Sport

Ultraşii maghiari au afişat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul naţionalei! Ungaria riscă o nouă suspendare

Ultraşii maghiari nu se dezmint şi la meciul naţionalei din Muntenegru au afişat mai multe bannere controversate. Unul dintre ele afişa steagul Ţinutului Secuiesc.
17.06.2023 | 23:57
Ultrasii maghiari au afisat steagul Tinutului Secuiesc la meciul nationalei Ungaria risca o noua suspendare
Ultraşii maghiari la un meci al Ungariei. Sursa: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ungaria a făcut un pas greşit în preliminariile pentru Campionatul European din 2024. Maghiarii au remizat cu Muntenegru, scor 0-0, şi rămân la egalitate cu adversara de azi, care are un meci în plus disputat.

Ultraşii maghiari au afişat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul naţionalei!

Ultraşii maghiari au fost prezenţi la Podgorica, acolo unde au afişat din nou bannere controversate. Unul dintre ele afişa steagul Ţinutului Secuiesc, regiunea din centrul României care provoacă tensiuni între cele două ţări.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă FIFA şi UEFA nu interzic arborarea acestui steag, au fost făcute adrese către cele două foruri în care autorităţile româneşti au explicat că afişarea acestui steag reprezintă un gest ostentativ al vecinilor la adresa noastră.

Steagul secuiesc, afişat la Podgorica
Steagul secuiesc, afişat la Podgorica

Banner ofensator la adresa mişcării BLM!

Nucleul dur al suporterilor maghiari au afişat şi un banner care se vrea o replică la mişcarea Black Lives Matter şi la gestul de a îngenunchea, devenit celebru în lumea întreagă după uciderea lui George Floyd.

ADVERTISEMENT

Pe steagul ungurilor era desenat Regele Ştefan I al Ungariei, în timp ce îngenunchea în faţa Fecioarei Maria, oferindu-i coroana, cu sintagma HLM: “Hun loves Mary!”, un mesaj în replică pentru mişcarea BLM.

Banner afişat de maghiari
Banner afişat de maghiari

Acest mesaj lasă de înţeles că îngenunchează doar în faţa lui Dumnezeu, a Ungariei şi a femeii pe care o iubesc, în momentul în care o cere de soţie. Sloganul a fost folosit de premierul maghiar, Viktor Orban.

ADVERTISEMENT

Ungaria, gesturi controversate şi la Euro 2020!

În timpul Euro 2020, găzduit şi de Ungaria, fotbaliştii maghiari au refuzat să îngenuncheze la începutul meciurilor, într-un simbol devenit foarte cunoscut la meciurile internaţionale în toate competiţiile sportive.

Ungaria este una dintre cele mai sancţionate naţionale de către UEFA din cauza fanilor. În ultimii ani, naţionala maghiară a jucat de mai multe ori cu porţile închise meciurile de pe teren propriu, pentru mai multe incidente.

ADVERTISEMENT

Poate cel mai cunoscut a avut loc în timpul meciului de la Euro 2020, disputat între Franţa şi Ungaria. Kylian Mbappe şi jucătorii de culoare din naţionala “cocoşilor” au fost ţinta atacurilor rasiste dinspre ultraşii maghiari.

ADVERTISEMENT