Fotbal intern

Veste proastă pentru Mirel Rădoi! Alex Maxim, Nicuşor Bancu şi George Puşcaş, suspendaţi pentru Islanda – România

31.03.2021 | 20:45
Veste proasta pentru Mirel Radoi Alex Maxim Nicusor Bancu si George Puscas suspendati pentru Islanda  Romania
ADVERTISEMENT

Chiar dacă abia au început preliminariile CM 2022, România are deja trei jucători suspendaţi pentru următorul meci, cel cu Islanda. Alex Maxim, George Puşcaş şi Nicuşor Bancu vor rata duelul de la Reykjavik, programat pe 2 septembrie 2021.

A doua repriză din meciul cu Armenia i-a adus o veste proastă în privinţa meciului cu Islanda din toamnă. Alex Maxim şi Nicuşor Bancu au fost avertizaţi la Erevan, ambii având deja cartonaşe galbene primite în partida cu Macedonia de Nord. George Puşcaş a văzut cartonaşul roşu pentru un fault dur, iar cei trei jucători nu vor juca în următorul meci din preliminariile CM 2022.

ADVERTISEMENT

Alex Maxim, Nicuşor Bancu şi George Puşcaş, suspendaţi pentru Islanda – România, următorul meci din preliminariile CM 2022

Primul care a ieşit din cărţile pentru meciul cu Islanda a fost Alex Maxim. Fotbalistul lui Gaziantep a primit un cartonaş galben în minutul 59, după ce a fost iertat în prima repriză de arbitrul Andris Treimanis. Atunci, mijlocaşul ofensiv a degajat cu furie o minge, după fluierul letonului.

Şapte minute mai târziu, Andris Treimanis i-a arătat cartonaşul galben şi lui Nicuşor Bancu, după un fault al fundaşului Universităţii Craiova. Fotbalistul de 28 de ani fusese îngălbenit şi în duelul cu Macedonia de Nord. De altfel, Nicuşor Bancu a fost printre cei mai buni oameni ai lui Mirel Rădoi în meciul cu Armenia. Fundaşul oltenilor i-a pasat lui Alex Cicâldău la ambele goluri marcate.

ADVERTISEMENT

În minutul 78, George Puşcaş a văzut direct cartonaşul roşu, după o intrare dură la unul dintre adversari. Astfel, atacantul lui Reading va rata meciul cu Islanda, dar şi pe cel cu Liechtenstein.

Conform regulamentului UEFA pentru preliminariile CM 2022, un fotbalist este suspendat la următoarea partidă dacă primeşte două cartonaşe galbene. Înaintea meciul cu Armenia, pe lângă cei doi, în pericol de suspendare mai erau Valentin Mihăilă şi Ovidiu Popescu.

ADVERTISEMENT

Ce urmează pentru naţionala României după meciul cu Armenia

Cum România a ratat calificarea la EURO 2021, tricolorii vor juca două meciuri amicale în vară. Primul cu Georgia, pe teren propriu, pe 2 iunie, ca patru zile mai târziu să întâlnească Anglia, în deplasare.

  • România  – Georgia (02.06.2021, amical)
  • Anglia – România (06.06.2021, amical)
  • Islanda – România (02.09.2021, prelim. CM 2022)
  • România – Liechtenstein (05.09.2021, prelim. CM 2022)
  • Macedonia de Nord – România (08.09.2021, prelim. CM 2022)
  • Germania – România (08.10.2021, prelim. CM 2022)
  • România – Armenia (11.10.2021, prelim. CM 2022)
  • România – Islanda (11.11.2021, prelim. CM 2022)
  • Liechtenstein – România (14.11.2021, prelim. CM 2022)
ADVERTISEMENT