Sport

Vești proaste la Universitatea Craiova! Cel mai important jucător, OUT pentru meciul cu Farul. Exclusiv

Universitatea Craiova a primit o veste proastă înainte de restartul SuperLigii. Ivailo Petev nu se va putea baza pe una dintre vedete la duelul cu Farul Constanța.
17.01.2024 | 16:42
Vesti proaste la Universitatea Craiova Cel mai important jucator OUT pentru meciul cu Farul Exclusiv
Vești proaste la Universitatea Craiova! Cel mai important jucător, OUT pentru meciul cu Farul. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova se confruntă cu probleme medicale înainte de reînceperea campionatului. Duminică, 21 ianuarie, oltenii primesc vizita Farului, dar cel mai important jucător nu va putea fi prezent pe gazon.

Probleme la Universitatea Craiova. Cel mai important jucător, OUT pentru meciul cu Farul

FANATIK a aflat în exclusivitate că Ivailo Petev nu se va putea baza pe serviciile lui Vladimir Screciu la partida de pe teren propriu cu Farul. Din informațiile obținute de site-ul nostru, internaționalul român e în continuare accidentat și n-a putut fi recuperat pentru partida de duminică, în ciuda eforturilor făcute de staff-ul medical.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul central în vârstă de 24 de ani, care poate evolua și pe postul de fundaș central, s-a accidentat în ultimul meci oficial al oltenilor din 2023. Screciu a ieșit accidentat în minutul 13 al confruntării cu UTA Arad, terminată la egalitate, scor 2-2.

În meciul cu echipa lui Mircea Rednic, Vladimir Screciu a suferit o ruptură musculară, accidentare care l-a împiedicat pe fotbalistul născut la Corabia să se antreneze cu restul colegilor săi în cantonamentul din Antalya.

ADVERTISEMENT

Mitriță poate da piept cu fosta sa echipă

Dacă Screciu nu va putea să își ajute colegii la partida contra campioanei en-titre, Ivailo Petev este sigur că se va putea baza pe cel mai periculos om al său din atac.

Alexandru Mitriță a fost menajat la amicalul cu Slovacko, încheiat la egalitate, scor 1-1, dar este apt de joc pentru Universitatea Craiova – Farul. „Piticul atomic” își va înfrunta fosta echipă, el jucând sub comanda lui Hagi în perioada 2012-2015.

ADVERTISEMENT

Site-ul nostru a anunțat în exclusivitate că mijlocașul ofensiv a resimțit o încărcătură în urma programului încărcat din timpul cantonamentului, iar Petev a decis să îl menajeze pentru ultimul amical.

Mitriță s-a antrenat separat înaintea confruntării cu Slovacko pentru a nu risca o accidentare care să îl împiedice să joace cu Farul și FCSB. Alex Mitriță este  cel mai important om de atac al Universității Craiova. El e cel mai bun marcator al grupării din Bănie: 8 goluri și 6 pase decisive în 20 de meciuri.

ADVERTISEMENT

Înainte de restartul SuperLigii, Universitatea Craiova este pe locul 3 în clasament. Elevii lui Ivailo Petev au 34 de puncte, cu zece mai puțin decât liderul FCSB și sunt la două lungimi de CFR Cluj, ocupanta locului 2.

ADVERTISEMENT
Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 2.15 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la meciul Universitatea Craiova - Farul