Procurorii DIICOT au arestat 28 de persoane într-un dosar care vizează vânzarea de droguri copiilor și tinerilor din toată țara în dulciuri sau dispozitive de vapat care conțineau canabis sau HHC. Toate erau produse la o fabrică din Iași, iar acolo anchetatorii au descoperit 40 de tone de cânepă care urma să fie prelucrată pentru a obține droguri.
A fost reținut și patronul canadian al fabricii, iar DIICOT și Poliția Română au transmis că au efectuat 121 de percheziții și au confiscat 81.102 de vape-uri, 3.237 de acadele, 1.316 de cutii și pungj cu jeleuri, 169 de cutii și borcane cu prăjituri, 169 de semințe de canabis, 3.692 de recipiente diverse mărimi. De asemenea, au mai fost descoperiți și ridicați 299.333 de lei, 29.225 de euro și 9.200 de dolari.
Mai mult, anchetatorii au ridicat ”65 de telefoane, 23 de laptopuri, 5 kilograme de argint sub forma a cinci lingouri, monede de argint, 2 plante de canabis, 400 de cutii, grindere, plicuri, borcane cu substanțe vegetale, 8 găleți, ce conțin de aproximativ 74,2 litri de substanță lichidă, 14 găleți cu vapuri stricate, de aproximativ 149 de kilograme”.
Printre reținuți se află un agent de Poliție din cadrul IPJ Iași, conform Ziare.com, implicat în activitatea de ambalare a substanțelor. ”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iași a fost informat de către DIICOT – Serviciul Teritorial Iași cu privire la faptul că față de un angajat al instituției a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.
Poliția Română se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști”, a comentat Poliția Română situația, conform Hot News.
Conform Observatornews.ro, ”firma punea intenţionat droguri în acadele, jeleuri, bomboane şi ţigări de vapat pe care le vindea copiilor ca să-i facă dependenţi de produsele lor”. Anchetatorii au stabilit că peste 100.000 de produse cu droguri au ajuns în diverse magazine din România și au fost cel mai probabil consumate de copii.
Fabrica producea diverse dulciuri de tip jeleuri, prăjituri și drajeuri care conțineau canabis sau HHC, noul ”canabis legal”. HHC este un canabioid semisintetic interzis în Uniunea Europeană, însă legal în România. Și mai grav, în produsele de tip vaping comercializate s-au găsit cantități semnificative de metale grele.
”În perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupării ar fi produs, în vederea comercializării, peste 100.000 de dispozitive de tip „VAPE”, care ar fi conținut substanțe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.
Investigațiile au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape”, care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi, prin urmare, un efect psihoactiv, spun polițiștii și procurorii DIICOT”, mai arată anchetatorii.