Sport

UEFA, ajutor important pentru arbitri la Euro 2024. Mingea oficială va depista hențul și ofsaidul

Mai este jumătate de an până la startul Euro 2024, dar UEFA a venit cu o inovație specială. Mingea de la turneul final îi va ajuta foarte mult pe arbitri.
04.12.2023 | 23:58
UEFA ajutor important pentru arbitri la Euro 2024 Mingea oficiala va depista hentul si ofsaidul
Mai este jumătate de an până la startul Euro 2024, dar UEFA a venit cu o inovație specială. Mingea de la turneul final îi va ajuta foarte mult pe arbitri. Sursă foto: dfb.de
ADVERTISEMENT

Echipa națională a României a avut parte de o tragere la sorți destul de bună. ”Tricolorii” vor evolua în Grupa E, împotriva Belgiei, Slovaciei și a învingătoarei unui baraj din Liga Națiunilor.

Mingea oficială de la Euro 2024 îi va ajuta pe arbitri

UEFA își dorește să aibă parte de arbitraje cât mai bune la Euro 2024 și în acest sens a venit cu unele îmbunătățiri. Conform cotidianului Marca, la turneul final din Germania mingea oficială va putea depista hențul și ofsaidul.

ADVERTISEMENT

Denumită ”Fussball liebe”, care în limba germană înseamnă ”dragoste de fotbal”, mingea încorporează tehnologia Adidas Connected Ball, care oferă o vedere fără precedent asupra fiecărui element și contribuie la procesul decizional din partea arbitrilor.

Balonul ce va fi folosit în Germania va conține un microcip care va urmări în detaliu mișcarea membrelor jucătorilor și o va afișa într-o reprezentare 3D. Acest dispozitiv permite arbitrilor din camera VAR să creeze o imagine computerizată care arată exact locul în care mingea a lovit corpul.

ADVERTISEMENT

Această inovație va permite arbitrilor video să identifice fiecare atingere individuală a mingii. În acest fel, ofsaidurile pot fi analizate mult mai precis, iar timpul petrecut în rezolvarea unor faze legate de henț sau penalty va fi redus semnificativ.

Preţurile biletelor de la Euro 2024

Într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, s-a declarat mulțumit după tragerea la sorți și i-a trasat selecționerul Edi Iordănescu un prim obiectiv: minim 4 puncte și calificarea în optimi.

ADVERTISEMENT

Cele mai ieftine bilete la meciurile din faza grupelor de la turneul final pornesc de la 30 de euro. La polul opus, cel mai scump bilet pentru un astfel de meci se ridică la 200 de euro. Pe măsură ce competiția avansează, biletele se scumpesc.

Pentru a asista la un meci în optimi, suporterii trebuie să plătească între 50 – 250 de euro, în timp ce pentru a urmări din tribune un meci din sferturi, suporterii trebuie să scoată din buzunar între 60 – 300 de euro. Un bilet la semifinale costă între 80-600 de euro, iar la finală între 95 – 1000 de euro.

ADVERTISEMENT

Biletele la zona VIP au fost primele care s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate de pe „Hospitality Experience” – UEFA Euro 2024. Un pachet care include finala și toate meciurile din grupă ale României poate fi cumpărat pentru 6.650 de euro.

ADVERTISEMENT