UE pregătește sporirea sancțiunilor după valul de decese din 2022. Violența asupra femeilor are capăt de linie la cimitir: „Bătaia este ruptă din Iad, nu din Rai!”

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, anul trecut, în România, 42 de femei și patru copii au murit în urma abuzurilor din familie. Conform unei inițiative cetățenești la nivelul UE, agresorii asupra femeilor ar putea pierde orice sprijin financiar, din partea statului. Interlocutoarea noastră, Oana Băluță, a precizat din start că, „din păcate, datele prezentate sunt corecte. Indiferent de ce spun unele proverbe neaoșe, autorii violențelor domestice trebuie să plătească”.

Oana Băluță, activistă pentru drepturile femeilor: „Bătaia este ruptă din Iad, nu din Rai! Este important să conturăm alte modele educaționale!

Propunerea la care am făcut referire mai sus a fost lansată pe site-ul Comisiei Europene. Conform acestei inițiative, oricărei persoane care comite acte de agresiune, viol și feminicid, ar trebui ca, dincolo de pedepsele aplicate în fiecare țară, să i se suspende orice ajutor financiar. De asemenea, actele de violență comise împotriva femeilor ar trebui sancționate penal, dacă noua inițiativă cetățenească va aduna un milion de semnături de susținere, necesare pentru a deveni lege comunitară.

Oana Băluță este conferențiar universitar la Universitatea din București și „activistă” (n.r ne-a precizat că… nu se recunoaște ca atare fără acord!) pentru drepturile femeilor, cu o experiență de peste 15 ani în domeniu. Ceea ce a urmat, pornind de la datele „negre” la care am făcut referire, s-a transformat într-o discuție principială, plăcută, care ar putea trezi din letargie o parte a societății.

„Dincolo de celebrul proverb românesc, în realitate, bătaia este ruptă din Iad, nu din Rai, indiferent dacă discutăm despre femei, bărbați, copii sau despre vârstnici. Discuția trebuie începută de la acest concept minimal”, și-a început expunerea interlocutoarea noastră, în exclusivitate pentru FANATIK. Trebuie spus că, încă de anul trecut, un raport al Comisiei Europene arăta că România se află mult în urma altor state, la capitolul protecției femeilor împotriva violenței.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Oana Băluță consideră că respectivul gen de agresiune reprezintă inclusiv o problemă legată de educație, însă acest aspect nu este exclusiv: „Pentru prevenirea și combaterea violențelor asupra femeilor este nevoie de măsuri care să urmărească mai mulți piloni. Primul este cel al prevenției, al doilea, cel al protecției, iar al treilea, de asemenea foarte important, este cel al sancțiunii. Însă, este insuficient să ne concentrăm doar pe sancțiune și pe protecție, deoarece avem nevoie și de prevenție”.

„Este important să conturăm alte modele educaționale, să-i învățăm pe copii cum să relaționeze și cum să gestioneze disensiunile ori conflictele, într-o zonă pașnică. Principala problemă stă în faptul că acești trei piloni nu sunt abordați într-o manieră intersecțională, în sensul în care să fie integrați în legislație, în politică și în acțiunile instituțiilor statului”, este de părere activista pentru drepturile femeilor.

Miza pe zona prevenției, încă de la nivelul școlilor

Puterea exemplului este esențială, astfel că am virat, direct, la capitolul soluțiilor posibile: „M-aș bucura dacă ministrul Educației le-ar explica jurnaliștilor ce măsuri există în școli, menite să introducă noțiuni de prevenție, în raport cu violența asupra femeilor sau cu agresiunea de gen”, a continuat partenera noastră de discuție.

Există inclusiv cadrul legal prin care instituția condusă de ministrul Educației, Ligia Deca, ar putea lua atitudine în această problemă: „Potrivit Legii pentru Prevenirea și Combaterea Violenței, nr.217 din anul 2003, Ministerul Educației are atribuții în domeniu. Însă, este important ce face, concret, pentru a răspunde acestei obligații legale, în speță de a introduce programe sau noțiuni de prevenție”.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

„Cei trei piloni la care făceam referire anterior sunt esențiali pentru a elabora o strategie comprehensivă, de prevenire și de combatere a violenței. În al doilea rând, Ministerul Educației este unul dintre actorii principali care pot acționa în zona prevenției, prin intervenții în școli. Într-adevăr, această strategie va obține rezultate abia pe termen mediu sau lung, însă acestea vor fi substanțiale. Nu putem schimba modelele de interacțiune și precepțiile legate de statutul femeilor și al fetelor în societate, fără intervenții în educație, care să ne învețe să dezvoltăm relații parteneriale”, și-a continuat pledoaria Oana Băluță.

