Sport

Veste bună pentru ”tricolori”. Islanda a rămas fără atacantul care era anunțat titular! Ce schimbare fac nordicii

România a ”scăpat” de principalul om de gol din lotul Islandei. Atacantul Vidar Orn Kjartansson a fost trimis acasă, iar selecționerul Arnar Vidarsson pregătește o surpriză pentru apărarea ”tricoloră”.
11.11.2021 | 11:45
Veste buna pentru tricolori Islanda a ramas fara atacantul care era anuntat titular Ce schimbare fac nordicii
ADVERTISEMENT

”Tricolori” au primit o veste excelentă înaintea duelului cu Islanda, decisiv pentru România, în tentativa de calificare la barajul pentru Cupa Mondială de anul viitor.

Cel mai experimentat atacant din lotul Islandei, Vidar Orn Kjartansson, a fost trimis acasă, iar selecționerul Arnar Vidarsson a decis să mizeze pe jucătorii cu care a făcut deplasarea la București, fără să aducă un înlocuitor pentru Kjartansson.

ADVERTISEMENT

Vidar Orn Kjartansson nu a putut fi recuperat

Atacantul de 31 de ani ,Vidar Orn Kjartansson, a făcut deplasarea cu reprezentativa țării sale la București, deși s-a prezentat în cantonamentul Islandei accidentat după ultimul meci de campionat.

Fotbalistul a evoluat la sfârșitul săptămânii trecute pentru echipa sa Valerenga, în duelul cu Lillestrom, dar a fost înlocuit în minutul 81 din cauza unei accidentări.

ADVERTISEMENT

Selecționerul Arnar Vidarsson a sperat ca atacantul care a marcat 5 goluri în actualul campionat al Norvegiei să fie recuperat până la ora jocului cu România, însă, echipa medicală a decis că acesta nu poate evolua în disputa de pe stadionul Steaua.

”Vidar Orn Kjartansson nu va face parte din lotul echipei naționale pentru meciurile cu România și Macedonia de Nord. Vidar nu s-a recuperat după accidentarea suferită în ultimul meci al echipei sale de club.

ADVERTISEMENT

Nu va fi chemat niciun alt jucător, astfel că lotul este format acum din 23 de jucători”, a anunțat Federația Islandeză de Fotbal pe pagina oficială de Twitter.

Soluția lui Arnar Vidarsson pentru atacul nordicilor

Echipa națională a Islandei este în reconstrucție. Așa se face că Vidar Orn Kjartansson era cel mai experimentat om de atac al nordicilor cu 32 de selecții și 4 goluri.

ADVERTISEMENT

În acest moment selecționerul Arnar Vidarsson mai are doar doi atacanți în lor, Sveinn Aron Gudjohnsen și pe Andri Gudjohnsen. Primul are 23 de ani și 6 selecții, cel de al doilea doar 19 ani și 4 meciuri pentru echipa națională.

Jurnaliștii din Islanda notează că Vidarsson nu va miza pe niciunul din cei doi, ci va aborda meciul cu România cu un atacant fals. Alesul selecționerului ”viking” este Albert Gudmundsson. Acesta este de meserie mijlocaș și evoluează în landa, la AZ Alkmaar.

Meciul România – Islanda se joacă azi, de la 21:45 pe stadionul Steaua.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 3,45 este cota pentru „sub 1,5 goluri” la meciul România – Islanda. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: