Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Val de reacții după anunțul că FCSB – CFR Cluj se joacă în Ghencea: “Așa e în orice loc civilizat”

FCSB a semnat contractul cu CSA Steaua și va juca în Ghencea duelul cu CFR Cluj, duminică, 6 august.
01.08.2023 | 17:32
Val de reactii dupa anuntul ca FCSB  CFR Cluj se joaca in Ghencea Asa e in orice loc civilizat
Andrei Vochin și Bănel Nicoliță au reacționat după ce FCSB a anunțat revenirea în Ghencea. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Semnarea contractului a atras mai multe reacții. În direct la FANATIK SUPERLIGA, HORIA IVANOVICI a luat pulsul după acordul dintre cele două cluburi.

Reacții după ce FCSB a anunțat revenirea în Ghencea: „Mi-e greu să laud normalitatea”

Andrei Vochin și Bănel Nicoliță au analizat decizia luată de FCSB și CSA Steaua, după ce Cristi Balaj a anunțat că echipa că CFR Cluj nu avut nicio clipă intenția de a contesta locul de disputare a partidei. Gruparea ardeleană a trimis din proprie inițiativă o adresă la LPF prin care susține că e de acord cu disputarea meciului în Ghencea, chiar dacă FCSB era în imposibilitatea de a se încadra în termenul de zece zile de prezentare a contractului și a omologării terenului.

ADVERTISEMENT

„Având în vedere că meciurile de fotbal în general și derby-ul FCSB – CFR Cluj în special trebuie să se dispute pe stadioane care asigură prezența unui număr cât mai mare de spectatori, vă comunicăm faptul că suntem de acord ca meciul dintre FCSB și CFR Cluj din etapa a patra a SuperLigii să aibă loc pe stadionul Ghencea”, se arată în adresa pe care clubul clujean a trimis-o la LPF.

Andrei Vochin a reacționat cu privire la revenirea FCSB-ului în Ghencea, acolo unde juca ultima oară în 2015. Jurnalistul crede că decizia este una normala, dacă ținem cont de faptul că vorbim de un stadion construit din bani publici.

ADVERTISEMENT

Acesta a venit și cu o idee, pentru a liniști tensiunea dintre suporteri: stadionul și-ar putea schimba numele la meciurile FCSB-ului și ale militarilor, așa cum se întâmplă la Milano, cu stadionul ce are două denumiri: Giusseppe Meazza și San Siro.

”Absolut normală. Mi-e greu să laud normalitatea. Așa trebuia să se întâmple în orice loc civizilat. Dacă la Roma, pe Olimpico, pot juca și Lazio și Roma, și alea chiar au tradiții, dacă la Milano pot juca Milan și Inter, dacă au o problemă cu stadionul, când joacă CSA Steaua pot să îi spună Stadionul Marius Lăcătuș, iar când joacă FCSB pot să îi spună Stadionul Mirel Rădoi, dacă au o problemă, cum e cu Meazza și San Siro, la Milano.

ADVERTISEMENT

Nu e niciun fel de problemă să evolueze orice echipă acolo, mai ales două echipe care pleacă dintr-un trunchi comun, care și-au separat drumurile la un moment dar până la urmă ADN-ul e aproximativ același”, a spus Andrei Vochin, la FANATIK SUPERLIGA.

Bănel Nicoliță merge cu fetele sale în Ghencea: ”Le voi arăta und ei-am dat gol lui Galatasaray”

Bănel Nicoliță s-a declarat foarte fericit că FCSB revine în Ghencea. Fostul fotbalist al roș-albaștrilor spune că s-a făcut dreptate și că FCSB merita să joace în ”templul fotbalului românesc”.

ADVERTISEMENT

Fostul fotbalist a anunțat că va veni cu fetele sale la stadion pentru a le arăta terenul pe care i-a dat gol lui Galatasaray în 2008, când a dus echipa în grupele UEFA Champions League.

Mă bucur că în final s-a făcut dreptate, meritam să jucăm în Ghencea. Vă dați seama ce bucurie imensă va fi pentru suporterii steliști adevărați care vor fi la meciul cu CFR. Suntem nerăbdători să ajungem acolo și să susținem echipa așa cum  am făcut mereu.

Eu, ca jucător, cât am jucat pentru Steaua(n.r. FCSB), mi-am dat viața și sunt sigur că suporterii fac asta până în momentul de față. Abia așteptăm să jucăm cu 30.000 de oameni în spate. Acolo e casa noastră și e clar că merităm să jucăm acolo. E făcut din bani publici. Merg la meci, îmi iau fetele și o să le spun că pe acest teren tatăl lor i-a dat gol lui Galatasaray și a calificat echipa în Champions League. Acolo am trăit cele mai frumoase bucurii, acolo e acasă, acolo am jucat. Mi-am dorit și mereu am sperat că într-o zi vom reveni la noi acasă”, a spus Bănel Nicoliță, într-un dialog cu HORIA IVANOVICI.

FANATIK SUPERLIGA poate fi urmărită în fiecare zi de luni, marți și vineri, live, de la ora 10:30, pe FANATIK.RO și în reluare, de la ora 17:00, pe Facebook și Youtube. Emisiunea este realizată de HORIA IVANOVICI.

Andrei Vochin și Bănel Nicoliță au reacționat după ce FCSB a anunțat revenirea în Ghencea

ADVERTISEMENT