Filmările pentru emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici! s-au încheiat, astfel că Adela Popescu s-a întors din Republica Dominicană. Totuși, atunci când a ajuns acasă, a avut surpriza să afle că un membru al familiei sale a plecat în vacanță.
Cu puțin timp înainte de ziua ei de naștere, Adela Popescu s-a întors din Republica Dominicană. Vedeta a fost plecată timp de mai multe săptămâni pentru a filma emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici! pe care o prezintă alături de Cabral.
După mult timp petrecut departe de cei dragi, soția lui Radu Vâlcan aștepta să se bucure de revedere, însă nici bine nu s-a instalat acasă că a avut parte de o surpriză.
Un alt membru al familiei sale a anunțat-o că urmează să plece într-o vacanță de câteva zile alături de mai mulți prieteni.
Este vorba de mama prezentatoarei de televiziune, Doina, care și-a făcut bagajele și a plecat la Monte Carlo, de unde i-a trimis fiicei sale mai multe imagini.
„M-am întors eu, dar a plecat doamna Doina la Monte Carlo cu fetele. Na, poftim”, a scris Adela Popescu pe contul său de Instagram.
Pe 8 octombrie, Adela Popescu împlinește 36 de ani, astfel că soțul său i-a pregătit o surpriză. I-a oferit flori, tort și o vacanță într-o destinație secretă.
„Cu siguranță că o să mă gândesc la ceva special, dar nu vreau să spun ce pentru că va afla ea. Oricum ceva special, ceva să ieșim puțin din rutina asta și mai ales că este foarte obosită. Merită într-adevăr.
Vorbim de o apreciere maximă și să simtă faptul că este iubită și îndrăgită și apreciată. În mod special de noi. Prima dată de noi”, a declarat Radu Vâlcan în urmă cu câteva zile pentru FANATIK.