Mulți creștini ortodocși ucraineni sărbătoreasc, în premieră, Crăciunul pe 25 decembrie. Premiera e cauzată de faptul că până acum Ucraina folosea în mod tradițional calendarul iulian, care este folosit și de Rusia, unde Crăciunul se sărbătoreşte pe 7 ianuarie.
Tocmai pentru o distanţare clară de Rusia, Ucraina sărbătorește acum Crăciunul conform calendarului occidental – sau gregorian – pe care îl folosește în viața de zi cu zi.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a schimbat legea în luna iulie, declarând că asta le permite ucrainenilor „să abandoneze moștenirea rusă” şi să nu mai sărbătorească Crăciunul în ianuarie.
Într-un mesaj de Crăciun difuzat duminică seara, Zelenski a spus că toți ucrainenii sunt acum împreună. “Cu toții sărbătorim Crăciunul, la aceeași dată, ca o mare familie, ca o singură națiune, ca o țară unită”, a spus el.
“Ne vom ruga toţi pentru libertatea noastră, pentru victoria noastră, pentru Ucraina noastră”, a mai spus Zelenski. Totodată, el le-a mulţumit în mesajul său soldaţilor ucraineni aflaţi pe front şi li s-a adresat familiilor acestora.
“Toţi luptătorii luminii, îngerii păzitori ai Ucrainei, au dovedit că există miracole, dar trebuie să le creăm singuri”, a mai spus liderul de la Kiev.
Biserica Ortodoxă Ucraineană, o biserică independentă nou creată, care a ținut prima sa slujbă în 2019, a schimbat și ea data Crăciunului în calenddarul religios, în 25 decembrie. S-a despărțit oficial de Biserica Ortodoxă Rusă din cauza anexării Crimeei de către Moscova, în 2014, și a sprijinului său pentru separatiștii din estul Ucrainei.
Duminică, în ajunul Crăciunului, oamenii s-au rugat și au aprins lumânări în toată țara. În orașul Lvov, care a fost şi el afectat de război, copii în costume naționale au cântat cântece și au participat la procesiuni festive pe străzi.
În ultimii ani, mulți credincioși s-au alăturat Bisericii Ortodoxe Ucrainene, dar milioane de oameni urmează încă bisericile legate istoric de Rusia și vor continua să sărbătorească Crăciunul pe 7 ianuarie.