News

Ungaria lui Viktor Orban, în criză politică fără precedent. Reglare de conturi și demisii la vârful statului, înaintea alegerilor locale și europene

Criza politică din Ungaria dezvăluie vulnerabilitățile regimului lui Viktor Orban. Decalaj între discursul guvernului și realitate, în prag de alegeri locale și europene
14.02.2024 | 08:03
Ungaria lui Viktor Orban in criza politica fara precedent Reglare de conturi si demisii la varful statului inaintea alegerilor locale si europene
Scandalul care zguduie politica maghiară scoate la iveală vulnerabilitățile lui Orban și îi testează opoziția, în timp ce Ungaria se pregătește pentru alegerile locale și europene din iunie / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Președinta Ungariei, Katalin Novak, și fostul ministru al Justiției, Judit Varga, au demisionat pe fondul unui scandal după grațierea unui condamnat implicat într-un dosar de pedofilie. Fostul soț al lui Varga face dezvăluiri despre mecanismele interne ale regimului lui Viktor Orban. Demisia președintelui scoate în evidență decalajul dintre comportamentul și retorica guvernului, în timp ce Ungaria se pregătește pentru alegerile locale și europene.

Vulnerabilitățile regimului

O criză politică fără precedent a izbucnit în weekendul trecut în Ungaria, odată cu demisiile consecutive ale președintelui Katalin Novak și ale fostului ministru al Justiției, Judit Varga.

ADVERTISEMENT

Ambele au fost implicate în grațierea acordată unui individ, Endre K., care a mușamalizat abuzurile sexuale comise de superiorul său într-un cămin de tineret. Scandalul care zguduie politica ungară scoate la iveală vulnerabilitățile premierului Viktor Orban și îi testează opoziția, în timp ce țara se pregătește pentru alegerile locale și europene din iunie.

Primul ministrul ungar a petrecut mult timp călătorind în întreaga lume în încercarea de a-și construi un brand internațional ca o figură conservatoare dedicată promovării valorilor tradiționale, familia, identitatea națională etc.

ADVERTISEMENT

Însă criticii interni ai lui Orban susțin de mult timp că, acasă, partidul de guvernământ Fidesz are prea puțin de-a face cu ideologia și a construit un sistem de guvernare conceput pentru a îmbogăți un cerc restrâns de apropiați.

Fidesz rămâne fără cele mai cunoscute politiciene

Decalajul dintre retorica guvernului și comportamentul său a ieșit în evidență luna aceasta, după ce site-ul de știri maghiar 444.hu a raportat că președintele conservator al țării, Katalin Novak, a grațiat un bărbat condamnat pentru că a contribuit la mușamalizarea unui caz de abuz sexual la un centru de copii, scrie The Guardian.

ADVERTISEMENT

La puțin peste o săptămână de la publicarea articolului, Novak – care, la rândul ei, și-a construit o carieră în jurul imaginii sale de mamă, creștină, conservatoare axată pe politici favorabile familiei – a demisionat. Împreună cu ea a plecat și Judit Varga, candidatul principal al Fidesz la alegerile pentru Parlamentul European, care a semnat această decizie în rolul său anterior de ministru al Justiției.

Dar, în ciuda sfârșitului brusc al carierelor politice ale singurelor două politiciene cunoscute ale Fidesz, nu a fost oferită nici o explicație reală pentru decizia de grațiere.

ADVERTISEMENT

„Lipsa oricăror încercări de comunicare semnificativă înainte și rapiditatea demisiilor arată că guvernul dorește să evite orice examinare mai profundă a problemei”, a declarat Zsuzsanna Vegh, cercetător invitat la German Marshall Fund.

Liderii care se ascund „în spatele fustelor femeilor”

Pentru a pune gaz pe foc, Peter Magyar, fostul soț al lui Varga și un om cu legături strânse cu guvernul de la Budapesta, a rupt tăcerea și a acuzat în mod public figurile de rang înalt din cadrul sistemului Fidesz că se ascund în spatele lui Novak și Varga, vizând în același timp o parte a regimului pe care a descris-o ca lucrând doar pentru a se îmbogăți.

„A trebuit să realizez încet și în cele din urmă că toate acestea sunt de fapt doar un produs politic, un îndulcitor care servește doar în două scopuri: să acopere funcționarea fabricii de putere și să dobândească enorme bogății”, a scris el în weekend.

Peter Magyar, fostul soț al lui Judit Varga – au divorțat în 2020 – a făcut valuri, renunțând, de asemenea, la toate mandatele pe care le deținea în două companii publice, Magyar Kozut și Volanbusz. „Nu vreau să mai petrec nici un minut făcând parte dintr-un sistem în care adevărații lideri se ascund în spatele fustelor femeilor”, a denunțat el pe Facebook, considerând că Judit Varga și Katalin Novak au fost sacrificate pe nedrept de cei care trag cu adevărat sforile puterii la Budapesta, scrie Le Point.

Fisuri în „modelul tradițional” maghiar

Într-un interviu care a devenit rapid viral în Ungaria, cu peste 800.000 de vizualizări pe YouTube, Magyar a povestit presiunile și amenințările cu care s-ar fi confruntat din partea oficialilor guvernamentali.

De asemenea, el l-a atacat dur pe Antal Rogan, un ministru influent care controlează serviciile de informații ale țării și despre care se crede în general că ia decizii cu privire la conținutul știrilor. Rogan este și unul din cei mai apropiați colaboratori ai lui Viktor Orban.

Cuplul Varga-Magyar a fost vitrina „familiei tradiționale” a regimului de la Budapesta, cu copiii lor ce apar în numeroase fotografii, în timp ce Judit Varga a realizat nenumărate videoclipuri prin Europa, apărând regimul lui Viktor Orban, adesea atacat pentru corupție și slăbirea statului de drept.

Împreună cu Katalin Novak, Judit Varga a format duo-ul model al unei Ungarii creștine care combină tradiția și modernitatea. Această imagine a fost parțial spulberată de divorțul cuplului Varga-Magyar.

„Corupție sistemică”, denunță societatea civilă

Pentru partizanii responsabilității politice din Ungaria, care de ani de zile au avertizat cu privire la impactul practicilor corupte, decizia lui Magyar de a vorbi deschis a fost semnificativă.

Relatarea din interior a lui Magyar „a confirmat criticile formulate de organizațiile societății civile maghiare, de mass-media și de instituțiile Uniunii Europene cu privire la modul în care corupția a devenit sistemică sub conducerea premierului Orban, ducând la îmbogățirea extremă a apropiaților săi”, a declarat Sandor Lederer, directorul K-Monitor, un organism de supraveghere maghiar.

Dar Viktor Orban, care și-a consolidat puterea de mai bine de un deceniu, se află încă într-o poziție puternică. În condițiile în care multe instituții media maghiare se află sub controlul guvernului, iar opoziția este divizată, rămâne neclar în ce măsură detaliile controversei vor ajunge la urechile alegătorilor de bază ai lui Orban – și dacă le vor afecta opiniile.

Un sondaj realizat în ianuarie de institutul de opinie Median plasează partidul Fidesz la 32%, în timp ce partidele de opoziție au toate scoruri de o singură cifră.

Viktor Orban s-a spălat pe mâini

„Premierul nu se va confrunta cu nici o repercusiune directă”, a spus Vegh. Dar ea a adăugat că criticile din partea lui Magyar „dezvăluie unele linii de divizare internă în Fidesz, făcând aluzie la prezența unui grup care critică un cerc intern oligarhic și condus de interese personale în jurul premierului”.

Ea a adăugat: „În apropierea alegerilor parlamentare locale și europene, acest lucru este cu siguranță inconfortabil pentru Fidesz și va duce probabil la o demonstrație de forță a cercului interior”.

De partea sa, Viktor Orban a fost în mare parte absent pe tot parcursul crizei, lăsându-le pe Novak și Varga să își asume vina. Un oficial maghiar de rang înalt, care a vorbit sub protecția anonimatului, a minimalizat impactul turbulențelor politice. Magyar „nu este un jucător important în acest joc”, a declarat oficialul.

O oportunitate pentru opoziție

„Cred că premierul a izolat problema și a limitat daunele provocate de președinte”, a aspus acesta. Despre Novak, a adăugat: „A făcut o greșeală uriașă, asta este sigur. Primul ministru nu știa despre asta”.

Pentru partidele de opoziție din Ungaria, care s-au străduit în ultimii ani să facă o breșă în administrația lui Orban, scandalul oferă o oportunitate rară – dar și o provocare semnificativă.

Un politician din opoziție a declarat că printre întrebările importante se numără dacă „există un clivaj real în elita Fidesz sau este vorba doar de o vendetă personală?”. De asemenea, a adăugat ei, nu este clar dacă această chestiune ar putea „ajunge la alegătorii apatici sau indeciși dincolo de baza centrală a opoziției”.

„Taberele de bază ale opoziției și Fidesz sunt destul de solide, așa că sarcina noastră este să ne asigurăm că mesajul și implicațiile ajung la alegătorii nehotărâți și apatici”, au spus reprezentanții opoziției. „Dacă actuala opoziție nu poate valorifica o astfel de oportunitate, atunci însăși legitimitatea și rațiunea sa de a exista sub această formă sunt puse sub semnul întrebării”.

ADVERTISEMENT