„Primesc cereri de ajutor, pe rețelele de socializare!”

Intervievata noastră ne-a mărturisit că s-a confrunat cu diverse cazuri de tipul celor la care ne-am referit, ba mai mult, susține că problema depășește cu mult granița discuțiilor pe care le-a avut cu respectivele victime. Potrivit spuselor sale, ne confruntăm cu o acutizare a problemei și mai ales cu o exacerbare „fără frontiere” sociale:

„Cred că nu există vreo femeie din România care să nu fi trecut prin experiențe nefericite sau care n-a auzit din partea altor doamne că s-au confruntat cu asemenea situații, nu doar în familie, ci inclusiv pe stradă. Violența este un fenomen structural, care face parte din societățile noastre. Am avut cunoștință de asemenea cazuri de agresiune, povestite din zona studentelor, a prietenelor, a apropiatelor mamei mele sau primite de la organizațiile nonguvernamentale”.

„În perioada în care eram președintele Centrului FILIA, eram contactați de femei, care aveau nevoie de sprijin. Le direcționam către organizații care ofereau consiliere psihologică și juridică pro bono, sau chiar către adăposturi. În continuare, primesc pe rețelele de socializare informații referitoare la cazurile unor femei care au nevoie de ajutor”, a continuat Oana Băluță.

Centrul FILIA este o organizație feministă, care promovează egalitatea de gen și de șanse, precum și valorile feministe, la nivelul întregii societăți. Unul dintre punctele importante ale activității asociației este chiar creșterea sensibilizării și a informării publicului cu privire la agresiunea împotriva fetelor și a femeilor. De asemenea, centrul urmărește sporirea sensibilizării și a educării publicului în zona sănătății reproductive și a drepturilor sexuale.

Alcoolul și gelozia sunt doar pseudo-cauze ale agresiunilor

Evident, am dorit să aflăm care sunt principalele cauze care au condus la realitatea pe care ne-am străduit să o comentăm împreună. Conferențiarul universitar a precizat că, poate cumva contrar impresiei cvasi-publice, „alcoolul și gelozia sunt „pseudo-cauze”. Spre exemplu, sunt oameni care beau, dar nu-și bat partenerele de viață. Într-adevăr, de cele mai multe ori, alcoolul este invocat drept un motiv, însă lucrurile nu stau chiar așa”.

În schimb, „una dintre cauzele majore ale violenței este perceperea femeilor ca fiind inferioare, combinată cu modelul concentrat pe dominarea așa numitului „sex slab”. Poate părea filosofic, dar dacă nu înțelegem această rădăcină puternică, respectiv faptul că bărbații sunt crescuți și învățați că sunt superiori femeilor, nu înțelegem relațiile de dominație, care ulterior nasc reacțiile violente”, a menționat Oana Băluță.

Cu toate acestea, educația și mai ales cultura nu se deprind doar pe băncile școlilor, cât mai ales din familie și din cercurile apropiate, astfel că am dorit ca persoana intervievată să comenteze și acest aspect: „Adoptăm modelele de socializare din zone numeroase. Există mai mulți actori, familia, școala, grupul de prieteni, mass-media, societatea în sine, toate merg către ce afirmă literatura de specialitate. Pe de altă parte, eu insist în privința rolului școlii. Învățământul ar trebuie să ne pregătească pentru „cetățenie”, mai exact să ne arate cum anume să devenim oameni, membri ai unei societăți și cum să interacționăm cu decență, respectând demnitatea umană a celuilalt”.

