Cei doi pasageri au fost găsiți conștienți de către echipajele SMURD. Mai multe echipaje ISU Sibiu au intervenit la fața locului, printre care două ambulanțe SMURD și o autospecială de stingere s-au deplasat din loclaitatea Șelimbăr spre Bungard.
Aici, un motodeltaplan s-a prăbușit, însă cei doi pasageri bărbați au fost găsiți conștienți la fața locului. Cu toate că au suferit răni la nivelul picioarelor, cei doi au fost stabilizați de medici și au fost transportați la spital.
Potrivit pompierilor, cei doi bărbați au fost transportați la UPU Sibiu. ”La locul intervenţiei se deplasează şi elicopterul SMURD al ISU Mureş. Din primele informaţii sunt implicate două persoane conştiente”, a transmis ISU Sibiu.
”Doi bărbați, în vârstă de 69 de ani și 28 de ani, se aflau în motodeltaplanul care s-a prăbușit. Cei doi au primit îngrijiri medicale la fața locului au fost transportați la UPU Sibiu în stare de conștiență.
Bărbatul de 69 de ani a suferit o fractură la membrul inferior și traumatism cranio-cerebral, în timp ce bărbatul de 28 de ani a suferit mai multe traumatisme”, au menționat salvatorii.
În urmă cu o lună, un incident aviatic asemănător se solda cu decesul cunoscutului parașutist Constantin Enghel. Acesta a murit în timpul unor sărituri în Polonia, după ce parașuta sa s-a încurcat cu parașuta unui coleg.
”Sorin Constantin E. s-a stins din viață într-un tragic accident de parașutism, în Polonia, unde se antrena pentru a pune voalura tricoloră într-o formație care intenționa să stabilească un nou record european.
Comandant al Aeroclubului Teritorial Iași, instructor de parașutism cu toate calificarile și o experiență de peste 4000 de salturi, coordonatorul Lotului Național de Parașutism – lucru relativ pe cupolă, unul dintre membrii fondatori ai formației demonstrative Blue Wings, a fost mereu un model de profesionalism pentru toți cei din jur. Dumnezeu sa il ierte si să îl odihnească în pace!”, transmitea pagina de Facebook ”Parașutiștii la ei acasă.SKYDIVE”.
Miraculos, colegul lui Enghel, un cetățean polonez, a supraviețuit căzăturii însă a fost transportat în stare gravă la spital.