Sport

Mobilizare maximă la Universitatea Craiova înaintea debutului în Youth League: „Visurile pot deveni realitate”

Ștefan Florescu, antrenorul Universității Craiova U19, își pregătește elevii pentru debutul în Youth League cu Partizan Belgrad și își dorește ca „leuții” să lupte pe teren.
03.10.2023 | 15:34
Mobilizare maxima la Universitatea Craiova inaintea debutului in Youth League Visurile pot deveni realitate
Mesaj spartan înainte de Universitatea Craiova - Partizan: „Să fie la înâlțime”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova se pregătește de Youth League, iar Ștefan Florescu își dorește ca „leuții” din Bănie să câștige pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul „alb-albaștrilor” le-a transmis un mesaj războinic elevilor săi, despre care spune că se pot lupta de la egal la egal cu Partizan Belgrad.

Ștefan Florescu, despre Universitatea Craiova – Partizan Belgrad: „Este o mare provocare”

Stadionul „Ion Oblemenco” găzduiește Universitatea Craiova – Partizan Belgrad din Youth League, care este programată miercuri, de la ora 19:00. Debutul în cupele europene al „alb-albaștrilor” va fi văzut doar pe arena din Bănie, partida nefiind transmisă de niciun post de televiziune.

ADVERTISEMENT

Ștefan Florescu a mărturisit că pentru juniorii Universității Craiova este o provocare să participe în Youth League, însă nu își dorește să dezamăgească. Tehnicianul care conduce și „satelitul” formației din Bănie îi pregătește pe olteni și pentru un succes în prima manșă.

„Este o premieră pentru noi, exact cum spunea și domnul manager pentru că vine ca și o continuitate a muncii și rezultatele pe care le-am avut în ultimii doi ani. Este o mare provocare, este un punct de referință și pentru acești jucători.

ADVERTISEMENT

Să te lupți într-o competiție internațională UEFA este maximul pe care poți să îl atingi la nivelul acesta, să dea Dumnezeu să ajungă chiar la nivel de seniori să joace meciuri în Europa League sau chiar Champions League. De când lucrez la club și având lângă mine oamenii potriviți am constatat că visurile pot să devină realitate cu foarte multă muncă, dedicare și spirit.

Este cel mai important moment din cariera noastră. A venit oportunitatea să merg la echipa a doua și sper să profit de acest moment pentru că îmi cunosc foarte bine grupul de jucători. Pregătirea jocurilor am făcut-o și pentru Liga 3 la fel de intens și concentrat la acest joc”, a declarat Ștefan Florescu.

ADVERTISEMENT

Care este obiectivul Universității Craiova în Youth League: „România și Serbia au fost mereu într-o luptă pentru supremație”

Antrenorul Universității Craiova U19 își dorește ca juniorii „alb-albaștrilor” să lupte de la egal la egal cu Partizan Belgrad pe stadionul „Ion Oblemenco”. Acesta a declarat că ambiția este cu atât mai mare pentru olteni ținând cont de competiția cu formațiile din Serbia.

„Dacă ar fi să mă întrebați care este obiectivul mi-aș dori ca această echipă să poată lupta cu Partizan. Îi cunoaștem bine pe sărbi, România și Serbia au fost mereu într-o luptă de supremație în Balcani. Suntem singurele două țări care au câștigat Champions League în fostul regim.

ADVERTISEMENT

Le-am imprimat și le voi imprima mereu acestor jucători spiritul de luptă, vreau să văd că se pot lupta, din punct de vedere fizic să facă față jocului. Apoi ceilalți factori tehnic, tactic și psihologic să fie la înălțime. Tot timpul voi pregăti echipa să fie la cel mai înalt nivel înaintea oricărui joc.

Ne-am dorit enorm victoria și cred că s-a văzut că am fost echipa mai bună cu FC U, la fel ne dorim și mâine. Să fim peste ei și să câștigăm meritat. Ne-am bucurat de victoria obținută, poate mai puțin decât în alte situații, dar eram acasă la FC U și le-am spus băieților să fim eleganți”, a spus Ștefan Florescu.

Mesaj spartan înainte de Universitatea Craiova U19 – Partizan Belgrad U19: „Nu se vor da înapoi de la nimic”

Ștefan Florescu își dorește ca suporterii din Bănie să ia cu asalt tribunele stadionului „Ion Oblemenco” pentru debutul în Youth League. Tehnicianul le-a transmis elevilor săi că spiritul de luptător poate fi atuul principal al Universității Craiova cu Partizan Belgrad.

„Aș vrea să vină să vadă o echipă care a muncit să ajungă aici, niște băieți care nu se vor da înapoi de la nimic, care vor încerca să joace cel mai bun fotbal în academia noastră. Așteptăm cât mai multă lume, să ne împingă de la spate. Am discutat cu băieții și le-am spus că este un meci de calificare.

Știu deja să abordeze astfel de meciuri, am trecut peste două semifinale decisive. Am câștigat două titluri naționale eliminând Farul Constanța. Poate să fie un avantaj că jucăm acasă și asta însemnă că dacă reușim o victorie putem să plecăm la ei cu un avantaj.

Am discutat despre adversari, îi cunoaștem. Stau foarte bine la aproape toate capitolele, noi suntem pregătiți să îi testăm, la fel cum și ei ne vor testa pe noi. Am foarte mare încredere în jucători, este un meci atât de important și s nominalizezi să îi pun pe anumite posturi și poate jucătorii mei ar înțelege un meci negativ”, a mai spus antrenorul.

„De la prima echipă există doi jucători care au coborât”

Lucian Pretorian a dezvăluit la conferința de presă că doi jucători din lotul lui Corneliu Papură le vor da o mână de ajutor colegilor de la U19. Managerul Centrului de Copii și Juniori a vorbit și despre regulile privind participarea juniorilor în Youth League.

„Cel mai important moment la nivelul fotbalului juvenil din Craiova, adică debutul într-o cupă europeană. Sunt foarte fericit că această calificare în Youth League este încununarea unei munci începute ăn 2013 și sunt convins că acest început va avea o continuare.

Ar fi puțin lipsit de realisim să impunem obiective la momentul acesta. Este un moment de referință, ne bucurăm de fiecare pas și după meciul de mâine ne putem da seama cum și în ce fel putem merge mai departe. Scopul academiei este să creștem copii să joace pe Ion Oblemenco, trebuie să se obișnuiască.

Regulile Youth League permit participarea a maximul trei jucători născuți în 2004, dar care trebuie să îndeplinească unul dintre cele două criterii. În ultimii trei ani să fi avut doi ani consecutivi la Universitatea Craiova sau să fi avut un an pauză între ele, fără a îndeplini unul dintre cele două nu este eligibil. De la prima echipă există doi jucători care au coborât”, a spus Lucian Pretorian.


  • Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,27 este cota pentru „2 solist” la meciul FC Voluntari – Universitatea Craiova 

ADVERTISEMENT