Sport

Ură viscerală între suporterii FCSB-ului și cei ai Rapidului. Peluza Nord „le-a dat foc” rivalilor

Rivalitatea dintre fanii FCSB-ului și cei ai Rapidului nu cunoaște margini, iar ultrașii de la Peluza Nord s-au răzbunat pe tricoul unui fost jucător al rivalilor.
15.08.2021 | 21:10
Ura viscerala intre suporterii FCSBului si cei ai Rapidului Peluza Nord lea dat foc rivalilor
ADVERTISEMENT

Rapid nu a mai câștigat în fața FCSB-ului de șase ani, iar FANATIK a stat de vorbă cu antrenorul care a reușit atunci o victorie extrem de importantă.

Fanii FCSB-ului și-au vărsat astfel frustrarea după ce au fost la un pas să nu primească biletele la derby-ul cu Rapid, așa cum FANATIK a aflat în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Fanii FCSB-ului au dat foc unui tricou cu Rapid în drum spre stadion

Suporterii FCSB-ului care au reprezentat Peluza Nord Steaua au ars un tricou al rivalilor în drum spre Arena Națională. „Victima” a fost un tricou mai vechi al lui Marius Constantin, actualul jucător al Universității Craiova, unul dintre cei mai iubiți rapidiști de către suporteri.

În continuare, galeria FCSB-ului condusă de Gheorghe Mustață a scandat împotriva rivalei cuvinte cu tentă rasistă, așa cum se obișnuiește înaintea partidelor cu Rapid.

ADVERTISEMENT

Tot FANATIK a aflat în exclusivitate pactul dintre FCSB și Rapid, înainte de acest meci. Astfel, cele două echipe vor avea la meciurile directe un schimb de reciprocitate cu privire la bilete și vor putea asista într-un număr foarte mare la derby: până la 8500.

Dezorganizare pe Național Arena. De ce s-au plâns suporterii Rapidului

FANATIK e prezentă în această seară pe Național Arena și va relata cele mai importante evenimente ale partidei direct de la fața locului. Suporterii Rapidului de la inelul al treilea au făcut scandal înainte de meci deoarece chioșcurile de unde puteau cumpăra mâncarea, apă sau sucuri nu sunt deschise.

ADVERTISEMENT

Prin urmare, cei care au bilet la inelul al treilea vor trebui să coboare până la inelul unu, unde se pot crea cozi interminabile, în plină pandemie de COVID-19. Cozi uriașe deja s-au format, spre nemulțumirea fanilor.

Lucrurile au stat mai bine la centrele de testare rapidă pentru COVID-19, unde nu s-au creat cozi foarte mari, în ciuda numărului mare de suporteri.

ADVERTISEMENT

Fanii FCSB-ului au făcut show în drum spre stadion

Galeria FCSB-ului s-a deplasat într-un grup compact spre stadion și și-au susținut permanent echipa, apostrofându-și totodată rivalii.

Meciul s-ar putea disputa cu casa închisă, mai ales că fanii își vor putea cumpăra bilete până la ora 22:00. În orice caz, la meci sunt așteptați peste 35.000 de spectatori.

Daniel Pancu și Ionuț Rada au prefațat pentru FANATIK primul derby dintre Rapid și FCSB după șase ani și și-au adus aminte de cele mai frumoase momente.


  • (P) Cota BETANO pentru Rapid – FCSB: 2,18 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT