Prima reprezentativă va întâlni în luna octombrie Belarus și Andorra, în etapele cu numărul 7 și 8 din preliminariile Euro 2024. Edi Iordănescu a a anunțat deja o listă preliminară cu 25 de stranieri.
Echipa națională a României este neînvinsă în Grupa I a preliminariilor pentru Euro 2024, iar fostul selecționer Victor Pițurcă este de părere că ”tricolorii” au șanse foarte mari de calificare la turneul final.
”Echipa națională e în grafic, cu șanse mari de a se califica. Depinde foarte mult de următoarele două meciuri, în care întâlnim adversari foarte accesibili. Eu am speranța că România se califică datorită punctelor obținute până acum.
Adversarii nu sunt atât de valoroși cum sunt prezentați, exceptând Elveția, care are și ea sincope. Au pierdut puncte cu noi, cu Kosovo. Israel nu cred că e o echipă care poate să bată în Kosovo și cu Elveția acasă. Concluzia e că echipa națională are șanse mari de a se califica”, a declarat Pițurcă, pentru iamsport.ro.
Horia Ivanovici a dezvăluit la emisiunea FANATIK SUPERLIGA că accidentarea lui Florin Tănase este una serioasă, care îl va ține departe de gazon cel puțin două săptămâni astfel că selecționerul Edi Iordănescu nu se va putea baza pe el.
Jucătorul s-a accidentat în confruntarea dintre Al Raed şi Al Akhdoud, din campionatul Arabiei Saudite, când a fost înlocuit la finalul primei reprize. Tănase a ratat și precedenta acțiune a echipei naționale, meciurile cu Israel (1-1) şi Kosovo (2-0), tot din cauza unei accidentări.
Pe 12 octombrie, de la ora 21:45, ”tricolorii” vor întâlni naționala din Belarus, confruntare care va avea loc la Budapesta. Însă, meciul din capitala Ungariei se va disputa fără ca fanii să aibă acces în tribune.
UEFA a decis la startul preliminariilor ca meciurile Belarusului să se dispute fără spectatori şi pe teren neutru. Motivul este reprezentat de implicarea statului în războiul dintre Rusia şi Ucraina. Belarus s-a dovedit a fi aliatul lui Vladimir Putin în invazia asupra Ucrainei, începută pe data de 24 februarie 2022.
Pe de altă parte, la meciul cu Andorra de pe Arena Națională, din 15 octombrie, pot intra pe stadion doar copiii sub 14 ani. UEFA a sancționat naționala României cu disputarea unei partide cu porțile închise ca urmare a incidentelor de la întâlnire cu Kosovo.