News

Vești bune pentru profesori. Ministrul Educației anunță suplimentarea posturilor în învățământ

05.10.2020 | 12:07
Vesti bune pentru profesori Ministrul Educatiei anunta suplimentarea posturilor in invatamant
ADVERTISEMENT

Ministerul Educației va suplimenta cu 750 numărul de posturi necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activității în unitățile de învățământ. Anunțul vine la aproximativ o lună după ce Guvernul a aprobat 500 de posturi suplimentare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Am făcut o analiză la nivelul sistemului și în felul acesta voi iniția această hotărâre de guvern”, a declarat ministrul Monica Anisie, în cursul zilei de luni, 5 octombrie.

ADVERTISEMENT

Încă din luna august, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a semnalat deficitul de personal cu care se confruntă școlile din întreaga țară și a solicitat efectuarea, în regim de urgență, a demersurilor necesare angajării personalului indispensabil, precum și aplicării măsurilor de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Ministerul Educației suplimentează cu 750 numărul de posturi pentru profesori

Deja am avut o inițiativă prin care am suplimentat cu 500 de posturi, iar acum, săptămâna aceasta, voi suplimenta cu încă 750 de posturi.

ADVERTISEMENT

Am făcut o analiză la nivelul sistemului și în felul acesta voi iniția această hotărâre de guvern”, a declarat Monica Anisie.

FSE Spiru Haret avertizează: „Școlile riscă să devină focare COVID, din cauza lipsei de personal”

Potrivit unei analize realizate de FSE „Spiru Haret“ la nivelul a 25 de județe și al municipiului București, pe baza datelor primite de la organizațiile teritoriale și de la inspectoratele școlare, ar  fi nevoie de circa 29.000 de cadre didactice și peste 8.600 de alți salariați – personal didactic auxiliar și nedidactic.

ADVERTISEMENT

Raportat la aceste cifre, în actualul context pandemic, cele 500 de posturi reprezintă o picătură în ocean. Domnule prim-ministru, din cauza blocării angajărilor, multe dintre unitățile de învățământ sunt obligate să constituie formațiunile de studiu peste limita maximă prevăzută de lege, mai ales în condițiile creșterii numărului de elevi în marile aglomerări urbane.

De asemenea, deficitul de personal nedidactic pune în pericol siguranța tuturor celor din unitate: copii și salariați.

ADVERTISEMENT

Dacă nu veți suplimenta urgent și semnificativ numărul de posturi din învățământul preuniversitar de stat, riscați să transformați unitățile de învățământ în focare de infecție, ceea ce va conduce la o transmitere în masă, accelerată, a bolii”, se arată în scrisoarea deschisă adresată premierului Ludovic Orban și semnată de președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor.

ADVERTISEMENT