News

Un gaz radioactiv cauzează creșterea numărului de cazuri de cancer pulmonar. Care sunt zonele cele mai expuse din România

Cazurile de cancer pulmonar la nefumători sunt tot mai multe. Un gaz radioactiv, existent inclusiv în locuințe, ar fi responsabil
14.04.2024 | 17:03
Un gaz radioactiv cauzeaza cresterea numarului de cazuri de cancer pulmonar Care sunt zonele cele mai expuse din Romania
Gazul radon, cauza cancerului pulmonar la nefumători Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Atunci când o persoană este diagnosticată cu cancer pulmonar, majoritatea oamenilor presupun că este vorba despre un fumător. Dar între 15% și 20% dintre cancerele pulmonare apar la persoane care nu au fumat niciodată, iar pacienții tind să fie mai tineri, între 40 și 50 de ani.

Un gaz radioactiv cauzează creșterea numărului de cazuri de cancer pulmonar

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio spun că rata în creștere a cancerului pulmonar se poate datora în mare parte expunerii pe termen lung la gazul radon care se poate infiltra din pământ în fundațiile clădirilor, inclusiv în locuințe.

ADVERTISEMENT

Gazul este emis din descompunerea materialelor radioactive care se găsesc în mod natural în subteran și care se infiltrează apoi prin fundațiile clădirilor. Gazul poate să persiste și să se acumuleze în casele și în plămânii oamenilor.

Radonul este incolor și inodor, astfel încât, chiar dacă în locuințe ar fi niveluri ridicate, nu poate fi simțit, prin urmare pentru a-l detecta este necesară efectuarea unui test.

ADVERTISEMENT

Zonele din România cele mai expuse la radon

România se numără printre țările care dispun de ghiduri şi reglementări pentru măsurarea şi controlul nivelurilor de radon în clădiri, cu scopul de a proteja sănătatea publică.

O evaluare europeană, citată de news.ro, arată că România se situează pe primele locuri în Europa cu privire la valoarea medie raportată pentru concentrațiile de radon măsurate în aerul interior, din perspectiva riscului de radon în clădiri.

ADVERTISEMENT

În România măsurători ale radonului sunt efectuate de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB). Echipa universității clujene cercetează efectele radonului de mai bine de 20 de ani şi spune că a ridicat numeroase semnale de alarmă, mai ales în ultimii ani, legate de nivelul crescut de radon din clădirile publice cum sunt grădiniţele şi şcolile.

În urma cercetărilor efectuate, UBB a realizat o hartă, încărcată şi pe Atlasul European de Radon. Astfel , 16 judeţe înregistrau niveluri de concentraţie ale radonului care depăşeau pragul admis.

ADVERTISEMENT

Aceste judeţe sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare şi Timiş.

„Media aritmetică a concentraţiei de radon în aceste zone este de aproape trei ori mai mare decât media naţională.

Transilvania este regiunea cea mai expusă la creşteri ale nivelului de radon din aer, dar şi marile centre urbane, cum ar fi: Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Constanţa, sunt considerate zone cu un risc ridicat”, mai arată cercetările specialiștilor.

ADVERTISEMENT
Tags: