Vești uriașe pentru milioane de români. În acest an, Guvernul a introdus mai multe măsuri de sprijin pentru cetățenii vulnerabili, prin acordarea unor vouchere. Printre acestea se numără și cardurile de energie, deținute de peste patru milioane de români.
Beneficiarii vor primi, în curând, cea de-a doua tranșă de bani. Este vorba de cei 700 de lei, care pot fi utilizați pentru plata mai multor servicii sau produse. Mai exact, electricitate, energie termică în sistem centralizat de termoficare, gaz, butelie, lemne de foc sau alte materiale de încălzire.
Ultima tranșă de bani ar urma să ajungă la românii vulnerabili în luna septembrie, potrivit fostului ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș. „Reamintesc faptul că din septembrie vom furniza alți 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri”, spunea fostul ministru.
Astfel, în câteva săptămâni, cardurile de energie vor fi încărcate cu cei 700 de lei. Prima tranșă de bani a ajuns la beneficiari în luna februarie a acestui an. Până acum, au fost emise peste două milioane de carduri de energie. Sprijinul poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2023.
Printre beneficiarii cardurilor de energie se află pensionarii care au peste 60 de ani și venituri sub 2.000 de lei. Banii sunt destinați și pensionarilor de invaliditate, cu aceleași venituri lunare.
Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, care nu au venituri mai mari de 2.000 de lei lunar, primesc și ele ajutorul financiar. Cardurile au ajuns și la familiile cu alocație de susținere sau persoanele care beneficiază de ajutor social, cu venituri lunare sub 2.000 de lei.
Plata cu cardul de energie se face prin trei modalități: cu ajutorul angajaților Poștei Române, la oficiul poștal sau la online pe site-ul poștei. „Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop.
Fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia. Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită.”, declara fostul ministru Marcel Boloș.
Aceștia vor fi ultimii bani oferiți românilor, de Guvern, pentru plata acestor servicii sau produse. Amintim că începând din 2024, cardurile de energie vor fi sistate. Anunțul a fost făcut în luna iunie de fostul ministru Boloș, la Observator News.