News

Un copil de trei ani din Galați a căzut de la geamul apartamentului. Unde se afla mama care trebuia să-l supravegheze

Momente de groază, în Galați, unde un copil de doar 3 ani s-a prăbușit de la fereastra apartamentului în care locuia. Imobilul se află la etajul 3.
16.07.2023 | 15:27
Un copil de trei ani din Galati a cazut de la geamul apartamentului Unde se afla mama care trebuia sal supravegheze
Un copil de trei ani, lăsat nesupravegheat pentru câteva minute, s-a cățărat pe fereastră și a căzut în gol / Foto: hepta (simbol)
ADVERTISEMENT

Un copil de doar 3 ani a ajuns, duminică, la spital, după ce s-a prăbușit în gol, de la etajul 3. Copilul fusese lăsat nesupravegheat pentru o scurtă perioadă și a ajuns la fereastră escaladând mai multe obiecte de mobilier.

Copilul a aterizat pe acoperișul balconului de la parter

Cea care a sunat la 112 a fost chiar mama minorului, după ce aceasta a realizat grozăvia. Femeia le-a spus polițiștilor că se afla în bucătărie, împreună cu un alt copil.

ADVERTISEMENT

Din fericire, micuțul a scăpat cu viață și a fost transportat la spital, acolo unde are parte de îngrijirea medicilor. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi s-a stabilit faptul că în cursul acestei zile, în jurul orei 09:00, în timp ce femeia se afla în bucătăria apartamentului cu un alt copil, minorul de 3 ani, rămas singur în dormitor, s-ar fi urcat pe un corp de mobilier, a ajuns la fereastră şi a căzut în gol pe acoperişul balconului de la parter.

ADVERTISEMENT

La faţa locului, echipajul de la Ambulanţă a acordat primul ajutor minorului după care l-a transportat în stare conştientă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Galaţi”, a arătat IPJ Galaţi, potrivit Știri pe surse.

Al doilea caz, în decurs de o lună

Incidentul vine la doar o lună după ce o fetiță de 4 ani și 7 luni, tot din Galați, și-a pierdut viața după ce a căzut de la al patrulea etaj al unui bloc de locuințe.

ADVERTISEMENT

Minora și sora ei mai mare, de 7 ani, fuseseră lăsate în grija bunicilor. Ea a rămas singură în casă după ce bunicul a plecat la pescuit iar bunica a mers cu sora mai mare, la școală.

Fetița a escaladat fereastra și a fost observată de câțiva trecători, care au sunat imediat la 112, însă tragedia nu a putut fi împiedicată.

ADVERTISEMENT

După ce a căzut, copilul a fost preluat de ambulanță și dus la spitalul de pediatrie, însă acolo a intrat în stop cardio-respirator și a murit.

ADVERTISEMENT
Tags: