Fotbal international

UEFA insistă pentru încheierea sezonului pe teren! Scrisoarea forului continental pentru federații. Data limită este 25 mai

28.04.2020 | 15:36
UEFA insista pentru incheierea sezonului pe teren Scrisoarea forului continental pentru federatii Data limita este 25 mai
ADVERTISEMENT

UEFA a cerut, printr-o scrisoare, federațiilor naționale să trimită, până la 25 mai, planul pentru reluarea fotbalului după pandemia de coronavirus. În cazul campionatelor deja încheiate, cum este cazul în Belgia și Olanda, respectivele foruri trebuie să prezinte argumentele din spatele deciziei radicale și să ofere lista echipelor participante în sezonul viitor al cupelor europene.

UEFA cere planul pentru reluarea fotbalului

Competițiile fotbalistice au fost suspendate pe aproape întreg continentul din cauza pandemiei de coronavirus, iar o dată pentru reluarea campionatelor este, cel puțin deocamdată, incertă.

ADVERTISEMENT

În ciuda situației actuale, UEFA a înștiințat federațiile că trebuie să prezinte, până la 25 mai, un plan prin care să fie prezentate data și modalitatea în care se vor desfășura campionatele după pandemie.

Forul continental a atacat și problema țărilor care au decis „înghețarea” sezonului, cum este cazul în Belgia și Olanda, care trebuie să prezinte motivele din spatele deciziei și o listă cu echipele calificate pentru sezonul viitor al cupelor europene.

ADVERTISEMENT

Asociaţiile naţionale sau ligile ar trebui să comunice UEFA înainte de 25 mai programul lor de reluare a competiţiilor interne, inclusiv data reluării şi formatul competiţiei.

Federațiile care au hotărât încheierea sezonului trebuie să explice circumstanţele particulare care justifică o oprire prematură şi să selecteze cluburile participante în sezonul 2020 – 2021 al cupelor europene pe baza meritului sportiv în competiţiile interne în sezonul 2019 – 2020”, se arată în scrisoarea UEFA trimisă federațiilor afiliate.

ADVERTISEMENT

Viitorul cupelor europene se decide la sfârșitul lunii mai

Pe 27 mai UEFA organizează, alături de membrii celor 55 de federații afiliate, o ședință în care se va stabili calendarul pentru competițiile europene și meciurile din barajul de calificare la turneul final al Campionatului European.

Islanda – România, din semifinalele play-off-urilor din Liga Națiunilor, se va juca, cel mai probabil, în toamnă, iar o dată exactă se va decide în timpul Comitetului Executiv UEFA de pe 27 mai.

ADVERTISEMENT

Dacă va trece de Islanda, selecționata lui Mirel Rădoi va întâlni Ungaria sau Bulgaria în meciul decisiv pentru calificarea la EURO.

ADVERTISEMENT
Tags: