News

Un fost muncitor de la montaj și un fost lăcătuș mecanic, în fruntea companiei Avioane Craiova. În trei ani, firma nu a modernizat niciun avion pentru MApN

Fabrica de avioane Craiova, care nu a reușit să modernizeze niciun avion IAR-99 în trei ani, este condusă de un fost muncitor de la linia de montaj
12.09.2023 | 09:33
Un fost muncitor de la montaj si un fost lacatus mecanic in fruntea companiei Avioane Craiova In trei ani firma nu a modernizat niciun avion pentru MApN
Conducerea companiei Avioane Craiova. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Eșecul companiei de stat vine în condițiile în care contractul de 55 de milioane de euro pentru modernizarea aeronavelor fusese atribuit direct de către MApN în 2020, iar până în 2024 compania trebuia să modernizeze 10 avioane. Din 2020, compania din Craiova este condusă de Victor Munteanu, acesta lucrând toată cariera sa în cadrul companiei, începând cu anul 1976, atunci când a fost angajat la linia de montaj. De asemenea, în consiliul de administrație al fabricii de avioane Ministerul Economiei a numit mai mulți administratori, membri de partid, fără legături cu industria de apărare.

Directorul fabricii, carieră doar în cadrul companiei

Din august 2021, compania Avioane Craiova SA, unde statul român prin Ministerul Economiei deține 97,78% din acțiuni, este conducă de către Victor Munteanu. Acesta a mai condus compania în anul 2019, timp de doar trei luni de zile. De altfel, potrivit CV-ului acestuia, Victor Munteanu și-a petrecut întreaga carieră în cadrul companiei de stat.

ADVERTISEMENT

Astfel, acesta își începe cariera în cadrul companiei Avioane Craiova în august 1976, la Secția Montaj și Întreținere Aeronave. Acest lucru se întâmpla imediat după ce Munteanu termina Școala Profesională de Aviație București, la specialitatea „aparate de bord”, unde cursurile au durat trei ani. Deci, acesta a început să lucreze în cadrul companiei la 17 sau 18 ani.

Potrivit CV-ului, Victor Munteanu lucrează la Secția Montaj și Întreținere până în anul 2009, timp de 33 de ani. În această perioadă, între 1976 și 1981 urmează cursurile de la Liceul Industrial Electroputere, apoi, din 86 până în 88, face și școala tehnică de maiștri. În anul 2003, începe și cursurile universitare de specialitate la Facultatea de Electrotehnică Craiova, specialitatea instalații de bord aeronave, cursuri pe care le termină în anul 2008, la vârsta de 49-50 ani. Doi ani mai târziu își ia și diploma de master în același domeniu, însă nu precizează la ce instituție de învățământ.

ADVERTISEMENT

Succesul academic se traduce și în plan profesional. În anul 2009, imediat după terminarea facultății, acesta părăsește secția de montaj și este numit director tehnic al companiei, poziție în care stă până în anul 2011. Anul următor acesta conduce departamentul de marketing al companiei de stat, însă în 2012 se întoarce la Secția de Montaj. Timp de șapte ani conduce această secție, ajungând șeful departamentului de producție. Timp de o lună este chiar directorul de producție al companiei, iar apoi este numit directorul general la finalul anului 2019.

Anul trecut, compania Avioane Craiova SA a avut cele mai bune rezultate financiare din ultimii ani, reușind un profit de 6,8 milioane lei, la o cifră de afaceri de aproape 50 de milioane. Aceste cifre reprezintă adevărate excepții pentru compania de stat, în ultimii 20 de ani, Avioane Craiova reușind să nu aibă pierderi în doar doi ani. Totuși, începând cu anul 2019 compania reușește să-și reducă datoriile, care ajunseseră în 2018 la 93 de milioane. În 2022, compania de stat avea un capital propriu de 50 de milioane și active de aproape 200 de milioane. În 2019, activele companiei erau de doar 70 de milioane.

ADVERTISEMENT

Un rol important în evoluția financiară a companiei l-a jucat mega-contractul, atribuit prin negociere directă de către MApN în 2020, pentru modernizarea a zece aparate de zbor IAR-99 Șoim. Valoarea contractului era de 275 de milioane lei, fără TVA. Proiectul este unul esențial pentru armata română, în condițiile în care aceste aeronave sunt folosite pentru pregătirea piloților aeronavelor F-16, al căror număr va ajunge la 48 în curând. Este ceea ce preciza premierul Ludovic Orban în februarie 2020, cu câteva luni înaintea oferirii acestui contract.

„Avioane Craiova va beneficia de această finanţare, pentru că Avioane Craiova este compania care a produs şi care are capacitatea (…) să finalizeze acest proiect”, spunea premierul de la acea dată. Liderul sindicatului companiei, Victor Peța, spunea că proiectul este necesar armatei, pentru că ora de zbor cu acest aparat e mai ieftină decât cu F-16, și preciza că procedurile pentru achiziția aparaturii de bord vor începe imediat ce contractul va fi atribuit. „S-a realizat reconfigurarea cabinei avionului, în cel mai scurt timp se vor derula şi alte proceduri necesare, astfel încât în luna martie să se înceapă procesul de atribuire a ofertei către Avioane Craiova, iar Avioane Craiova să înceapă să negocieze cu viitorii parteneri de la care să cumpere avionică, pentru că aceasta nu se face în țară”, declara sindicalistul care menționa un contract cu o valoare finală de 100 de milioane euro. Rapoartele companiei pe anul trecut arată că principala sursă de venituri a companiei a venit din serviciile de întreținere și modernizare a aeronavelor IAR-99.

ADVERTISEMENT
Avioane Craiova SA financiar
Avioane Craiova SA Situație financiară

Trei ani mai târziu însă, compania de stat nu a reușit să finalizeze modernizarea niciunui aparat de zbor din cele zece contractate și care trebuiau finalizate în 2024. Potrivit TVR, compania trebuia să fi finalizat cinci aparate deja și, mai mult, a invocat un caz de forță majoră pentru prelungirea termenului de predare, invocând dificultăți în aprovizionarea cu componente tehnice din cauza pandemiei. Surse din industria aviatică susțin că abia acum compania, care are 287 de angajați, a început să lucreze la primul aparat de zbor. „Este vorba de nelivrarea la timp a anumitor echipamente de către firma Elbit”, explica directorul companiei întârzierile în cadrul contractului cu MApN.

Pe cine a numit Ministerul Economiei în conducerea companiei

Consiliul de Administrație al Avioane Craiova SA este condus de către Viorel Beleuzu. Acesta este născut în 1967, în Dolj, iar între 1982 și 1985 a terminat Liceul Industrial Băilești, iar apoi, timp de cinci ani, între 1987 și 1992, după ce își satisface stagiul militar obligatoriu, a lucrat ca lăcătuș mecanic la întreprinderea Celule Electrice Prefabricate Băilești. La vârsta de 30 ani, în anul 1997 obține licența în științe juridice, fără a menționa universitatea, pe care le completează apoi cu o serie de cursuri post-universitare la Facultatea de Drept a UB, dar și un master în drept, la Titu Maiorescu, între anii 2007 și 2008.

Lăcătuș mecanic în fruntea CA-ului

După ce între 1992 și 1996 a fost administratorul unei societăți comerciale, din 1998, după ce-și termină primele studii în drept, se angajează expert la instituția Avocatului Poporului, unde rămâne până în anul 2003, la direcția pentru protecția drepturilor economice. Apoi, timp de patru ani, lucrează la BCR pe post de executor bancar. În anul 2007 are loc un salt important în carieră, ajungând director general al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. În această funcție stă doar un an, până în 2008, când este retrogradat pe poziția de director adjunct.

După un alt an ajunge director general la BTT SA, compania de turism a statului, unde din nou, după un an, este retrogradat în funcția de director juridic pe care o ocupă apoi din 2010 până în 2013. Apoi trece la o altă companie de stat, Electrica SA, unde este directorul juridic al uneia dintre filiale, până în anul 2017, când ajunge consilier în Ministerul Românilor de Pretutindeni. Anul 2018 îl găsește însă iar în poziția de director, la Departamentul pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului.

În aceeași perioadă, între 2018 și 2020 este numit în Consiliul de Supraveghere al Damen Shipyards SA Mangalia. După anul 2020, Viorel Beleuzu este numit în consiliile de administrație ale companiilor de stat Romaero SA, Avioane Craiova SA, IOR SA, Vinalcool SA Oradea, Simpas SA Alexandria și Uzina Mecanică SA Plopeni. Între anii 2000 și 2002, acesta a avut propria sa emisiune, „În Audiență la Avocatul Poporului”, la Radio România Actualități.

În CA al Avioane Craiova SA ajunge din poziția de consilier personal al ministrului economiei, Florin Spătaru. După ce ministrul PSD a fost numit consilier al premierului Marcel Ciolacu, Beleuzu l-a însoțit pe acesta la cancelaria primului ministru. Potrivit declarației de avere, Viorel Beleuzu a încasat anul trecut doar de la Avioane Craiova suma de 32.000 lei.

Viorel Beleuzu, declaratie de avere
Viorel Beleuzu, declaratie de avere 2023

Funcții pentru membrii de partid

Un alt membru numit în Consiliul de Administrație al Avioane Craiova este Marius Cosmin Pantilimon, consilier județean în Dolj încă din 2016, ales pe listele PSD. Din anul 2017 este și consilier parlamentar, funcție din care a încasat anul trecut 24.000 lei, adică circa 2.000 lei pe lună. Aceeași sumă a primit-o și de la Avioane Craiova, la care se mai adaugă alți 13.100 lei, salariu primit de la CJ Dolj. De profesie, acesta este tehnician de telecomunicații, licențiat la Facultatea de Automatică din Craiova. Licențiat și în economie la Universitatea din Craiova, din 2014 acesta ține mai multe cursuri de formare la Asociația de Consultare și Consiliere Economico-Socială Dolj.

Cosmin Lucian Gherghe, alt membru al Consiliului de Administrație Avioane Craiova, este lector universitar la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Sociale. Lector universitar din anul 2009, acesta și-a obținut doctoratul la aceeași universitate în anul 2008 cu o teză despre Emanoil Chinezu, intitulată simplu, „Emanoil Chinezu(1817-1878)-avocat, om politic si istoric”. Licențiat și în Drept, acesta este avocat în cadrul Baroului Dolj începând cu anul 2000. Anul trecut, din activitatea de avocat, a câștigat aproape 600.000 lei.

Tot în CA-ul Avioane Craiova SA a fost numit și Mădălin Romeo Voicinovschi, consilier local al Municipiului Craiova, ales pe listele PNL. Acesta și-a luat examenul de BAC în 1995, iar între 1998 și 2003 își ia licența în „drept juridic” la Universitatea Constantin Brâncuși. În anul 2006 face și un master în economie la aceeași universitate din Târgu Jiu. Primul loc de muncă este la Uniunea Compozitorilor din România, între 1999 și 2000, unde lucrează ca inspector județean cu rolul de a colecta taxele datorate artiștilor de diverși agenți economici. Apoi, până în anul 2004 lucrează ca agent de vânzări, distribuitor de produse. Din 2017 a lucrat ca administrator public al comunei Teasc, din județul Dolj.

Ultimul nume din consiliul de administrație al companiei de stat este cel al Dianei Valy Iancu. Aceasta este secretarul executiv al Biroului Permanent Județean al PNL Dolj, dar și prim-vicepreședintele organizației județene de femei al PNL Dolj. În anul 2005 aceasta era vicepreședinte al organizației județene a PLD și președinta organizației de femei a partidului condus de Traian Băsescu. Licențiată în Drept, din 1985 aceasta a lucrat ca inspector resurse umane la mai multe companii din industria de confecții, iar din anul 2017 este membru în Consiliul de Administrație al Hotel Parc din Craiova. Potrivit ultimei declarații de avere, anul trecut aceasta a încasat 25.000 lei de la Fabrica de Confecții Craiova, alți 5.700 de la Avioane Craiova și 16.800 din pensie, menționând economii de doar 1.500 lei în conturile sale.

ADVERTISEMENT
Sondaj | Am întrebat 100 de cetățeni maghiari: „Care e primul nume de...
Sondaj | Am întrebat 100 de cetățeni maghiari: „Care e primul nume de sportiv român care vă trece prin minte?”. 60 au oferit același răspuns
Scenariile pentru un Guvern pro-european după votul de duminică. PNL, prin Rareș Bogdan,...
Scenariile pentru un Guvern pro-european după votul de duminică. PNL, prin Rareș Bogdan, exclude o guvernare cu USR
În ziua votului, Tudor Chirilă a vorbit despre haosul din România și magiunul...
În ziua votului, Tudor Chirilă a vorbit despre haosul din România și magiunul de Topoloveni: „Americii și marilor puteri le-ar conveni”
Ianis Hagi, decisiv la primul meci jucat integral pentru Rangers. Ce notă a...
Ianis Hagi, decisiv la primul meci jucat integral pentru Rangers. Ce notă a primit
VIDEO BREAKING NEWS Momente terifiante în duelul dintre Fiorentina și Inter! Un fotbalist...
VIDEO BREAKING NEWS Momente terifiante în duelul dintre Fiorentina și Inter! Un fotbalist al gazdelor s-a prăbușit pe gazon! Fotbaliștii au făcut zid viu în jurul fotbalistului inconștient! Meciul a fost suspendat!
Zodia căreia i s-ar putea schimba viața în decembrie! Mihai Voropchievici a făcut...
Zodia căreia i s-ar putea schimba viața în decembrie! Mihai Voropchievici a făcut un anunț neașteptat! Cine sunt NOROCOȘII zodiacului
Veta Biriș, Margareta Clipa și Niculina Stoican, un altfel de 1 decembrie, chiar...
Veta Biriș, Margareta Clipa și Niculina Stoican, un altfel de 1 decembrie, chiar în ziua de votare. „Nu-mi place deloc când se caută vinovați”. Exclusiv
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare...
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare zodie
Ce a afișat Gigi Becali pe Maybach, după scorul istoric realizat de AUR...
Ce a afișat Gigi Becali pe Maybach, după scorul istoric realizat de AUR la alegerile parlamentare. Foto exclusiv
Cine sunt oamenii POT care intră în Parlament. Traseiștii politici, candidații soț și...
Cine sunt oamenii POT care intră în Parlament. Traseiștii politici, candidații soț și soție și un fost securist, dovedit de CNSAS
Rezultate Exit-Poll, ora 21:00. Parlamentare 2024. Cine sunt câștigătorii
Rezultate Exit-Poll, ora 21:00. Parlamentare 2024. Cine sunt câștigătorii
ȘOC! Nepoata lui Silviu Prigoană, dezvăluiri BOMBĂ despre căsnicia unchiului său cu Adriana...
ȘOC! Nepoata lui Silviu Prigoană, dezvăluiri BOMBĂ despre căsnicia unchiului său cu Adriana Bahmuțeanu: 'NU pot decât...'
Fost președinte CCR, despre ce se va întâmpla după renumărarea voturilor: Dacă nu...
Fost președinte CCR, despre ce se va întâmpla după renumărarea voturilor: Dacă nu arată o schimbare a ordinii, rezultatul votării nu va putea fi pus la îndoială
ADIO, BANCOMATE! Băncile care renunță la ATM-uri
ADIO, BANCOMATE! Băncile care renunță la ATM-uri
Ce rol va avea Cristela Georgescu dacă soțul său va deveni președintele României....
Ce rol va avea Cristela Georgescu dacă soțul său va deveni președintele României. Călin Georgescu a dezvăluit ce va face soția sa
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan....
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani
3 aeroporturi din România unde sunt tot mai puțini oameni. Avioanele aproape că...
3 aeroporturi din România unde sunt tot mai puțini oameni. Avioanele aproape că pleacă goale