Și explicația a continuat: „Marea întrebare este dacă, prin programele pe care le oferă, prin cursuri și prin cadrele didactice, școala poate rezolva această problemă. Cu siguranță, totul ține și de fiecare pedagog în parte, dar această zonă de instituționalizare merge mână în mână inclusiv cu modul în care pregătim cadrele didactice. Vorbim despre felul în care educăm studenții, dar și profesorii, prin programe de formare continuă, precum Casa corpului didactic”.

Oana Băluță a opinat că este insuficient să privim doar modificările din cadrul legislativ, ci important este să observăm ce se va petrece ulterior schimbării legislației. În România, educația nu este, în mod obligatoriu, una dintre problemele stringente, ci implementarea ei, la care se adaugă modul în care dezvoltăm, ulterior, politici și măsuri care să vină în întâmpinarea literei legii, iar violența este un exemplu perfect.

De la pedepsele de natură financiară, la violența economică, sau cine controlează portofelul familiei

Pentru că discuția a ajuns la zona legislativă, ne-am întors la începutul dialogului, respectiv la ideea de bază, pornită de la nivelul Uniunii Europene: „Această inițiativă cetățenească reprezintă o soluție posibilă. Practic, un grup de persoane din interiorul UE au inițiat acest demers. Ca el să fie promovat, are nevoie de minim 1 milion de semnături, colectate din minim un sfert din numărul statelor membre ale Uniunii Europene. Pentru ca inițiativa cetățenească să devină legitimă, aceste două condiții trebuie îndeplinite”.

Activista pentru drepturile femeilor consideră că ne referim la o posibilă măsură, care ne arată că este nevoie de noi intervenții și de instrumente necesare pentru rezolvarea problemei violenței. Nu sunt suficiente ordinul de protecție și dezvoltarea centrelor de sprijinire a victimelor, ci sunt necesare altfel de instrumente, inclusiv de natură financiară, pentru a-i convinge pe agresori să nu mai fie violenți.

Interlocutoarea noastră ne-a mărturisit că, potrivit datelor recente, în România ne confruntăm cu un grad mare de acceptabilitate în raport cu violența economică. Altfel spus, foarte mulți cetățeni consideră normal ca un bărbat să controleze resursele financiare ale partenerei de viață, chiar dacă acei bani îi aparțin, iar ea merge la muncă. Din păcate, nici măcar acest tip de control nu este perceput ca fiind un tip de violență economică.

Uneori, moartea nu dovedește nimic…

Așadar, conferențiarul universitar Oana Băluță susține drepturile doamnelor și domnișoarelor. Totuși, spre… „deliciul” cititorilor de gen masculin (deși statul cheltuiește sume uriașe pentru consilierea soților bătăuși!), dar și în spiritul drepturilor omului, am apelat la o întrebare, teoretic amuzantă, dar care ascunde un adevăr real.

Indiferent dacă unii domni recunosc ori nu, există și bărbați care mănâncă bătaie de la consoarte, astfel că am dorit să aflăm dacă… sancțiunile ar trebui să se aplice „democratic”. În locul miorticului „foarte bine că se întâmplă așa!”, partenera noastră de dialog a oferit un răspuns diplomatic, dar ferm:

„Categoric! Ca să revenim la începutul discuției noastre, la fiecare întâlnire cu studenții subliniez faptul că violența este ruptă din iad, indiferent asupra cărei persoane este exercitată. Totuși, atunci când vorbim despre agresiunea exercitată de un adult asupra unui alt adult, datele ne arată că persoana violentă este, de obicei, un bărbat”.

Și totuși, cine „plătește” pentru victimele care îndoliază statisticile? „Pentru morții înregistrați ar trebui să răspundă poliția și procurorii. Evident, Poliția nu locuiește cu noi în apartament, însă își poate forma angajații în așa fel încât, în momentul în care o femeie se prezintă la secție, să fie încurajată să depună plângere, nu să fie descurajată”.

„Anton Holban a scris romanul „Moartea nu dovedește nimic”. La nivel simbolic, dincolo de sarcasm, aceste morți despre care vorbim sunt absolut inutile. Sunt decese pe care cultura, socializarea, politicile publice și modul în care funcționează instituțiile statului aproape că le-au făcut posibile”, a încheiat, pe ton trist, Oana Băluță.