, formaţie din prima ligă a Indiei.

Dacă U Craiova şi Barcelona au acelaşi număr de preparatori fizici, lucrurile stau diferit la capitolul fizioterapeuţi. Ronald Koeman are la îndemână o adevărată echipă, cu şapte persoane care se ocupă de recuperarea fizică a fotbaliştilor.

ADVERTISEMENT

Bayern Munchen, Borussia Dortmund şi Lazio, departamente speciale pentru pregătirea fizică

Bayern Munchen, Borussia Dortmund şi Lazio sunt cluburile din optimile Ligii Campionilor care stau cel mai bine la capitolul pregătire fizică, având departamente speciale pentru acest aspect.

Campioana Germaniei se bazează pe Prof. Dr. Holger Broich, şeful departamentului pregătire fizică din 2014, acesta fiind ajutat de Simon Martinello, Peter Schlosser şi Thomas Wilhelmi, ultimul ocupându-se şi de recuperarea jucătorilor.

Borussia Dortmund se bazează, la rândul ei, pe patru preparatori fizici, dar şi pe trei persoane care se ocupă de recuperarea medicală. Aceştia din urmă fac parte din departamentul medical, Dr. Markus Braun, medicul echipei.

La Lazio, Fabio Ripert este şeful departamentului pregătire fizică, iar italienii colaborează cu alte trei persoane pentru ca jucătorii să dea cel mai bun randament pe teren.

Câţi preparatori fizici au echipele din optimile Ligii Campionilor

  • Borussia Monchengladbach – 1
  • Manchester City – 1
  • Lazio – 4
  • Bayern Munchen – 4
  • Atletico Madrid – 1
  • Chelsea – 2
  • RB Leipzig – 2
  • Liverpool – 1
  • FC Porto – 1
  • Juventus – 3
  • Barcelona – 3
  • PSG – 2
  • Sevilla – 1
  • Borussia Dortmund – 4
  • Atalanta – 4
  • Real Madrid – 1

  • (P) Cota BETANO pentru Astra – U Craiova: 1,87 este cota pentru “ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT