News

Un tată a cărui fiică a fost ucisă de Hamas face o declaraţie cutremurătoare: “Moartea ei este o binecuvântare. Sunt lucruri mai rele decât moartea”

Mărturii cumplite ale supravieţuitorilor din kibutz-urile atacate de militanţii Hamas, unde peste 100 de oameni au fost ucişi iar zeci au fost răpiţi.
12.10.2023 | 16:54
Un tata a carui fiica a fost ucisa de Hamas face o declaratie cutremuratoare Moartea ei este o binecuvantare Sunt lucruri mai rele decat moartea
Thomas Hand alături de fiica sa, Emily Foto: CNN
ADVERTISEMENT

Sâmbătă dimineață, militanții grupării islamiste Hamas au luat cu asalt Kibbutz Be’eri din Israel. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îi arată ascunși, până când o mașină a ajuns la poarta principală de intrare, iar șoferul a deschis-o. Apoi au început să tragă în mașină și au intrat în kibutz.

Locuitorii kibutz-ului aşteptau ca armata să sosească dintr-un moment în altul

Thomas Hand, a cărui fiică în vârstă de opt ani a fost ucisă în timpul atacului, s-a gândit imediat la Emily când a auzit împușcăturile. Ea se afla la o vecină în acel moment. „Nu se întâmpla prea des, dar, din păcate, cu o seară înainte, vineri seara, ea a mers să-şi petreacă noaptea acasă la prietena ei”, a spus Hand, pentru CNN.

ADVERTISEMENT

Aasaltul Hamas a durat aproximativ 12 ore, iar tatăl nu a putut ajunge la fiica sa. În tot acel timp, militanții au mers din ușă în ușă și i-au ucis pe locuitorii kibutzului. “Așteptam. Credeam că va sosi armata în curând, că trebuie doar să mai aștept puțin”, a spus bărbatul, printre lacrimi.

Dar armata israeliană a preluat controlul asupra kibutz-ului doar câteva zile mai târziu. Până acum au fost găsite o sută de cadavre ale victimelor, dar unele persoane sunt încă date dispărute, așa că numărul morților ar putea fi mai mare. Hand nu a aflat ce s-a întâmplat cu fiica lui decât două zile mai târziu.

ADVERTISEMENT

„Tocmai au venit și mi-au spus că au găsit-o pe Emily, că e moartă. Și eu am exclamat: ‘Da!!!’. Pentru că asta era cel mai bun lucru care i s-ar fi putut întâmpla, atunci când era deja în mâinile lor.

Ar fi fost fie moartă, fie în Gaza. Pentru că știu ce le fac oamenilor din Gaza, este mai rău decât moartea. Este mai rău decât moartea”, a mai spus Hand.

ADVERTISEMENT

„Cum ar fi fost tratată acolo… Nu ar fi avut mâncare sau apă. Ar fi fost într-o cameră întunecată, cu cine știe câți oameni. I-ar fi fost frică în fiecare minut, în fiecare oră, poate ani de zile. Deci moartea a fost o binecuvântare. O binecuvântare absolută”, a adăugat tatăl lui Emily.

Pentru a continua să câștige legitimitate în lume pentru un răspuns puternic în Gaza, Ministerul Afacerilor Externe din Israel distribuie, fără precedent, documente de neimaginat din relatările oficiale ale masacrului comis de Hamas în Fâșia Gaza.

ADVERTISEMENT

Scenele dure și poveștile victimelor au reușit să “aprindă” internetul, iar în primele cinci zile de război au fost încărcate 1.450 de postări și tweet-uri care au primit aproximativ o jumătate de miliard de expuneri pe diferitele platforme – număr egal cu expunerile pe care conținutul Ministerului Afacerilor Externe le primește în mod normal într-un timp de șase luni, pe toate rețelele.

ADVERTISEMENT
Tags: