Sorin Cârțu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre incidentul neplăcut din etapa a 10-a a SuperLigii. Dragoș Iancu a suferit o fractură deschisă de peroneu, după un fault al lui Valentin Ţicu. Jucătorul lui Hermannstadt a fost operat la București, însă va sta pe bară minim 6 luni.
În minutul 6 al partidei Petrolul – Hermannstadt (0-0), Dragoș Iancu a încercat să scape pe contraatac, însă Valentin Țicu a intrat prin alunecare. Din nefericire, fundașul „lupilor galbeni” l-a accidentat teribil pe tânărul jucător al sibienilor. Dani Coman a venit cu ultimele detalii despre starea fotbalistului la FANATIK SUPERLIGA.
Sorin Cârțu a fost îngrozit de accidentarea lui Dragoș Iancu și nu a vrut să urmărească reluările. Totodată, fostul președinte al Universității Craiova susține că accidentarea ar putea rămâne cu urme pentru Dragoș Iancu. „Pune-mă să vorbesc de altceva că… Am văzut în primă fază și după nu am mai vrut să mă uit la reluări. Nu mai știu nimic. Am văzut o alunecare pe care a făcut-o Țicu.
A fost cu piciorul la nivelul pulpei. De-acolo nu mai știu ce s-a întâmplat. Nu am văzut reluarea pentru că nu am vrut să mă uit. În primă fază mi-a fost groază, când am văzut piciorul, așa, pus deoparte.
Groaznic. E rău pentru copil, este foarte important cum i se sudează oasele. Este și în zona gleznei, știi cum e acolo, o articulație foarte importantă în toată alergarea, în toată mișcarea, cum schimbi direcția, șutezi sau dai pasă”, a declarat Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA.
Sorin Cârțu este de părere că Valentin Țicu nu a vrut să-l faulteze intenționat pe Dragoș Iancu. Fostul mare fotbalist și antrenor al Universității Craiova a remarcat o anumită agresivitate de-a lungul timpului în jocul fundașului de la Petrolul.
„N-am văzut intenție, dar are stilul lui de a-și marca teritoriul. Toți pun pe postul de fundaș jucători cu o anumită agresivitate, nu vreau să spun că l-a atacat foarte dur. Nu putea să-i rupă piciorul din șutul pe care i l-a dat din cădere.
(n.r. e genul de fundaș care își marchează teritoriul?) Absolut. Mai toți apărătorii fac lucrul ăsta. E un moment tragic pentru copilul ăsta, nu neapărat dramatic. Spun tragic pentru că îi poate influența toată viața, cariera. Nu înseamnă că e terminat 100%.
Nu am văzut atacul foarte dur, dar este agresiv. El este un jucător care aplică agresivitatea, dar nu de tipul că ar vrea să-i facă rău cuiva, dar uită că se întâmplă”, a mai spus Sorin Cârțu.
Sorin Cârțu a precizat că o astfel de accidentare ar putea lăsa urme adânci asupra jucătorilor. Fostul președinte din Bănie l-a dat exemplu pe Elvir Koljic, care nu a mai revenit la forma dinainte de accidentare.
„Am avut un jucător la FC Argeș foarte talentat și după i-a rupt piciorul a venit cu o anumită frică. Uită-te și la Koljic când i-a rupt piciorul atunci Mihalache și nu-și mai revine.
Singurul care și-a revenit pentru că are vână este Nicușor Bancu. Sunt unii care rămân cu o temere”, a fost analiza lui Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK SUPERLIGA este în direct, în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, pe site-ul exclusivităților FANATIK.RO. Aveți la îndemână varianta de a urmări emisiunea în premieră pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 17:30.