News

Victor Pițurcă a scăpat de controlul judiciar. Reacția dură a fostului selecționer: ”E normal că am câștigat! Dosarul e o făcătură”

Fostul selecționer Victor Pițurcă a scăpat de controlul judiciar în urma unei decizii a Tribunalului București care este definitivă.
08.02.2023 | 16:51
Victor Piturca a scapat de controlul judiciar Reactia dura a fostului selectioner E normal ca am castigat Dosarul e o facatura
Victor Pițurcă, audiat la DNA. Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
ADVERTISEMENT
08-02-2023
14:53

Reacția lui Victor Pițurcă: ”E normal că am câștigat! Dosarul e o făcătură”

Victor Pițurcă a reacționat pentru GSP, imediat după ce a aflat că a scăpat inclusiv de controlul judiciar. Fostul selecționer crede că întreg dosarul e o ”făcătură” și nu existau, așadar, motive să fie plasat sub control judiciar.

”E normal că am câștigat să mi se revoce controlul judiciar. De ce e normal? Fiindcă acest dosar e o făcătură, care cu greu poate apărea într-o societate normală. Dacă am ajuns să fiu vinovat că mi-am împrumutat fiul să facă o afacere, atunci.. Afacere care a fost de la început până la final foarte corectă. Bani curați, taxe plătite la stat! Nimic, dar absolut nimic care să fie incorect.

Am fost acuzat de cumpărare de influență, cea mai penibilă acuzație care mi se putea aduce. Cei care m-au acuzat de acest lucru m-au făcut să par în ochii opinie publice ca fiind bandit și escroc. În plus, vă imaginați la ce a fost supusă familia mea în toate aceste zile. 

Această victorie, decizia de a-mi fi revocată măsura controlului judiciar, adică de a-mi fi redată libertatea sută la sută, e foarte normală, fiindcă judecătorul a înțeles exact cazul, în urma explicațiilor pe care le-am dat, atât eu, cât și avocații mei. Iar această decizie arată opiniei publice că eu n-am nici o vină în acest dosar”, a transmis Pițurcă.

Victor Pițurcă contestase măsura de impunerea controlului judiciar în cazul în care e anchetat și fiul său, Alex Pițurcă, pentru afacerea cu măști medicale importante din China în vreme de pandemie.

Victor Pițurcă a scăpat de controlul judiciar

Potrivit G4Media, decizia instanței e definitivă, astfel că Victor Pițurcă nu mai trebuie să dea cu subsemnatul și nici să respecte restul restricțiilor impuse de eventualul control judiciar. Cu toate acestea, Victor Pițurcă nu a scăpat în totalitate de acest caz.

ADVERTISEMENT

Victor Pițurcă anunțase de mai multe ori că se consideră o simplă victimă în acest caz, în condițiile în care nu știa că fiul său e implicat în afaceri ilegale. Mai mult, Pițurcă a considerat că nici măcar fiul său, Alex Pițurcă, nu ar fi în realitate vinovat.

”Eu doar l-am împrumutat pe fiul meu pentru produsele vândute. Măsti, măști de gaze, știu eu, crezi că știu? Băiatul meu a vrut să intre în afacere. Nu am dat nicio declarație, n-am semnat nimic din ce au prezentat procurorii pentru că sunt complet nevinovat, nu am nicio problemă cu această afacere și este un mare abuz.

ADVERTISEMENT

Fiul meu, era afacerea lui. Am vorbit o jumătate de oră cu șeful Romarm. De această afacere s-a ocupat o firmă care putea să facă această afacere, nu firma noastră. Noi nu am avut nimic de-a face cu aceste produse ce s-au vehiculat că s-au vândut, nu există. Eu n-am avut nimic în comun cu această afacere.

Eu am trimis bani în firmă la Alex, Alex a plătit direct în China la bancă pentru produsele respective. Ăia știau de afacerea asta, noi știam? Îi mai lua Alex pe respectivii în combinația asta dacă știa el să cumpere? Întrebați-l pe Alex. Eu am băgat bani în firma lui Alex, Alex s-a ocupat și am trăit cu sufletul la gură până mi-au revenit banii.

ADVERTISEMENT

Fiul meu nu a comis nicio ilegalitate. E foarte supărat, n-a semnat nimic. A intrat și el într-o afacere de genul ăsta, eu vă imaginați cât pot să regret, că n-am vrut, nu îmi trebuia, pentru el am făcut, asta a fost totul. Ăsta e adevărul”, explica Victor Pițurcă atunci când era confruntat de către reporteri în fața sediului DNA.

Victor Pițurcă a intrat în atenția DNA alături de fiul său Alexandru Pițurcă și șeful Romarm Gabriel Țuțu, fiind acuzați că au introdus în sistem măști neconforme anti-Covid, pentru milioane de lei, care nu au putut fi folosite niciodată și nu au protejat, de fapt, pe nimeni.

ADVERTISEMENT

Măștile ar fi fost tranzacționate prin firma lui Alex Pițurcă și trimise spitalelor din subordina Ministerului Apărării. La mijloc ar fi și o mită consistentă pe care șeful Romarm Gabriel Țuțu ar fi primit-o din partea familiei Pițurcă pentru a le face ”intrarea” în sistemul MApN.

Dacă Victor Pițurcă a ținut să discute cu presa despre acest caz, nu același lucru se poate spune despre fiul său Alex Pițurcă și despre directorul Romarm. Ultimul a transmis sec că nu dorește să comenteze acest caz, în timp ce Alex Pițurcă a oferit un răspuns sec.

Fostul fotbalist a răspuns ”normal” atunci când a fost întrebat de un reporter dacă se aștepta să fie eliberat, după o reținere de 24 de ore. Alexandru Pițurcă ar fi obținut aproximativ 2 milioane de euro după această afacere cu măști bune de nimic.

ADVERTISEMENT