News

Unde a fost văzut avionul nuclear al lui Putin. Aparatul de zbor îi permite să conducă Rusia din aer chiar dacă începe războiul

Avionul lui Vladimir Putin, supranumit Doomsday, a fost văzut de curând. Aeronava îi permite președintelui Rusiei să-și conducă țara chiar și în timpul unui război nuclear.
03.05.2022 | 21:27
Unde a fost vazut avionul nuclear al lui Putin Aparatul de zbor ii permite sa conduca Rusia din aer chiar daca incepe razboiul
Avionul lui Vladimir Putin, Doomsday. Sursa foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Avionul lui Vladimir Putin, cunoscut și ca Doomsday și care îi permite liderului de la Kremlin să conducă Rusia chiar și în vreme de război nuclear, a fost văzut cum zbura lângă Moscova, în aceste zile.

Avionul nuclear al lui Vladimir Putin a fost observat zburând lângă Moscova

Potrivit Daily Mail, au apărut și filmulețe cu temuta aeronavă, Ilyushin Il-80. A fost observată survolând la o altitudine joasă, peste periferia Moscovei.

ADVERTISEMENT

”Doomsday” este bine securizat, singura fereastră pe care o are fiind cea a piloților. Avionului i se mai spune și ”Kremlinul zburător”.

Reapariția avionului nuclear al lui Vladimir Putin ar reprezenta un nou mesaj de avertizare pentru Occident, mai notează Daily Mail.

ADVERTISEMENT

Oficialii ruși spun că Doomsday va fi prezent la parada anuală de luni, 9 mai, de Ziua Victoriei din Piața Roșie. Până atunci, este implicat în repetiții.

De altfel, Ministerul rus al Apărării a transmis că de 9 mai, opt MiG-uri vor survola sub forma literei Z, ca o modalitate de a se demonstra susținerea față de soldații armatei Kremlinului, implicați în așa zisa ”operațiune specială” din Ucraina.

ADVERTISEMENT

Rusia și Ucraina, în ziua 69 de război

Războiul Rusia-Ucraina continuă. Cele două țări au ajuns la ziua 69 de conflict, marți, 3 mai 2022. În continuare, soldații Kremlinului atacă civili și aruncă bombardamente puternice.

Marți seară, rușii au lansat o explozie asupra unei fabrici din Avdiivka. Șeful Administrației Militare a Regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko, spune că 10 oameni au murit, iar alți 15 sunt răniți.

ADVERTISEMENT

”Cel puțin 10 morți și 15 răniți – sunt consecințele bombardamentului invadatorilor ruși asupra uzinei chimice din Avdiivka. Aceste cifre sunt provizorii. Urmează să primim noi informații de la fața locului și, probabil, numărul victimelor va crește”, a transmis Pavlo Kirilenko.

Tot Pavlo Kirilenko a punctat că rușii au ținte bine stabilite. Noul lor atac a avut loc fix când oamenii făceau schimbul de ture din fabrică, iar unii muncitori așteptau autobuzul către case.

”O altă crimă cinică a Rusiei la noi în țară. Li se va cere socoteală pentru ce au făcut”, a mai completat Kirilenko.

ADVERTISEMENT