Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, îl critică deschis pe Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei. Oficialul de la Kremlin a avut un nou derapaj la adresa țării noastre în contextul scandalului legat de tezaurul României de la Moscova.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Vasile Bănescu a comentat și el scandalul momentului. După ce a văzut declarațiile deplasate ale lui Dmitri Medvedev privind tezaurul României, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române i-a făcut o descriere originală oficialului rus.
”’Românii nu sunt o națiune’, afirmă scrâșnit vocea sufocată de ură a Nimicului din miezul unei scelerate propagande. Altfel, un mare ctitor”, scrie Bănescu, pe pagina sa de socializare.
În aceeași postare, Bănescu avertizează și asupra modului în care românii se inflamează la astfel de declarații. ”‘Patriotul hotărât, naționalistul exclusiv, românul până în măduva oaselor’ va lua, desigur, năprasnică atitudine de la cea mai înaltă tribună, spulberând această ofensă, aceste grele, nemaiauzite cuvinte.
Nu poate fi altfel. O știm tot de la Caragiale: ‘Să te păzească Dumnezeu să ataci România lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te zdrobească’”.
În această săptămână, eurodeputaţii au cerut, printr-o rezoluție, în cadrul unei dezbateri din cadrul Parlamentului European, ca Rusia să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers.
Imediat, trompeta Kremlinului, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat în stilul său caracteristic față de decizia UE. Fostul președinte al Rusiei a spus că ”românii nu sunt o națiune” și că solicitarea este o ”obrăznicie”.
”Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni – idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României”, a scris Medvedev într-o postare făcută pe pagina sa de Vkontakte, scrie Tass.
În același mesaj, Medvedev a mai punctat că guvernul sovietic a naționalizat în 1918 tezaurul României. El a acuzat țara noastră că a avut un ”comportament necorespunzător”.