News

Un arădean a luat toporul și a făcut prăpăd în locuința iubitei sale. Intervenție în forță a jandarmilor

Un bărbat din Arad a pus mâna pe topor și a făcut prăpăd în locuința iubitei sale: a spart geamurile și a distrus mobilierul și l-a agresat inclusiv pe proprietar.
29.06.2023 | 13:16
Un aradean a luat toporul si a facut prapad in locuinta iubitei sale Interventie in forta a jandarmilor
Un arădean a luat toporul și a făcut prăpăd. Foto: IPJ Arad
ADVERTISEMENT

Jandarmii au fost chemați să intervină pentru a-l potoli pe tânărul de 32 de ani, care ar fi intrat cu toporul peste iubita sa, sau mai bine zis fosta sa iubită. Cea care a sunat la numărul unic de urgență 112 a fost chiar femeia în vârstă de 22 de ani, care s-a trezit cu casa întoarsă pe dos.

Un arădean a luat toporul și a făcut prăpăd

“Ajunşi la adresa menţionată, jandarmii arădeni au identificat două persoane, o femeie în vârsta de 22 de ani şi un bărbat în vârstă de 60 de ani. Aceştia reclamau faptul că iubitul femeii a intrat cu un topor peste ei în imobil, le-a distrus mobilierul şi ulterior i-a lovit cu pumnul”, a transmis Jandarmeria Arad, conform NewsAr.ro.

ADVERTISEMENT

Atacatorul va fi acum cercetat pentru infracţiunile de violare de domiciliu, distrugere, loviri și alte violenţe. În urmă cu o lună, un alt incident la fel de șocant avea loc în județul Arad, comuna Frumușeni, la un salon de masaj. IPJ Arad au anunțat că un echipaj a fost trimis de urgență la fața locului, în seara de 25 mai.

”Conform acestora, pe fondul consumului de alcool, un bărbat ar fi lovit o angajată a salonului de masaj și ar fi distrus o oglindă din salon, după care a plecat, înainte de sosirea organelor de poliție. Acesta a fost identificat ulterior, fiind vorba despre un bărbat de 35 de ani, din Frumușeni”, au transmis autoritățile.

ADVERTISEMENT

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere. Între timp, în urmă cu mai multe zile, mai mulți arădeni și-au împărțit pumni și picioare în plină stradă în Arad, iar soția unuia dintre cei implicați a chemat Poliția în ajutor, pentru a-și salva bărbatul.

Trecătorii au asistat neputincioși la modul în care cei trei bărbați s-au luat la bătaie în plină stradă, aparent după un conflict spontan. ”Aici, s-au bătut, s-au lovit. El l-a bătut pe soţul meu. Da, îl ştiu, dar nu ştiu cum îl cheamă”, s-a plâns femeia în fața reporterilor. Ajunși la fața locului, jandarmii i-au calmat rapid pe bărbații puși pe scandal. Acum, cei trei vor fi cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

ADVERTISEMENT

Și tot în Arad, o angajată a primăriei a fost bătută pe stradă de un individ care fusese eliberat condiționat în 2022. Loviturile încasate au fost atât de puternice, încât femeia a ajuns la spital cu fractură de șold. Deși victima și agresorul nu se cunosc, individul a atacat-o din senin.

Și mai șocant, atacatorul le-a mărturisit anchetatorilor că nu știe de ce a agresat-o pe femeie. ”A început să mă lovească cu mâinile peste față, peste piept, până am căzut într-un rondou de flori. În loc să se liniștească, omul a devenit mai violent, a început să mă lovească cu picioarele, dar cu o violență ieșită din comun și cred că și o piatră”, povestește victima.

ADVERTISEMENT

”În urma investigațiilor, s-a constatat că a suferit o fractură de șold, respectiv o fractură de bazin, a necesitat intervenție chirurgicală pentru fractură de șold, iar acum se află sub supraveghere medicală în Secția Clinica Ortopedie și Traumatologie”, a transmis Simina Roz, purtător de cuvat Spitalul Județean Arad.

ADVERTISEMENT
Tags: