Dinu Maxer și familia sa au ales să plece la un moment dat într-o vacanță aparte. Mai exact, aceștia au optat pentru o croazieră. Pe cât de interesantă pare ideea de la distanță, aflați că experiența s-a dovedit a fi un adevărat coșmar pentru faimosul artist.
Familia Maxer s-a gândit atunci să scape de agitația din București și să se bucure de liniște. Lucrurile nu aveau însă să meargă așa cum și-au propus cei doi soți. Dinu Maxer s-a accidentat grav și nu va uita prea curând cele întâmplate în croaziera respectivă.
Căpitanul vasului respectiv le-a dat acordul pasagerilor să facă o serie de sărituri în apă, iar artistul a profitat din plin de peisaje, dar și de oportunitate. La ultima săritură însă, ceva nu a mai mers. Mai exact, Dinu Maxer a alunecat și s-a lovit destul de rău.
Vasul respectiv avea două etaje, povestește artistul, care spune că nu a fost singurul care a făcut câteva sărituri. El recunoaște însă că greșeala a fost a lui, având în vedere că s-a grăbit și nu a mai apucat să se usuce pe tălpi, așa că a alunecat direct și s-a lovit de vas până jos.
”Ultima dată când am sărit, din cauză că m-am grăbit nu s-a mai uscat apa pe tălpi și am alunecat, am căzut, m-am lovit de vas până jos”, a povestit Dinu Maxer, soțul artistei Deea Maxer, în cadrul unei emisiuni TV, vorbind despre peripețiile din viața sa.
Dacă pe moment nu și-a dat seama ce se întâmplă, în momentul în care a ajuns în apă, artistul a intrat în panică. Dinu Maxer nu își mai simțea o mână și un picior și a reușit să înoată până la vas destul de greu. Norocul lui a fost că, din fericire, căpitanul vasului era și medic și s-a ocupat rapid de el.
Deși îi era frică că va avea urmări după teribilul accident, iată că lucrurile au mers destul de bine. Mai exact, în ciuda impactului care a fost destul de puternic, artistul nu a avut complicații, iar singura ”amintire” din întreaga sa vacanță de pe croazieră a fost doar o cicatrice, care nici măcar acum nu i-a trecut, după cum povestește chiar el.
”Am ajuns în apă, nu îmi mai simțeam o mână și un picior. Am reușit să înot până la vas, am urcat într-o mână și într-un picior. Când am ajuns sus a începutsă mă paseze căpitanul, care culmea era și medic.
De acolo am o superbă cicatrice, care nu mi-a trecut. Mi-a fost frică că o să-mi pericliteze meseria de pianist, dar nu s-a întâmplat”, a mai dezvăluit artistul, în cadrul emisiunii tv. Amintim că și Deea Maxer s-a ales cu niște vânătăi într-o vacanță chiar la început de an, tot din cauza unei greșeli făcute de ea.