Atacantul Parmei în vârstă de 23 de ani a fost introdus abia în minutul 84 al partidei de la Budapesta, în care ”tricolorii” au terminat la egalitate, scor 0-0, cu reprezentativa Belarusului.
La ultimul antrenament pe care ”tricolorii” l-au efectuat sâmbătă, la Mogoșoaia, înaintea întâlnirii România – Andorra, din preliminariile Euro 2024, Valentin Mihăilă a apărut pe teren cu genunchiul bandajat.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, s-a arătat sceptic în privința faptului că jucătorul care a marcat cele două goluri în meciul cu Elveția va putea fi folosit pe o durată prea lungă la jocul împotriva Andorrei.
”Mihăilă și acum, la antrenament, avea bandajul respectiv la genunchi. Să vedem cât va putea rezista dacă va fi băgat. În fotbalul de astăzi trebuie să fii nebun să spui că nu avem probleme mâine, că vom câștiga la pas. Această națională din Andorra a pierdut, cu excepția meciului de ieri și a celui cu Elveția, la scor mic. Nu este un San Marino.
Dacă o iei la preț de matineu, te păcălești. Un aspect la care trebuie să fim atenți cu Andorra este cel disciplinar. Drăgușin este la limita suspendării, plus că este o echipă arțăgoasă, care are această capacitate și acest dar de a te enerva”, a declarat Vochin, la Orange Sport.
”Partea rea este că rezultatul nu a fost cel pe care ni l-am dorit cu toții, care ușura drumul spre Euro. Partea buna e că echipa a arătat bine… parcă în niciun meci nu am simțit sentimentul acesta de siguranță cum că la poarta noastră nu se poate întâmpla nimic.
Am văzut o echipă care a încercat să facă pressing știind că Belarus e o echipă care are dificultăți care știe să creeze dificultăți când este atacată, nu e ușor de desfăcut. Trebuie să joci doar dacă pasai mai repede sau dacă puteai să împingi pe benzi foarte, foarte bine, cum s-a întâmplat repriza a doua.
Practic nu s-a pierdut nimic din șansele de calificare, s-au pierdut bonusul câștigat până acum: punctul din Elveția și Kosovo. Am făcut o greșeală de parcurs”, a concluzionat Andrei Vochin.
La FANATIK SUPERLIGA, Ciprian Marica a mărturisit că nu este mulțumit de modul în care arată echipa națională, de jocul neconvingător al ”tricolorilor” și a tras și un semnal de alarmă în privința selecționerului.