Camelia Ceasar are 21 de ani, este stabilită de la 5 ani în Italia și joacă fotbal. La nivel profesionist. Este portarul lui AS Roma și al echipei naționale a României. Acum este izolată de ferocitatea coronavirusului Covid-19 într-un apartament din capitala Italiei, departe de cei dragi, familia fiind la Torino…
Plecată cu părinții dintr-un sat de lângă Bacău în căutarea unei vieți mai bune, Camelia a crescut și s-a format, practic, în „Cizmă”, unde a descoperit și mingea de fotbal, în jocurile cu băieții de echipa… bisericii din zona în care locuia! „Sportul-rege” a „subordonat-o” total. A jucat la Torino (2012-2013), la Brescia (2013-2018), la AC Milan (2018-2019) și acum este la Roma.
Ce face, cum se simte în mijlocul unui focar de nenorocire cum este Italia azi, campioana nedorită a pandemiei de coronavirus Covid-19, aflăm dintr-un amplu interviu acordat jurnalistului Adi Dobre.
„Sunt bine, deși nu mai știi în aceste zile ce înseamnă bine. În Italia este, după cum știe toată lumea, dezastru. Depinde foarte mult de puterea fiecăruia, de forța organismului fiecăruia, de a rezista la acest virus”
„Majoritatea celor afectați aici sunt bătrâni, Italia având cei mai mulți bătrâni, cred, din Europa. Acolo e problema. Iar majoritatea bătrânilor sunt oameni cu alte probleme de sănătate, sunt oameni fragili”
Camelia este izolată în apartamentul dat de club, unde locuiește împreună cu o coechipieră, într-un bloc în care mai stau și alte jucătoare de la AS Roma.
„Sunt izolată. Într-un apartament din Roma, primit de la club. Locuiesc împreună cu o colegă de echipă, iar în același bloc mai sunt câteva fete de la AS Roma. Toate fetele din echipă locuiesc în zonă. Toate suntem izolate”
„Jucătoarele străine au plecat acasă la ele imediat ce pandemia a luat proporții. Au plecat în Norvegia, în Danemarca, în Brazilia. Situația e diferită acolo”
Apropo de plecările coechipierelor, Camelia a trecut pe lângă o situație care îi putea complica foarte mult viața: dacă ar fi venit la ultima convocare a echipei naționale, un cantonament de pregătire în Turcia, în prima decadă a lui martie, nu s-ar mai fi putut întoarce în Italia…
Nu-i este deloc ușor departe de familie, nu uitați că are numai 21 de ani, mai ales în izolarea impusă de războiul epidemiologic care se defășoraă cu furie în jurul ei.
„Mi-e greu, dar fac față… E o situație cu care nu s-a mai confruntat nimeni până acum. Nimeni nu a fost obișnuit să stea la coadă la supermarket câte trei ore și la un metru distanță, cel puțin, de cea mai apropiată persoană. În plus, nu ne vedem cu nimeni, nici măcar între noi, colegele de echipe, care locuim în același bloc”
„Bunurile de strictă necesitate încă se mai găsesc, dar prețurile au crescut. O mască medicală, de exemplu, a ajuns să se vândă și cu 50-60 de euro”
„Cea mai grea situație este în Lombardia, în Nord. Din păcate, foarte mulți au pornit spre Sud în momentul în care s-a declanșat criza. Iar în Sud situația e și mai dificilă pentru că nu sunt condițiile din Nordul Italiei. Spitalele nu sunt la fel de bine dotate, nu oferă același condiții ca în Nord. Îți dai seama de diferență uișor, în timp ce mergi cu trenul, de exemplu”
Camelia este o fată model, cuminte, conștiincioasă, un exemplu de disciplină. Nu se plânge de situația prin care trece acum, rabdă cu stoicism izolarea care o ține departe de familie.
„Respect toate regulile, așa mi se pare corect. Puteam să plec la Torino, acolo unde locuiesc părinții și fratele meu mai mic. Dar am refuzat. Te urci în tren, dar nu știi alături de cine călătorești, nu știi când ajungi, nu știi ce duci acasă, nu am vrut să-i pun pe ai mei în niciun pericol, e foarte complicat”
„Ai mei sunt bine, slavă Domnului! Țin legătura cu ei. Îmi e dor de ei… Tata nu mai lucrează… Mama merge la serviciu doar când e nevoie. E greu… Dario, fratele meu mai mic, e plictisit, firește… De el îmi este cel mai dor…”
Cât despre fotbal, ce ar mai fi de spus în nebunia asta mondială în care viitorul ne este hotărât mai mult de ferocitatea coronavirusului Covid-19 decât de forța contraofensivă a lumii medicale. Camelia este, însă, optimistă…
„Trebuia să ne reluăm pregătirile pe 30 martie. Însă nu știu cât va mai dura nebunia asta. Nimeni nu știe… S-a amânat pe 5 aprilie, dar e imposibil. Din păcate, aflăm că numărul îmbolnăvirilor, al persoanelor decedate crește…”
„Deocamdată, noi, ca jucătoare, nu am avut până acum probleme cu banii. Nu știm, însă, ce va urma. E greu pentru cei care au rămas fără serviciu. Mulți o să ajungă să nu mai aibă bani nici de cumpărăturile strict necesare”
„La începutul crizei nu înțelegeam nimic din ce se întâmplă. Nimeni nu înțelegea. Nu știam ce să facem. Ne puneam cu toții o mulțime de întrebări, dar nimeni nu ne dădea răspunsuri”
„Mă sperie faptul că se știa de atât de multă vreme de această nebunie și nu se întâmpla nimic bun. La început ziarele, jurnalele de știri dădeau știri atât de diferite, de controversate încât oamenii nu știau ce să facă”
„Ce să facem? Unde să mergem? Asta întrebau oamenii… Și atunci fiecare a făcut ceea ce a crezut că e mai bine pentru el. Asta a fost cea mai mare greșeală! Oamenii au fugit. De ce să te gândești, însă, doar la tine?! De ce să te gândești doar pe termen scurt? Nimeni nu s-a gândit că va duce cu el virusul…”
„Eu zic că sunt, însă, o persoană puternică. Poate și de aceea văd lucrurile altfel. Dacă ai intrat în panică nu rezolvi nimic. Cu disciplină și, mai ales, autodisciplină ai incomparabil mai multe șanse să treci de perioada asta cumplit de grea”
Ce face toată ziua o fotbalistă profesionistă țintuită în casă? Altfel obișnuită cu antrenamente zilnice, cu activitate fizică susținut, cu multă mișcare…
„Gătesc! Asta în primul rând. Paste, ce poți să gătești în Italia?! Chiar acum începe un program dedicat gătitului și trebuie să fiu în fața televizorului. Ascult muzică, citesc…”
„Dar să știți că fac și mișcare! Zilnic! Alerg pe balcon! Am decis să alerg și pe scări, în bloc! Sper să nu fac prea multă gălăgie”
Despre situația din țară, despre celelalte jucătoare românce de fotbal care joacă în Italia, Camelia are o părere clară. De fapt o certitudine: „Îi îndemn pe toți să rămână acasă!”
„Știu că mulți români s-au întors acasă din Italia, din Spania… Știu că e greu, mai ales în mediul rural. Îi îndemn pe toți să rămână acasă, să stea cuminți, pentru că e singura șansă în acest moment să trecem peste această etapă”
„Despre fetele care joacă aici, în Italia… de Adina Giurgiu, de exmplu, care joacă la Sassuolo, o fată extraordinară, știu că e accidentată și așteaptă să fie operată. Apoi mai este Alexandra Tunoaia, de la Hellas Verona, internațională U19, știu că a rămas în România după ultima convocare și nu s-a mai putut întoarce, din fericire, în Italia”
În încheiere, Camelia Ceasar trage o concluzie universal valabilă, indiferent dacă este vorba de Italia, Spania, România sau Madgascar: „Peste tot, oriunde am fi, avem nevoie de susținere din partea autorităților, a celor care pot face ceva cu adevărat”.